Bani pentru autorităţile locale. Ce a promis Guvernul

Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Emil Drăghici, a declarat că, în urma întrevederii avute, miercuri, de reprezentanţi ai comunelor, oraşelor şi judeţelor oficiali guvernamentali, s-a convenit integrarea până pe 30 iunie a propunerilor de la structurile administraţiei privind bugetele locale.
Romania TV
19 iun. 2019, 16:51
Bani pentru autorităţile locale. Ce a promis Guvernul

„Reuniunea de astăzi cu vicepremierul Vasile Daniel Suciu şi cu ministrul Finanţelor Publice urmează pe cea din 8 aprilie, când fiecare dintre structurile asociative am prezentat o listă a problemelor cu care ne confruntăm, analizată la nivelul adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România, şi astăzi am convenit ca până la 30 iunie, la nivelul ministerului, să fie integrate propunerile de la comune, de la oraşe, de la municipii şi de la judeţe, astfel încât să putem vedea şi punctul de vedere al Guvernului la problemele noastre, pentru că sunt o serie întreagă de necesităţi în ceea ce priveşte modificările legislative, pentru că sunt în continuare sarcini şi la local, şi la central, ceea ce nouă ne creează mari greutăţi”, a spus Drăghici.

Pe de altă parte, el a menţionat că s-a convenit un proiect al bugetului de stat pentru 2020 pe calendarul prevăzut de Legea 273/2006.

„Am convenit astăzi că vom avea un proiect al bugetului de stat pentru 2020 la calendarul prevăzut în Legea 273/2006, astfel încât să nu mai avem problema pe care am avut-o anul acesta, încât a trebuit să avem legea bugetului de stat pentru 2019 adoptată în 2019. De asemenea, am stabilit ca la fiecare două luni să avem o întâlnire cu ministrul Finanţelor Publice, să ne vedem pe baza unui raport de progres (…). Astfel ne garantează că ceea ce stabilim la o dată putem să vedem ce s-a făcut la următoarea dată, bineînţeles, cu propunerile în plan legislativ. Nu sunt puţine, sunt destule, mai ales în segmentul asistenţei persoanelor cu handicap, unde noi avem o sarcină foarte mare”, a mai declarat Drăghici.

El a menţionat că, deşi per total comunele au resurse asigurate, foarte multe nu mai au fonduri pentru a asigura salariile acestor persoane. „Numărul acestor salariaţi ai fiecărei comune e poate şi dublu sau triplu faţă de salariaţii din administraţia publică locală, cei care realizează serviciile publice de interes local”, a explicat Drăghici.

Mariana Gîju, preşedinte al filialei judeţene Constanţa a Asociaţiei Comunelor din România, a menţionat că o altă problemă care afectează bugetul de venituri şi cheltuieli al comunelor se referă la cheltuielile cu întreţinerea mijloacelor de transport destinate şcolilor, cu angajarea şoferilor, precum şi la transportul cadrelor didactice de la domiciliu către unitatea şcolară şi retur.

„Bineînţeles că s-a făcut referire şi la contravaloarea burselor şcolare care se susţin din cadrul bugetului local, când noi, cele trei structuri asociative, am propus ca acestea să revină Ministerului Educaţiei şi Cercetării, UAT-urilor să le revină doar sarcina şi obligaţia financiară de întreţinere a unităţilor de învăţământ, de statul de funcţionare a acestora. De asemenea, s-au referit la serviciile prestate către populaţie de la nivelul comunelor, care trebuie să fie de aceeaşi calitate ca acelea din mediul urban. Au fost transferate aceste sarcini, dar fără a avea alocată şi suma financiară. Un exemplu – serviciul de evidenţă a persoanei, care, de asemenea, e doar pe umerii administraţiei publice locale. Probleme sunt multiple, dar cel mai bine e ca aceste întâlniri înainte să se facă pentru fiecare structură asociativă cu domnii secretari de stat, directorii generali, ca după aceea concentrate problemele să fie discutate cu ministrul Finanţelor şi cu ministrul fiecărui minister. Dacă e vorba despre asistenţă socială – ministrul Sănătăţii, Educaţiei şi, nu în ultimul rând, chiar Ministerul de Interne, având în vedere problemele care sunt la nivelul localităţilor noastre”, a adăugat aceasta. 

  • Robert Negoiţă: Banii pe primele trei luni vor fi recuperaţi la rectificarea bugetară
Banii care nu au fost alocaţi pe primele trei luni ale acestui an vor fi recuperaţi la rectificarea bugetară de luna viitoare, a declarat, miercuri, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, după întâlnirea edililor de municipii cu premierul la Palatul Victoria.

„Banii pe primele trei luni ale anului vor fi recuperaţi la rectificarea de luna viitoare sau când va fi rectificarea bugetară. Ăsta este cel mai important aspect şi avem şi angajamentul doamnei prim-ministru că vor da un comunicat de presă în acest sens. De asemenea, avem angajamentul doamnei prim-ministru referitor la efectele Ordonanţei 114, care a făcut ca contractele noastre pe partea de investiţii să crească. A zis că vor analiza modalitatea de a ne compensa în vreun fel această problemă care se reflectă tot în buget. (…) Atunci când s-a discutat pentru primării despre (alocarea a – n.r.) 60% din impozitul pe venit, s-a discutat pentru tot anul 2019. Cu toate acestea, una am discutat şi nu s-a întâmplat chiar aşa, dar, repet, vreau să îi mulţumim şi pe această cale că s-au angajat şi eu am speranţa că vor respecta de data asta ce s-au angajat, că vom primi banii înapoi. În discuţia cu noi, doamna prim-ministru s-a angajat că ni se vor da sumele înapoi”, a spus Negoiţă.

Premierul şi ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, au avut săptămâna trecută o altă întâlnire cu primarii din Capitală. Atunci, Robert Negoiţă anunţa că s-a ajuns la concluzia că sumele de care primăriile „au fost vitregite” vor fi restituite la rectificarea bugetară.

El a mai spus la acel moment că, atât timp cât cotele alocate autorităţilor locale au fost atât de modificate în ultimii ani, a insistat ca acestea să fie trecute nu doar în Legea bugetului, ci în Legea finanţelor publice locale – Legea 273 sau în Codul finanţelor publice locale. 

DailyBusiness
Guvernul anunță vouchere pentru plata facturii la electricitate pentru românii cu venituri mici. 4,5 milioane de persoane vizate
Spynews
Povestea cuplului londonez care a renunțat la carierele de succes din Marea Britanie pentru a locui pe Riviera Franceză. De ce au luat această decizie
Bzi.ro
Irina Columbeanu, dispusă să se angajeze în România! Ce a determinat-o să ia această decizie
Fanatik.ro
Horia Ivanovici – Dumitru Dragomir, schimb de replici incendiar după dezmățul de la Beach, Please: „Selly, tu dormi bine? Doar bani, bani, bani, n-ai și tu niciun pic de moralitate?” / „Derbedei! Trebuie arestați!”
Capital.ro
Noi dezvăluiri despre Călin Georgescu. Victor Ponta scoate totul la suprafață: Ai grijă...
Playtech.ro
Ce salariu are un judecător în România în 2025 și la ce vârstă se pensionează, de fapt
DailyBusiness
Andreea Bostănică a primit un cadou de lux de 300.000 de euro. Influenceriţa are doar 20 de ani FOTO
Adevarul
Cine este Iulia Sviridenko, propusă de Zelenski pentru funcția de premier. Cariera discretă a unei tehnocrate cu influență în cercul prezidențial
wowbiz.ro
Alertă maximă! A revenit CIUMA! Primul deces înregistrat în ultimii 18 ani! Autoritățile sunt ÎNGROZITE
Spynews
Geanina Ilieș, dezvăluiri din culisele interviului cu Jennifer Lopez! Ce subiecte a abordat prezentatoarea în discuția cu artista
Spynews
Polițiștii au descins la casa uneia dintre fostele iubite a lui Emil Gânj, bărbatul care ar fi ucis-o pe Anda. Când l-a văzut ultima dată. Femeia se teme pentru viața ei
Evz.ro
BNR: Datoria externă a României a crescut în primele luni ale anului
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Gabriela Ruse a renunțat la inhibiții şi a postat imagini cu ea în costum de baie din vacanță
kanald.ro
Accidentul aviatic din India ar fi fost provocat intenționat de pilot. Acesta ar fi suferit după moartea mamei sale
Cancan.ro
Pilotul Air India ar fi prăbușit intenționat aeronava cu 260 de pasageri la bord. Care este motivul descoperit abia acum
Playsport.ro
Zăcământul uitat care transforma România într-o superputere. Poate salva Europa de criza...
Capital.ro
UE schimbă regulile. România trebuie să verifice vârsta pe internet. NU toți românii vor mai avea acces
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prințesa Kate Middleton a purtat, la câțiva metri de Simona Halep, o bijuterie primită cadou de la Prințul William acum 11 ani
stirilekanald.ro
„Inima mea nu acceptă cât te-ai chinuit pe un pat de spital” Familia tânărului ucis de un luptător K1 își strigă durerea și cere să se facă dreptate
Horoscop zilnic pentru toate zodiile – 13 iulie 2025. O zi de duminică plină de surprize
MediaFlux
O nouă lovitură pentru șoferi! Amenzi de 607 lei pentru viteză prea mică
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai îngustă mașină din lume are lățime de doar 50 cm. A fost proiectată de un mecanic din Italia