Barack Obama a depus jurământul în cadrul unei ceremonii modeste, la Casa Albă

Învestirea lui Barack Obama în cel de-al doilea mandat prezidenţial consecutiv a avut loc duminică, cu câteva minute înantea prânzului, în cadrul unei ceremonii discrete, la Casa Albă, mai puţin pretenţioasă decât cea prilejuită în urmă cu patru ani, la primul său mandat.
Sânziana Stancu
20 ian. 2013, 18:06
Barack Obama a depus jurământul în cadrul unei ceremonii modeste, la Casa Albă

Ceremonia de depunere a jurământului de credinţă s-a desfăşurat la Casa Albă,  în Blue Room – un salon elegant, cu ornamente în stil Empire, care a găzduit recepţii elegante de-a lungul vremii. Ceremonia jurământului de credinţă al preşedintelui a durat trei munite şi s-a desfăşurat în faţa Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, John G.Roberts Jr.

La ceremonia depunerii jurământului au asistat familia prezidenţială – Michelle, soţia lui Obama şi cele două fiice ale lor, Sasha şi Malia – ca singurii martori la depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară, după cum precizase un comunicat de presă al Casei Albe cu puţin timp înaintea ceremoniei.

„Jur cu solemnitate că voi îndeplini cu credinţă îndatoririle de preşedinte al Statelor Unite şi îmi voi consacra toate forţele păstrării, protejării şi apărării Constituţiei Statelor Unite”, a jurat preşedintele Barack Obama, cu mâna pe Biblie, în faţa Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie. Biblia pe care a jurat Obama a fost dată de tatăl mamei sale, Fraser Robinson al IIIlea, fiicei lui, LaVaughn Delores Robinson, în 1958.

Vicepreşedinte Joe Biden, cu care Obama va face echipă în acest nou mandat, a depus jurământul în cursul dimineţii. Jurămintele celor doi marchează nu numai începutul oficial al celui de-al doilea mandat în care sunt împreună, ci şi trasarea unei linii de demarcaţie între provocările numeroase din primul mandat şi agenda mai modestă din cel de-al doilea mandat al preşedintelui Obama, care pare a fi de departe mai liniştit decât primul, conform părerilor exprimate de mai mulţi analişti politici citaţi de presa americană.

Jurământ „profund secret”

Când ziua Învestirii a picat tot într-o duminică, în 1877, şeful Justiţiei de atunci, Morrison R. Waite, i-a luat jurământul lui Rutherford B.Hayes în Red Room (Salonul Roşu), fără să fie prezent niciun martor. Acest jurământ privat „profund secret” a fost o surpriză totală pentru public. După aceea a fost informată şi presa.

Anul acesta, Casa Albă a decis în ultimul moment să permită unui număr mic de reporteri şi posturi de televiziune accesul la eveniment. Este pentru a patra oară când ziua de depunere a jurământului unui preşedinte american pică duminică, din cauza datei de 20 ianuarie, cu o zi înainte de ceremonia de învestire, potrivit Asociaţiei Istoricilor de la Casa Albă. S-a întâmplat la fel în cazul lui Ronald Reagan, în 1985, cu Dwight Eisenhower, în 1957 şi cu Woodrow Wilson, în 1917.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT