Bărbat arestat pentru că-şi ţinea soţia şi fiul într-o cuşcă: Îi punea să inhaleze vapori de benzină

Un argentinian în vârstă de 66 de ani a fost arestat după ce autoritățile au descoperit că-și ținea de mai mulți ani soția și fiul care suferă de autism închiși într-o cușcă și îi hrănea cu mâncare pentru câini.
Alina Costache
07 sept. 2015, 14:18
Bărbat arestat pentru că-şi ţinea soţia şi fiul într-o cuşcă: Îi punea să inhaleze vapori de benzină

Din când în când, pentru a-și „relaxa” fiul, argentinianul Eduardo Oviedo îl punea pe acesta să inhaleze vapori de benzină, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Inundaţiile au făcut ravagii în Argentina. Peste 6.000 de persoane sunt încă evacuate

Tabloul condițiilor în care erau ținute victimele este parcă desprins din filmele de groază. În interiorul cuștii confecționate din cărămizi, lemn și bare de fier se aflau pungi cu excremente umane, resturi de mâncare pentru câini, seringi folosite, canistre de benzină, lacăte, lanțuri și bucăți de funie folosite probabil pentru a-i lega pe cei doi.

„Este o poveste de groază. Dacă intri în această casă vezi ce înseamnă adevărata nebunie„, a comentat o sursă din rândul anchetatorilor.

Suspectul Eduardo Oviedo este un fost lucrător în construcții. Soția sa, 61 de ani, are anumite probleme psihice, iar fiul său are 32 de ani, suferă de autism și abia dacă vorbește. Oviedo îi hrănea pe cei doi printre zăbrelele cuștii în care îi ținea închiși. Poliția a descoperit această casă a ororilor, aflată în stațiunea Mar del Plata, în urma unor informații primite de la rude și de la vecinii argentinianului.

 

Eduardo Oviedo a fost arestat și va fi pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de răpire, tortură, tratamente degradante și ținere în sclavie. Suspectul va fi supus unei evaluări psihiatrice. Dacă va fi găsit vinovat, ținând cont de circumstanțele agravante pe care le prezintă acest caz, Oviedo ar putea fi condamnat la închisoare pe viață.

Citeşte şi O politiciană şi-a alăptat copilul în Parlament. Imaginile fac înconjurul lumii. VIDEO

Argentinianul are și alți copii care locuiesc în același cartier însă s-au temut de tatăl lor și au păstrat tăcerea o lungă perioadă de timp. Până la urmă însă ei s-au adresat poliției. Deocamdată nu se știe cu exactitate câți ani și-a ținut soția și fiul autist în aceste condiții. Ambele victime au fost internate sâmbătă într-un spital.

Una dintre norele lui Oviedo l-a descris pe acesta ca fiind un bărbat extrem de violent ce recurgea deseori la amenințări.

„Odată a venit la noi cu o macetă în mână pentru că l-am rugat să-și spele soția și fiul cu handicap„, a declarat nora a cărei identitate este protejată. Eduardo Oviedo nu a opus rezistență arestării și respinge toate acuzațiile ce i se aduc.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Au sfidat Stanciu și Ionuț Radu echipa națională? “Cum e accidentat? N-a vrut să vină! Unul a jucat la Celta și celălalt dansa cu Cupa!”
Capital.ro
Românii care se întorc acasă pot primi până la 15.500 de lei de la stat. Ce alte ajutoare și finanțări sunt pregătite pentru 2027
Playtech.ro
De ce îți poate reține bancomatul cardul. Greșelile și situațiile în care riști să rămâi fără el
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”
MediaFlux
Luna intră în Vărsător pe 15 noiembrie 2026. Ce se întâmplă cu Zodiile de Apă în perioada următoare
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România