Bărbat lovit mortal de tren în Galaţi. SCENE ŞOCANTE

Un bărbat în vârstă de 59 de ani din Galaţi, a murit, marţi seara, după ce a fost lovit de un tren în zona staţiei CFR din localitatea Piscu, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Eugen Chiriţă.
Filip Stan
23 ian. 2018, 17:59
Bărbat lovit mortal de tren în Galaţi. SCENE ŞOCANTE

Accidentul feroviar a fost anunţat la 112, la faţa locului deplasându-se o ambulanţă tip C1 din cadrul Detaşamentului de Pompieri Galaţi. Din păcate, medicii nu au putut decât să constate decesul bărbatului. Acesta  a fost lovit de trenul interregio, care plecase din Galați și se îndrepta spre Iași. Trenul nu ar fi trebuit să oprească în gara din Piscu, ci doar să micșoreze viteza.

Accident feroviar: Cel puţin 15 persoane au fost rănite după ce un tren a izbit tampoanele de frânare din gară

„Victima avea răni incompatibile cu viaţa. A fost declarat decesul”, a precizat Chiriţă.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și urmează să stabilească dacă a fost vorba despre un accident nefericit sau dacă a fost vorba despre un act suicidal.

Pe toată perioada cercetărilor trenul este blocat în staţia CFR din Piscu.

DailyBusiness
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
Spynews
Cum se antrenează Emil Rengle și Alejandro pentru Eurovision 2026: ”Vrea să mă trezească noaptea să repetăm”
Fanatik.ro
Gigi Becali, Ilie Dumitrescu și Radu Naum s-au contrat în direct la TV după ce Joao Paulo a dărâmat-o pe Iuliana Demetrescu: ”Ea face 11 metri, nu el” / „Sunt curios dacă are ceva la piept”
Capital.ro
Schimbări majore la permisul de conducere categoria B. Costurile pentru ore ar putea fi eliminate. Unde se pregătește măsura
Playtech.ro
Ce se întâmplă legal dacă un angajat moare în timpul serviciului. Ce prevede Codul Muncii
Adevarul
Noi detalii despre tânărul împușcat mortal de Secret Service după ce a pătruns pe proprietatea lui Trump de la Mar-a-Lago. „Nu ar fi rănit nici măcar o furnică”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
DOAMNE FEREȘTE, în ce hal au putut să moară! Marius și Daniel se întorceau spre casă atunci când mașina lor a... Vezi mai mult
iamsport.ro
Radu Naum l-a taxat pe Gigi Becali, după un nou derapaj la adresa arbitrei Demetrescu: ”Bagabonții n-au bun-simț, iar nebunii sunt nebuni”
MediaFlux
Sprijin de 1.000 de lei pentru pensionari, în două tranșe. Ministrul Muncii anunță măsurile sociale propuse pentru familii
stirilekanald.ro
Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat