Bărbat rănit grav de urs. Ministrul Mediului: „Aceste soluții ‘magice’ trâmbițate de unii agenți iresponsabili nu sunt magice și nu te apără”

Încă un bărbat din Harghita a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost atacat de urs. Acesta este al doilea caz raportat în judeţ, în ultimele 48 de ore. Ministrul Mediului spune că e nevoie de intervenții prompte pentru salvarea vieților omenești şi nu de "soluţii magice".
Loredana Brumă
21 iun. 2021, 10:45
Bărbat rănit grav de urs. Ministrul Mediului:

Încă un bărbat a fost rănit de urs în judeţul Harghita. Acesta are 53 de ani şi a fost operat de urgenţă duminică, la spitalul din Miercurea Ciuc. Reamintim că vineri o altă persoană a ajuns de urgenţă la spital după ce a fost atacată de urs. Incidentul s-a petrecut tot în judeţul Harghita.

Bărbat rănit de urs. Ministrul Mediului: Este un fenomen care se generalizează și este nevoie de intervenție promptă, imediată, pentru a salva viețile omenești

Citeşte şi Urşii din România ar putea fi împuşcaţi „în 24 de ore, maxim”. Ministrul Mediului: „Intervenția trebuie să fie ca la pompieri”

Bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost atacat de urs în momentul în care a să verifice animalele pe care le are. Acesta era însoţit de câinele său. Incidentul s-a petrecut în  comuna Căpâlniţa. Bărbatul a suferit mai multe leziuni toracice, fiind operat de urgenţă.

Ministrul Mediului spune că atacurile urşilor s-au intensificat în ultima perioadă şi consideră că e nevoie de intervenții prompte pentru salvarea vieților omenești.

„Vedem zi de zi cum crește aproape exponențial numărul de apeluri la Ro-Alert, este un fenomen care se generalizează și este nevoie de intervenție promptă, imediată, pentru a salva viețile omenești. Din păcate, au venit aceste două cazuri care arată complexitatea fenomenului și riscurile la care se expun fermierii, în primul și-n primul rând, în zonele unde sunt stâne, în zonele unde schimbă, de exemplu, gardul electric, așa cum s-a întâmplat în ultimul caz, când proprietarul gardului electric s-a dus să amenajeze sau să repare ceva. Era exact gardul electric pus ca să apere omenii de urs și lângă gardul electric a fost atacat. Deci, aceste soluții „magice” trâmbițate de unii agenți iresponsabili nu sunt magice și nu te apără de fiecare dată în cazul în care un urs atacă. Este un fenomen extrem de periculos, sunt zeci, sute de cetățeni care se tem pentru viața lor, pentru viața copiilor și trebuie să existe o responsabilitate la nivel instituțional și statul trebuie să-și apere cetățenii în primul rând și după aceea, desigur, și animalele trebuie strict protejate.

Am spus de fiecare dată că intervenția se face de către personalul tehnic al asociației de vânătoare. Nu cred că în cazul în care ursul atacă, nu cred că în cazul în care omul este în pericol, nu cred că în cazul în care un femier, un copil, o familie este în pericol, vreo asociație (de activiști) poate să apere viața umană. Viața umană trebuie apărată de statul român, de instituțiile responsabile, care trebuie să intervină prompt, pentru că eu nu pot să explic niciunui cetățean că am ascultat o asociație și am lăsat toți urșii în pensiuni, în case, în ferme, atacând și omorând oameni. Este nevoie, în cazurile de forță majoră, de intervenție, inclusiv de extrageri prin împușcare; de tranchilizare, dacă ursul nu este periculos și nu atacă sau de alungare, în cazul în care ursul de plimbă prin lanul de porumb și nu atacă și nu vine spre gospodării. Acestea sunt propunerile pe care le voi face și le voi înainta guvernului. Vor fi aplicate în cel mai scurt timp posibil”, a declarat Tanczos Barna la Digi24.

Citeşte şi Alertă în Vrancea din cauza urşilor. Localnicii sunt disperaţi: „Alooo, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, ministrul Mediului, domnilor, dormiţi?”

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Lovitură pentru Universitatea Craiova! Jucătorul dorit de Mihai Rotaru a semnat până în 2029 cu altă echipă
Capital.ro
Banii cash se schimbă complet. Se pregătește o revoluție a numerarului. Bancnotele viitorului au fost deja prezentate
Playtech.ro
Hainele din cauza cărora nu ţi se permite accesul în avion. La ce să fii atent vara aceasta când pleci în concediu
Adevarul
Prințul Louis a furat din nou spectacolul la Trooping the Colour. Gesturile sale au devenit virale
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Se dau 540 lei în plus la pensie. Iată cum se pot obține banii
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți