Simona Tache: Bolovancalui Sisif

Statisticile spun că cel mai folosit cuvânt din lume este „OK”. Pentru România sper că nici nu s-a făcut vreodată vreo statistică, pentru că nu este nevoie. Cel mai folosit cuvânt de la noi este, de foarte departe, ăla care începe cu „p”, se termină cu „a” şi are patru litere. Nici un alt cuvânt nu va reuşi să-l detroneze ever, pentru că bărbaţii noştri lucrează zi de zi, minut de minut şi secundă de secundă să-l ţină acolo sus, sus de tot, în top, în aerul rarefiat şi pur pe care numai campionilor le e dat să-l respire.

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

Motivul pentru care este importantă lumânarea de Paște. Unde ...

Biletul Zilei Pariuri1x2.ro, 29 aprilie: Deschidem săptămâna ...

Cum reuşesc ei asta, deşi nu e nici pe departe o muncă uşoară? Păi, e simplu, în p… mea. Se trezesc de dimineaţă cu ea-n gând, în vorbă şi-n simţiri şi hotărâţi să n-o mai lase în pace până merg din nou seara la culcare, în p… mea. Orice secundă de neatenţie poate da, în p… mea, şansa unui alt cuvânt să urce acolo, în top, aşa că trebuie luptat pe viaţă şi pe moarte, cu respectarea câtorva reguli extrem de importante, în p… mea: 1) orice întrebare trebuie să înceapă cu „ce p… mea”, „cine p… mea”, „cum p… mea”, „unde p… mea” şi aşa mai departe; 2) cel puţin 50-60 de persoane trebuie să primească zilnic invitaţia „Du-te în p… mea”; 3) atunci când nu avem de-a face cu situaţiile 1) şi 2), cuvântul trebuie pronunţat, în p… mea, aleator, pur şi simplu ca element de legătură între alte cuvinte. Îl putem numi, dacă vreţi, „conjuncţia „p… mea”.

Aşadar, distinsă doamnă care citeşti acest text, soţul tău nu are chef să înveţe drumul până la ghenă, în p… mea? Nu are nici intuiţia de a spăla, în p… mea, vasele, atunci când nu mai găseşte nici o furculiţă curată? Nu te enerva şi nu te grăbi să-l consideri iresponsabil! Pentru că în timpul ăsta el chiar nu stă degeaba, în p… mea. Sau te pomeneşti că ţi-ar conveni să faci tu munca asta de Sisif şi să nască el?

Mihai Radu: Din Oceanul Pacific a ieşit ceva mic

Cînd veşnicia s-a născut la sat, ea nu era singură la părinţi. Mai avea o surioară, mai mititică, pe nume Femeiuţa şi al cărei singurel scopuşor în viaţă era să stîlcească cuvintele şi să vorbească în diminutivele.

E ceva rural-ancestral în orice femeie: diminutivul. Femeia e foarte apropiată de lume, de tot ce vieţuieşte sau nu pe pămînt, de la pămîntul în sine, Terruţa noastră drăguţă, pînă la şosetuţa care zace nespălată sub pătuţ, atît de apropiată că simte mereu nevoia să le alinte. Sînt zile cînd toate îi merg la inimioară femeii. La bărbat se opresc ceva mai sus, la creier, unde fac ravagii, provocînd daune totale.

În astfel de zile, ea se simte Aşaaaaa! Nu ştie cum exact. E Aşaaaaaa! Tu eşti iubiţelul ei, varsă poate şi o lăcrimuţă aşaaaaa, pentru Univers, dar e şi distrată, foarte distrată, încît nici nu ştie dacă să stea toată ziulica în faţa televizorelului sau să meargă la jobuţ.

Toate i se par mici, micuţe într-o astfel de zi, motiv pentru care nu are sens să-i propuneţi o partiduţă de sex, existînd riscul s-o apuce rîsuţul cînd vede puţulica.
Sînt zilele în care îşi aminteşte că ar vrea şi ea să aveţi o căsuţă a voastră, să faceţi un copilaş, dacă se poate un îngeraş, şi cînd, peste o oră, zice că mai bine ar fi să lăsaţi totul în urmă şi să vă luaţi lumea în căpuşor, să mergeţi unde vedeţi cu ochişorii.

Şi o ţine aşa toată ziua. Iar creieraşul tău, dacă ar avea o făţucă, ar fi făţuca pe care o face cineva cînd muşcă dintr-o lămîie ca dintr-un măr.