Barcelona: Cel puţin 22 de răniţi după o ciocnire între două trenuri regionale

Cel puţin 22 de persoane au fost rănite uşor vineri dimineaţă după ce două trenuri regionale s-au ciocnit în gara centrală din Barcelona, Spania, transmit agenţiile spaniole de presă, potrivit Agerpres.
Romania TV
20 sept. 2013, 11:29
Barcelona: Cel puţin 22 de răniţi după o ciocnire între două trenuri regionale

Oamenii au suferit lovituri şi prezintă contuzii, astfel că 10 dintre răniţi au avut nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului. Deocamdată, nu a fost nevoie ca vreunul dintre răniţi să fie transportat la spital, precizează EFE.

Compania spaniolă a căilor ferate – Renfe – a explicat că ciocnirea a avut loc la ora locală 10,05 din cauze încă necunoscute. Unul dintre trenurile regionale a lovit din spate un alt tren regional, oprit pe şine, în staţie. Accidentul a provocat îngreunarea traficului pe liniile regionale, şi a dus la întârzieri de peste 25 de minute.

Accidentul de la Barcelona are loc la aproape două luni de la tragedia feroviară petrecută în apropiere de Santiago de Compostela în 24 iulie, când un tren care venea din Madrid a deraiat. În accident şi-au pierdut viaţa 79 de persoane.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Generaţia de Aur, cazată la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Istanbul! Camerele sunt cu sute de euro mai scumpe decât ale naționalei lui Lucescu! Exclusiv
Capital.ro
Scopul urmărit de Călin Georgescu. Procurorii au aflat ce a făcut între 2020 și 2025. Dezvăluirea momentului
Playtech.ro
Ajutoarele pentru pensionari vor întârzia în aprilie. Când ar putea primi bătrânii banii de la stat
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Mesaje creștine de Buna Vestire 2026. Ce poți să le transmiți prietenilor și apropiaților tăi
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj