Barroso: Fără o Europă unită, ar dicta legea celui mai puternic

Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a făcut apel la solidaritate şi cooperare în cadrul Uniunii Europene cu prilejul unei vizite efectuate luni la Viena, la invitaţia cancelarului austriac Werner Faymann, scrie Agerpres..
Romania TV
05 mart. 2012, 14:31
Barroso: Fără o Europă unită, ar dicta legea celui mai puternic

‘Nu există o insulă a celor fericiţi. În absenţa unei Europe unite nici o ţară nu va reuşi să iasă din criză, în absenţa Uniunii Europene ar prima legea celui mai puternic’, vocea statelor mici nu s-ar face auzită, dar şi statele mai puternice ale Europei ar fi mai slabe la nivel global. O Europă unită este, a afirmat Barroso, o pază în vremuri vitrege.

Jose Manuel Barroso a subliniat faptul că probleme grave, precum creşterea ratei şomajului printre tineri, rată care în unele state membre ajunge să atingă până la 50%, pot fi soluţionate numai prin solidaritate şi cooperare în cadrul UE. În ceea ce priveşte rata şomajului printre tineri, situaţia din Austria se prezintă mai bine decât în alte state, a subliniat Barroso, adăugând că pentru ţările mai grav afectate Uniunea Europeană va recurge la Fondul Social European în vederea elaborării de proiecte pentru crearea de locuri de muncă sau pentru continuarea formării profesionale a tinerilor, scrie Agerpres.

‘Acum, prin intermediul Strategiei Europa 2020, trebuie să punem bazele viitoarei creşteri economice’, a afirmat Barroso cu prilejul unei conferinţei de presă, la care a luat cuvântul şi cancelarul austriac Werner Faymann. Ambii lideri s-au arătat convinşi de necesitatea introducerii taxei pe tranzacţiile financiare, proiect care, după cum a afimat Jose Manuel Barroso, se va bucura de susţinerea Comisiei Europene.

Preşedintele CE a accentuat faptul că în ceea ce priveşte criza economică şi financiară, Europa se prezintă mult mai bine acum decât cu câteva luni în urmă.

Totuşi Uniunea Europeană trebuie să dea dovadă de unitate pentru a putea face faţă provocărilor de pe piaţa globală, a subliniat preşedintele Comisiei Europene.

În ceea ce priveşte Spania, Barroso nu s-a arătat îngrijorat de faptul că ţinta de deficit bugetar a Madridului este mai ridicată decât limita stabilită de comun acord cu Bruxellesul, afirmând că premierul Rajoy a semnat pactul fiscal pentru disciplina bugetară şi că are încredere că guvernul spaniol îşi va îndeplini obligaţiile în acest sens.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Salariu de 3.500 €/lună în Germania pentru o meserie banală. Ce primesc angajații romani după două luni
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte