Băsescu, ATAC la USL: Au făcut Constituţia unei GĂŞTI VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că noua Constituţie pe care o pregăteşte Comisia de revizuire este "Constituţia unei găşti". Şeful statului a explicat şi motivul pentru care l-a rugat pe Crin Antonescu să reprezinte România la Zagreb, cu prilejul aderării Croaţiei la Uniunea Europeană: luni lansează raportul comisiei prezidenţiale privind strategia pentru agricultură.
Romania TV
29 iun. 2013, 11:53
Băsescu, ATAC la USL: Au făcut Constituţia unei GĂŞTI VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, referindu-se la Referendum, că „stă” cu organizarea acestuia în funcţie de reacţiile şi deciziile USL în ceea ce priveşte proiectul de modificare a Constituţiei.

„A înţeles toată lumea că eu am iniţiat Referendumul pe fondul faptului că majoritatea parlamentară USL nu respecta Referendumul din 2009. Aşa am speranţa că atunci când se vor hotărî să promoveze Constituţia vor deveni realişti şi vor promova un proiect care să ţină cont de acel Referendum. Dacă nu partea formală este deja parcursă. Le voi reaminti printr-un Referendum ce vor românii. Asta înseamnă, aşa cum am declarat, că Referendumul meu este strâns legat de Referendumul constituţional pe care îl organizează USL. Eu nu îl amân, eu îi urmăresc, îi urmăresc cu Referendumul. În funcţie de decizia lor semnez şi eu decretul„, a spus Traian Băsescu.

Şeful statului a reclamat USL faptul că noua Constituţie trebuia dezbătută public, „să ia observaţii de la cetăţeni”.

„Aştept două lucruri. Să văd cum iese legea referendumului şi sunt convins că mult mai uşorva trece referendumul meu cu 50% decât Constituţia lor pentru că asta nu este Constituţia României, e Constituţia unei găşti, a unui grup. Ca să fi fost o Constituţie pentru români trebuia dezbătută public, să ia observaţii de la cetăţeni. E o gaşcă de politicieni care s-au hotărât să-şi facă o Constituţie pentru ei, considerându-se veşnici. Uită ce a păţit Adrian Năstase care şi-a făcut o Constituţie doar pentru el. Cel mai bine este să faci o constituţie pentru popor„, a declarat preşedintele Traian Băsescu, după întâlnirea cu liderii Mişcării Populare de la Vila Lac 1 de la Snagov.

Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, miercuri, CC.

Liderul PNL Crin Antonescu declară că o decizie privind momentul referendumului pentru revizuirea Constituţiei, după decizia de miercuri a CC, va fi luată în USL, el menţionând că sunt luate în calcul toate variantele, inclusiv amânarea pentru anul viitor, chiar şi odată cu alegerile prezidenţiale.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta afirmă că judecătorii Curţii Constituţionale doar „au amânat cu un an” modificarea Constituţiei şi implicit regionalizarea României, precizând că o decizie privind amânarea modificării Constituţiei va fi luată în USL, dar adăugând că un an trece repede în politică.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce decizie a luat Filipe Coelho după ce Universitatea Craiova a devenit lider în SuperLiga! Exclusiv
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT