Băsescu către politicieni: Priviţi cu atenţie la noul tratat bugetar european!

Preşedintele Traian Băsescu a făcut "un apel" către întreaga clasă politică să privească atent la noul tratat de consolidare a disciplinei bugetare, pe care România va trebui să-l ratifice, precizând că politicienii trebuie "să pună armele bătăliei jos" şi să vadă opţiunile pentru anii următori.
Romania TV
31 ian. 2012, 15:50
Băsescu către politicieni: Priviţi cu atenţie la noul tratat bugetar european!

„Dat fiind momentul extrem de important, decizia extrem de importantă luată în Consiliul European, cred că este un moment în care politicienii, cel puţin pe această temă, trebuie să pună armele bătăliei jos şi să vadă ce opţiune au pentru România în perioada anilor următori”, a spus Băsescu.

Şeful statului a precizat că în mod egal şi Puterea şi Opoziţia trebuie să fie resposabile de decizia pe care o va lua România, adică fie va merge înainte alături de partenerii europeni, fie va opta altfel, aşa cum au făcut Marea Britanie şi Cehia, având în vedere faptul că doar 25 din 27 de state şi-au anunţat disponibilitatea de a merge pe acest program de reconstrucţie a UE.

„Este un apel pe care îl fac direct către toţi politicienii. Nimeni nu poate spune că doar cei de la putere sunt responsabili. Mâine vor veni cei din opoziţie la putere sau nu vor veni, nu ştiu”, a spus Băsescu.

Şeful statului a precizat că întreaga clasă politică trebuie să înţeleagă că decizia privind ratificarea Tratatului este extrem de importantă pentru viitorul României.

„În raport cu ce s-a stabilit la Bruxelles, azi noapte, România are un avans de circa doi ani. Avem premise să ne încadrăm rapid în toţi parametri pe care noul tratat îi implică şi putem fi una din ţările care pregătesc platforma de pe care să crească în noile condiţii”, a menţionat Băsescu.

Şeful statului a spus că opţiunea sa este ca România să meargă înainte cu Europa.

„Suntem în faţa unei opţiuni fundamentale: ce lăsăm copiilor noştri – o casă sau o datorie? Dacă decidem să lăsăm o datorie, mergem înainte ca până în 1989, dar asta lăsăm, o daorie mare. Dacă decidem să lăsăm o casă, mergem cu cei 24 cărora, cel puţin declarativ, ne-am alăturat prin declaraţia mea”, a spus Băsescu.

Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat luni seară un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor „reguli de aur” privind echilibrul bugetar.

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Roman Abramovich, vizat de o investigație a englezilor. Ce s-a descoperit despre casele de lux ale fostului patron de la Chelsea
Capital.ro
Românii nu-l uită pe Călin Georgescu. Planul care se pregătește: Să aduceți suverani adevărați!
Playtech.ro
Mută două beţe de chibrit pentru a avea un rezultat corect. Mulţi adulţi greşesc
Adevarul
Inspecția Judiciară i-a răspuns unui clujean că este beneficiarul grevei magistraților pentru pensii: „E de-a dreptul sfidător”
wowbiz.ro
El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație
iamsport.ro
Bombă! Gigi Becali a pus mâna pe telefon și a scos un jurnalist de pe post: 'Eram la Paris cu fata mea'
MediaFlux
Pericol major în România. Grad de risc ridicat în jumătate dintre locuințe
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume