Traian Băsescu acuză Tiraspolul de presiuni şi cere intervenţia misiunii OSCE în Moldova

Preşedintele Traian Băsescu solicită misiunii OSCE în Republica Moldova şi tuturor celorlalte instituţii responsabile să intervină pentru a asigura accesul tuturor elevilor la libera alegere a limbii române ca limbă de studiu, urmare a "presiunilor administrative" făcute de Tiraspol.
Romania TV
14 ian. 2014, 11:08
Traian Băsescu acuză Tiraspolul de presiuni şi cere intervenţia misiunii OSCE în Moldova

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a luat act cu preocupare de presiunile administrative din partea autorităţilor separatiste din regiunea nistreană la care sunt supuse şcolile în limba română aflate sub administrarea autorităţilor Republicii Moldova. Domnul preşedinte Traian Băsescu consideră că acţiunile represive şi provocatoare împotriva cadrelor didactice, părinţilor şi copiilor care doresc să studieze în limba română sunt inacceptabile şi trădează încălcarea consistentă a drepturilor omului în regiunea separatistă”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Traian Băsescu solicită Misiunii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) în Republica Moldova  să intervină „pentru a asigura accesul tuturor elevilor, pe baza opţiunii făcută de părinţii lor, la învăţătură şi la libera alegere a limbii române ca limbă de studiu, cu atât mai mult cu cât aceasta este limbă de stat în Republica Moldova”.

Liceul cu predare în limba română „Lucian Blaga” din Tiraspol nu mai are acces la conturile sale bancare, potrivit publika.md. Acestea au fost blocate de către fiscul din regiunea transnistreană. Ca urmare, instituţia de învăţământ nu poate cumpăra produse alimentare pentru copii şi nici să plătească serviciile de întreţinere.

Potrivit directorului liceului „Lucian Blaga”, Ion Iovcev, activitatea instituţiei poate fi stopată în orice moment, asta deoarece liceulul nu dispune de bani pentru a achita serviciile. Iovcev mai spune că administraţia instituţiei nu a fost preîntâmpinată despre această decizie a Inspectoratului Fiscal din regiune.

Presiunile asupra şcolilor cu predare în limba ronână din regiunea transnistreană s-au intensificat acum două luni, când instituţiile au fost obligate să achite impozite în regiune.

Directorul liceului spune că blocarea conturilor bancare poate duce la sistarea activităţii instituţiei.

„Prin blocarea conturilor, noi nu putem să achităm facturile pentru energia electrică, pentru apă, chiria clădirii, pentru hrana copiilor. Dacă trece luna şi nu am achitat încep deconectările, internetul nu-l avem de acum. Avem pentru o săptămână cel mult telefonul „, a declarat directorul Liceului „Lucian Blaga”, Ion Iovcev.

Şi liceul „Ştefan cel Mare” din Grigoriopol este supus presiunilor.

„Este un atac psihologic asupra colegilor mei şi asupra mea. Ei încearcă, caută soluţii să vadă ce o să le iasă, dar deocamdată nu au soluţii decât atacuri. Trebuie să rezistăm”, a menţionat directoarea Liceului „Ştefan cel Mare” din Grigoriopol, Eleonora Cercavschi.

Ministerul Educaţiei i-a chemat pe directorii celor opt şcoli cu predare în limba română din stânga Nistrului. Într-un comunicat de presă, ministerul, dar şi Biroul pentru Reintegrare acuză Tiraspolul de exercitarea presiunilor şi obstrucţionarea procesului educaţional în instituţiile de învăţământ subordonate Chişinăului.

Experţii consideră că autorităţile ar trebui să reacţioneze ferm în astfel de situaţii.

„Scopul este de a tensiona situaţia. Guvernul de la Chişinău ar trebui să iniţieze o discuţie mai serioasă şi directă cu Federaţia Rusă. Ar trebui condiţionate anumite acţiuni ale Rusiei în stânga Nistrului”, a supus directorul Promo-Lex, Ion Manole.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
„A fost penalty clar!” Adrian Porumboiu, verdict ferm după meciul jucat de FCSB 
Capital.ro
Nu se mai dă ceasul? UE vrea să renunțe la schimbarea orei: A venit timpul să oprim
Playtech.ro
Cât costă să construiești un duplex în 2025. Calcul complet de la fundație până la finisaje
Adevarul
Descoperire șoc. Vaccinul ARNm anti-COVID, arma secretă care combate cancerul
wowbiz.ro
Ce l-a împins pe Daniel Popa, directorul general al Termocentralelor Constanța, să își pună capăt zilelor e TERIFIANT! Detalii de ultim moment
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Ultima oră! Elicopter prăbușit: Familia unui renumit politician a murit în accidentul aviatic
Cancan.ro
România, LOVITĂ de vortexul polar! Iarna 2025–2026, una dintre cele mai geroase din ultimii ani
iamsport.ro
Sepsi îi datorează 30.000.000 € unei pensiuni din Satu Mare: ”Guvernul maghiar a făcut-o ca să nu fiscalizeze cum trebuie”
MediaFlux
NU se mai schimbă ora de iarnă în UE! Bruxellesul spune că a venit timpul să renunțe la schimbarea orei la nivel european
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi