Băsescu, despre vizita lui Schulz în Gorj: Îi mulţumesc, altfel nu ar fi spus corect „Brâncuşi”

Traian Băsescu şi Martin Schulz au tratat în ton relaxat vizita pe care preşedintele Parlamentului European a făcut-o în judeţul Gorj. După ce Schulz a afirmat că marţi a învăţat cum se pronunţă corect numele celui mai important sculptor român, preşedintele Băsescu a folosit respectiva declaraţie a invitatului său pentru a răspunde la o întrebare referitoare la acuzaţiile pe care PDL le-a adus oficialului european.
Romania TV
31 oct. 2012, 10:56
Băsescu, despre vizita lui Schulz în Gorj: Îi mulţumesc, altfel nu ar fi spus corect

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a fost primit, miercuri la Palatul Cotroceni de către preşedintele Traian Băsescu. Vizita lui Schulz la sediul preşedinţiei vine în contextul în care PDL l-a acuzat pe înalt oficialul UE că face campanie electorală pentru Victor Ponta, prin deplasarea pe care acesta a efectuat-o în colegiul din Gorj în care va candida premierul român.

La finalul întrevederii oficiale, Schulz a precizat că a fost impresionat de locurile pe care le-a vizitat.

„Am fost fascinat ieri când am vizitat locul de naştere al lui Brâncuşi. Abia am învăţat cum se pronunţă. În Paris dacă întrebi oamenii întrebi despre „Brancusi”, data viitoare o să-i întreb de „Brâncuşi”. Am fost fascinat de Masa Tăcerii, acest loc minunat şi susţin ideea de a pune acest obiectiv pe harta patrimoniului mondial UNESCO. Am fost primit de un grup de 20 de tineri îmbrăcaţi în costume naţionale cu un dans tradiţional. Am fost emoţionat şi vreau să mulţumesc contribuţiei culturale pe care România o aduce Europei”, a declarat preşedintele Parlamentului European.

Întrebat despre zvonurile privind posibilitatea anulării vizitei pe care o face în România din cauza acuzaţiilor adresate de Opoziţie, Martin Schulz a negat că ar fi luat în calcul această variantă.

Traian Băsescu nu a ratat ocazia de a glumi pe tema mesajelor neprietenoase transmise de PDL.

„Vreau să-i mulţumesc domnului preşedinte Schulz pentru faptul că a călătorit în teritoriu. Altfel n-ar fi ştiut să spună corect Brâncuşi”, a precizat Preşedintele României, spre amuzamentul oaspetelui său.

De altfel, Băsescu a glumit şi după declaraţia de presă susţinută de către Schulz.

„Acceptaţi întrebări? Nicio problemă, suntem într-o democraţie”, i-a spus şeful statului preşedintelui PE.

 

 

 

 

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Fiul lui Nicolae Guță a fost prins drogat și fără permis la volan. A fost reținut de poliție
Fanatik.ro
Cât costă să petreci Paștele la hotelul deținut de Simona Halep, în Poiana Brașov. Ce primesc turiștii în pachet
Capital.ro
Decizia ce poate schimba formula de recalculare a pensiilor. Pensionarii români nu au găsit dreptate la Casa de Pensii
Playtech.ro
Cât înseamnă un baril în litri. Preţul petrolului continuă să crească, avertismentul specialiştilor
Adevarul
Operațiunea Epic Fury. SUA ar fi scufundat portavionul iranian pentru drone Shahid Bahman Bagheri. Imagini din timpul atacului
wowbiz.ro
S-a dat alarma în Covasna! Autoritățile au început căutările după ce Emil Gânj ar fi fost văzut într-o pădure
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața în Bârlad, după ce un tren a dat peste el. Victima a fost resuscitată timp de 30 de minute
iamsport.ro
Finanțatorul echipei din SuperLiga îl contrazice direct pe Giovanni Becali: ”Noi nu știm nimic, oricum mai are 2 ani de contract!”
MediaFlux
Irina Ponta, fiica lui Victor Ponta, întoarsă în România cu un avion comercial. Daciana Sârbu a confirmat: Vă mulțumesc din suflet tuturor
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj