Băsescu: După măsurile din 2010 avem satisfacţia şi suntem mândri că am fost buni manageri ai ţării

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că după măsurile luate în 2010 este mândru şi are satisfacţia pentru faptul că politicienii de la acel moment s-au dovedit buni manageri ai ţării, economia menţinându-se pe un ritm de creştere, inclusiv în acest an, când creşterea va fi de peste 1 procent.
Filip Stan
18 apr. 2013, 19:07
Băsescu: După măsurile din 2010 avem satisfacţia şi suntem mândri că am fost buni manageri ai ţării

„Scopul nostru este să luăm decizii corecte la momentul potrivit şi după dificultăţile extraordinare din 2010, în 2011 România a început creşterea (economică, n.r.). O creştere de 2,2 procente a fost suficient de ridicată, dacă ne uităm la creşterea din Uniunea Europeană. În 2012 a fost un an cu creştere, în 2013 va fi un an cu creştere, nu una substanţială, dar va fi o creştere de peste 1 procent„, a susţinut Traian Băsescu, la Gala de premiere a echipelor câştigătoare la Campionatul mondial de strategie şi management organizat de Global Management Challenge Romania, scrie Mediafax.

„În aceste zile avem satisfacţia că la momentul potrivit am fost buni manageri ai ţării noastre. Bineînţeles că niciun jurnalist nu va recunoaşte acest lucru, dar trebuie să admit că sunt mândru de realitatea că alte 20 de ţări sunt în proceduri pentru deficit excesiv, iar România va fi prima ţară înapoi pe traiectorie„, a precizat Băsescu.

El a menţionat că în condiţiile în care România are un deficit bugetar de 2,5% în cash, respectiv 2,85% deficit pe ESA, situaţia bugetară este echilibrată şi şansele de creştere depind de Guvern, dacă va lua deciziile corecte în perioada următoare.

Traian Băsescu a mai afirmat că lecţia crizei din România a fost legată de „obiceiurile proaste”. „A fost un prost obicei să crezi că poţi cheltui pentru o perioadă mai lungă mai mult decât poţi produce. Un alt obicei prost, care a fost desfiinţat de măsurile luate în 2010 a fost în legătură cu soluţiile care ar fi putut determina dezechilibre macro-economice”, a susţinut preşedintele.

El a amintit momentul negocierilor cu FMI, când, în urma consultărilor cu Guvernul şi BNR, a refuzat creşterea cotei unice, precizând că motivul a fost legat de faptul că o creştere a taxelor ar fi adâncit criza.

„A fost decizia corectă, şi nu a fost neapărat o decizie politică, cât mai degrabă una managerială. Pentru că în acele momente, când am decis să transferăm costurile crizei către populaţie şi nu către economie, ne-a permis să reechilibrăm ţara în opt luni de zile. Nu a fost o decizie pe care politicienii sunt pregătiţi să o ia în fiecare zi, a fost o decizie care a generat costuri politice enorme, mari dezamăgiri în populaţie, dar a fost o decizie care ne-a făcut mândri că am reechilibrat ţara„, a afirmat Băsescu.

Şeful statului a menţionat că acest episod dovedeşte faptul că uneori „măsurile neplăcute” pot salva o companie, şi în mod similat pot salva o ţară. „Un manager, un politician de top trebuie să ia decizii în termenii realităţii şi nu în termenii visurilor”, a mai declarat preşedintele.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT