Băsescu: Fenechiu a fost cu sabia deasupra capului pusă de premier în cazul CFR Marfă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că privatizarea CFR Marfă a fost prost pregătită, dar Relu Fenechiu a fost "cu sabia deasupra capului pusă de premier" şi nu avea cum să facă altfel, apreciind totodată că Guvernul a favorizat câştigătorul licitaţiei.
Romania TV
02 sept. 2013, 10:27
Băsescu: Fenechiu a fost cu sabia deasupra capului pusă de premier în cazul CFR Marfă

„Aş fi văzut o privatizare cu un investitor strategic definit cu obligaţia de a moderniza compania şi de suma de la încasare, sub rezerva că nerespectarea clauzei de investiţii atrage anularea privatizării. Nu mi se pare o treabă foarte serioasă când cel declarat câştigător aleargă prin Rusia, prin eu ştiu ce ţări, să găsească bani cu care să cumpere, nu ştiu unde va găsi bani cu care să modernizeze compania”, a spus Băsescu într-un interviu la „Adevărul”.

El a arătat că, potrivit declaraţiilor primului-ministru, contractul de privatizare se va semna luni, dar că a fost un investitor foarte favorizat.

„A fost un investitor foarte favorizat în tot procesul. În plin proces de licitaţie s-au transformat datoriile în acţiuni, din iunie abia acum Guvernul a dat hotărârea, să-i dea timp să caute bai. L-am mai atenţionat pe Victor Ponta dacă nu cumva această întârziere nu a fost deliberată pentru a-l favoriza”, a adăugat Băsescu.

Preşedintele a mai spus că privatizarea „a fost atât de prost pregătită”, având în vedere că reprezentanţii companiei trebuiau să facă prezentări în marile centre feroviare: Berlin, Paris, Londra, dar s-au limitat la publicarea în câteva ziare. „Fenechiu a fost cu sabia deasupra capului pusă de premier: ori o faci, ori nu mai rămâi ministru. În timpul care a fost, asta a făcut, nu avea cum să facă”, a adăugat Băsescu.

Grup Feroviar Român (GFR) a fost declarat câştigător în luna iunie în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Premierul Victor Ponta i-a cerut noului ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, să îl cheme, luni, pe câştigătorul licitaţiei de privatizare a CFR Marfă şi să semneze contractul de vânzare, adăugând că, dacă acesta „nu dă banii”, va fi numit un manager privat, iar licitaţia va fi reluată.

În cazul reluării licitaţiei, termenele vor fi mult mai extinse şi mai rezonabile decât la prima licitaţie, derulată în condiţiile şi termenele negociate cu Fondul Monetar Internaţional, a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, prezent la sediul ministerului pentru ceremonia de predare-primire a portofoliului către Ramona Mănescu.

Întrebat de ce s-a întârziat semnarea contractului de privatizare cu GFR, prim-ministrul a afirmat că din cauza „jocurile politice de vară” ale preşedintelui Băsescu.

Hotărârea de Guvern privind privatizarea CFR Marfă prin vânzarea a 51% din acţiuni către GFR, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost publicată în urmă cu două săptămâni în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Andrei Vochin a explodat după ce l-a auzit pe Gigi Becali: „Toți care vin la FCSB sunt proști, iar când pleacă sunt buni!”
Capital.ro
Banii primiți în plus la pensie pot fi recuperați. Ce se întâmplă cu seniorii care nu îi pot returna
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Reguli în Uniunea Europeană privind banii cash. Cardurile bancare au învins numerarul
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte