Băsescu i-a transmis lui Timofti disponibilitatea României de a importa vinuri din Republica Moldova

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, miercuri, omologului moldovean, Nicolae Timofti, disponibilitatea României de a creşte substanţial importurile de vinuri şi alte produse agricole din R. Moldova, ca urmare a deciziei Rusiei de a bloca aceste importuri din Moldova, potrivit ProTV Chişinău.
Romania TV
11 sept. 2013, 20:58
Băsescu i-a transmis lui Timofti disponibilitatea României de a importa vinuri din Republica Moldova

„România ar putea contribui la creşterea exporturilor de vinuri moldoveneşti. Asta i-a comunicat preşedintelui Nicolae Timofti şeful statului român, Traian Băsescu. Cei doi preşedinţi au avut azi o discuţie telefonică pe tema relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări, se anunţă într-un comunicat la Preşedinţiei”, notează ProTV Chişinău.

Preşedintele Băsescu i-a comunicat lui Nicolae Timofti despre disponibilitatea României de a creşte substanţial importurile de vinuri şi alte tipuri de produse agricole din Republica Moldova, ca urmare a deciziei recente a Federaţiei Ruse de a bloca importul de vinuri moldoveneşti.

„Traian Băsescu a subliniat că va face recomandări în acest sens Guvernului României şi societăţilor comerciale specializate. De asemenea, Nicolae Timofti şi Traian Băsescu s-au înţeles să facă demersuri în vederea accelerării la maximum a construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni şi a altor proiecte energetice moldo-române asupra cărora cei doi preşedinti şi Guvernele celor două tări au convenit anterior”, informează ProTV Chişinău.

Preşedinţii Republicii Moldova şi României au căzut de acord că impulsionarea relaţiilor economice dintre cele două ţări este o expresie firească a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova şi va reprezenta unul dintre avantajele încheierii, la apropiatul Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius, a Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb Cuprinzător şi Aprofundat dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

Serviciul rus pentru Protecţia Consumatorilor (Rospotrebnadzor) a anunţat marţi că importurile de vinuri din Republica Moldova au fost oprite din cauza „calităţii nesatisfăcătoare” a producţiei de alcool, relatează agenţia rusă Itar-Tass în pagina sa electronică.

Potrivit Rospotrebnadzor, aceste interdicţii vor fi valabile până când autorităţile competente din Republica Moldova nu vor lua măsuri adecvate pentru satisfacerea cerinţelor impuse.

„Nu avem de gând să îndeplinim rolul de dădacă pentru economia moldovenească”, a declarat directorul instituţiei, Ghenadi Onişcenko, citat de agenţia rusă Interfax.

Rodica Sturza, directorul Centrului Naţional pentru Verificarea Calităţii Producţiei Alcoolice din Republica Moldova, a declarat că „aceste afirmaţii sunt lipsite de temei”, informează site-ul Publika.md.

„Noi am verificat toate loturile care au plecat, în special în ultimele zile, şi nu am depistat nici un fel de încălcări ale normelor, iar afirmaţiile lor precum că (substanţele nocive depistate în vinuri) depăşesc de 70-80 de ori normele maxime admisibile sunt aberante”, a adăugat ea.

Miniştrii de Externe român şi polonez, Titus Corlăţean şi Radosław Sikorski, au cerut, miercuri, românilor şi europenilor să sprijine Republica Moldova prin cumpărarea de vin moldovenesc, după boicotul anunţat de Federaţia Rusă.

DailyBusiness
Victor Ponta, mesaj dur pentru Oana Țoiu după anunțul retragerii trupelor americane din România: ”Când vezi o funcție în față, te-ai răzgândit, sunt buni Trump și Vance”
Spynews
Miresele anului 2025 din showbizul românesc, același model de rochie! Ioana Coman, nora lui Costel Biju și Claudia Puican, apariții trase la indigo
Fanatik.ro
Milionarul care a pierdut ceva mai mult important decât banii. Oferă 20.000 de euro pentru cine îi aduce „cel mai bun prieten” acasă
Capital.ro
Reguli noi pentru chirie. Proprietarii de case și apartamente care vor fi taxați de ANAF: Nu mai închidem ochii
Playtech.ro
Cât costă un porc de 100 kg în 2025. Prețurile din piețe și de la ferme
Adevarul
Doi români din Marea Britanie și-au folosit copiii pentru a fura haine de firmă. Cuplul a recunoscut patru infracțiuni
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Povestea tulburătoare a pacientului care și-a pierdut viața la Bagdasar-Arseni. Cum a fost lăsat Mihai timp de 5 zile cu rănile netratate
iamsport.ro
Ion Țiriac, donație substanțială pentru românii năpăstuiți de soartă! Ce sumă de bani pune la dispoziție miliardarul pentru victimele inundațiilor care au făcut prăpăd în țară
MediaFlux
Ajutor de încălzire 2025 – 2026. Condiții de acordare și actele necesare
stirilekanald.ro
VIDEO Ștefania Szabo, doctorița care a murit în camera de gardă, înmormântată în uniforma medicală. Obiectul care va fi pus în sicriul directorului medical al Spitalului din Buzău
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai