Băsescu, în faţa Comisiei de la Veneţia: Guvernul şi majoritatea parlamentară au făcut abuzuri VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la începutul întâlnirii cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, că are un motiv de satisfacţie că instituţiile au rezistat presiunilor politice în perioada suspendării acestuia din funcţie. Băsescu a reclamat că abuzurile au venit din partea Guvernului şi a majorităţii parlamentare, abuzuri care au fost corectate, spune şeful statului, inclusiv de către Curtea Constituţională.
Romania TV
10 sept. 2012, 12:12
Băsescu, în faţa Comisiei de la Veneţia: Guvernul şi majoritatea parlamentară au făcut abuzuri VIDEO

Concluzia principală este că, într-un fel sau altul, instituţiile româneşti rezistă presiunii politice. Ele au reuşit să rămână în interiorul misiunii fiecăreia, dacă discutăm despre Curtea Constituţională, Procurorul General sau DNA. Acesta este un motiv de satisfacţie pentru mine. Nu am fost surprins pentru că ştiu cum au evoluat instituţiile în ulitmii 8 ani”, a spus Băsescu, la întâlnirea de luni cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia.

Preşedintele a arătat că episodul suspendării sale a arătat că România este stat de drept câtă vreme instituţiile sunt capabile să reziste presiunilor politice. „În acest moment, România are instituţii capabile să reziste presiunii politice. România este un stat de drept în care instituţiile reacţionează la abuz politic”, a comentat şeful statului.

În schimb, sursa acestor abuzuri sunt, în viziunea preşedintelui, Guvernul şi majoritatea parlamentară. „Dacă vorbim de abuzuri, consider că o parte din instituţiile politice şi aici vorbesc despre Guvern şi majoritatea parlamentară au făcut un lanţ de abuzuri, de exemplu, prin demiterea Avocatului Poporului, prin emiterea de Ordonanţe ale Guvernului care să blocheze capacitatea Curţii Constituţionale de a reacţiona la abuzurile constituţionale decise de Parlament. Acest tip de acţiuni s-au întâmplat în perioada 3-6 iulie şi parte dintre aceste abuzuri au fost corectate mai târziu de diferite instituţii ale statului, inclusiv Curtea Constituţională„, a spus Băsescu,  exemplificând prin modul în care a fost schimbat Avocatul Poporului şi limitarea prin ordonanţă de urgenţă a atribuţiilor CCR în ceea ce priveşte controlul de constituţionalitate pe care îl poate exercita asupra deciziilor Parlamentului.

Şeful statului a arătat că aceste abuzuri au fost săvârşite îndeosebi în perioada 3-6 iulie. „Parte din aceste abuzuri au fost corectate de Curtea Constituţională în perioada următoare„, a mai spus Traian Băsescu.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean a spus că discuţia judecătorilor de la CCR cu delegaţia Comisiei de la Veneţia a constat într-o comparaţie între cele două suspendări ale preşedintelui Traian Băsescu, din 2007, respectiv 2012.

„Am discutat despre articolul 150, alineatul 6 din Constituţie referitor la domeniile în care pot fi adoptate ordonanţe de urgenţă, despre avizul dat în cazul suspendării preşedintelui. Ni s-a cerut să facem o comparaţie între suspendarea din 2007 şi cea din 2012”, a declarat Augustin Zegrean după întrevederea cu oficialii comisiei.

Zegrean a precizat că membrii delegaţiei nu au făcut vreo recomandare magistraţilor. „Ei nu fac nici reclamaţii, nici recomandări. Ei vor da un raport care se va discuta în Comisia de la Veneţia în luna octombrie şi va fi înaintat secretarului general al Consiliului Europei (…) Eu sper că va fi un raport pozitiv”, a spus preşedintele Curţii Constituţionale.

Judecătorii de la CCR au avut o întrevedere, luni dimineaţa, cu reprezentanţi ai Comisiei de la Veneţia, în legătură cu respectarea statului de drept, a democraţiei şi a atribuţiilor Curţii în timpul crizei politice legate de suspendarea preşedintelui Băsescu şi de referendumul pentru demiterea sa. Tot luni, reprezentanţii Comisiei de la Veneţia se vor întâlni şi cu preşedintele Traian Băsescu.

Judecătoarea Iulia Motoc a precizat, înainte de începerea întrevederii care ar putea fi subiectele atinse. „Ne aşteptăm să facă un raport despre situaţia constituţională din România şi să dea nişte avize referitoare la ordonanţele de urgenţă care s-au adoptat cu restrângerea competenţelor Curţii şi în legătură cu ordonanţa referitoare la referendum”, a declarat Motoc.

 

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
Legenda lui Dinamo care va apărea la Beach Please! Surpriza e uriașă
Capital.ro
Reguli ITP 2026. Obligatoriu pentru românii cu mașini mai vechi de 12 ani. Șoferii riscă amenzi de până la 8.100 de lei
Playtech.ro
Câţi bani primeşte Marius Urzică de la stat: Renta viageră pe care o încasează fostul campion este maximul oferit prin lege
Adevarul
Moartea lui Jeffrey Epstein, anunțată pe un forum de discuții cu 38 de minute înainte de anunțul oficial. FBI caută de peste șase ani autorul postării
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Dinamovistul nelipsit de la meciurile ”câinilor” a ajuns să lucreze într-o fabrică din Anglia după ce a fost arestat de DIICOT: ”Acolo se injecta carnea cu steroizi”
MediaFlux
Oficialul român care l-a sfidat pe Putin, chiar la Moscova. Gestul făcut pe un pod din Rusia
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj