Băsescu, în Parlament: Suspendarea are ca scop punerea sub controlul USL a instituţiilor

Zi istorică în Parlament. Cererea USL privind suspendarea preşedintelui a fost citită joi în plenul celor două Camere ale Parlamentului, de către senatorul PSD Toni Greblă. Vineri, urmează dezbaterea şi votul, după ce în plen a fost respinsă cererea de înfiinţare a unei comisii de anchetă privind acuzaţiile aduse preşedintelui Traian Băsescu. La şedinţa de joi a fost prezent şi preşedintele. Traian Băsescu a aşteptat singur în bancă să îi vină rândul la microfon. În discurusl susţinut în faţa parlamentarilor, şeful statului a afirmat că documentul de suspendare are ca obiective de fond punerea sub controlul PSD şi PNL a instituţiilor statului , în principal a justiţiei şi nepunerea în aplicare a referendumului din noiembrie 2009. Şeful statului a mai anunţat şi că vrea să participe şi la şedinţa de vineri în care va fi dezbătută cererea de suspendare.
Romania TV
04 iul. 2012, 22:48
Băsescu, în Parlament: Suspendarea are ca scop punerea sub controlul USL a instituţiilor

UPDATE 13.45 Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) se vor întruni vineri, la ora 9,00, pentru a discuta cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

UPDATE 12.20 Plenul comun al Camerelor Parlamentului în care se va dezbate şi vota cererea de suspendare a preşedintelui Băsescu a fost convocat pentru vineri, la ora 18.00.

UPDATE 11.50 Curtea Constituţională a României trebuie să dea un aviz consultativ privind cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu până vineri, la ora 12,00, a decis, joi, plenul reunit al Parlamentului.

Decizia a fost luată cu 221 de voturi favorabile, niciun vot împotrivă şi opt abţineri.

UPDATE 11.30 Plenul Parlamentului a respins, cu 216 voturi „pentru”, solicitarea PDL de constituire a unei comisii de anchetă privind acuzaţiile care sunt aduse preşedintelui Traian Băsescu în cererea de suspendare depusă de USL.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în Parlament, că documentul de suspendare are ca obiective de fond punerea sub controlul PSD şi PNL a instituţiilor statului, în principal a justiţiei şi nepunerea în aplicare a referendumului din noiembrie 2009.

Potrivit şefului statului, documentul de suspendare are patru mari obiective, trei de fond şi unul conjunctural.

El a precizat că unul dintre obiective este punerea sub controlul PSD şi PNL a instituţiilor statului , în principal a justiţiei.

Băsescu a precizat că un alt obiectiv este punerea instituţiilor sub controlul de partid.

De asemenea, el a arătat că un alt obiectiv este nepunerea în aplicare a referendumului din noiembrie 2009, în care românii au decis că vor Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari.

Preşedintele a mai spus că motivul conjuctural este determinat de faptul că premierul Victor Ponta, furnizat de USL, a ajuns să fie recunoscut în toată lumea ca „primul-ministru copy paste”.

UPDATE 11.15: Preşedintele a părăsit sala de plen a Camerei Deputaţilor, după ce şi-a prezentat punctul de vedere, după citirea cererii de suspendare a sa din funcţie. Traian Băsescu a fost aplaudat de către democrat-liberali.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, în plen, că doreşte să participe vineri la dezbaterea cererii de suspendare a sa din funcţie.

UPDATE 10.55: Traian Băsescu şi-a prezentat apărarea la acuzaţiile aduse

„Eu doresc să particip la dezbatere. Ca atare, azi (joi – n.r.) voi face o scurtă prezentare, iar cu ocazia dezbaterilor, voi reveni în Parlament pentru a prezenta punctul de vedere al României la fiecare punct. Preşedinţia a primit documentul miercuri seară, la 21.30. Deci, vă mulţumesc anticipat pentru că m-aşi invitat la dezbaterea documentului politic prezentat anterior”.

„Nu contest dreptul Parlamentului de a iniţia suspendarea preşedintelui. Cred în acest mod de a-l valida sau invalida pe preşedinte, într-un moment când majoritatea consideră să o facă. Dar nu cred că procedura poate avea fisuri sau abuzuri”.

„Apreciez că documentul are 4 mari obiective: 3 de fond, unul conjunctural. Unul este punerea sub controlul USL al instituţiilor statului şi justiţiei, prin încălcarea legii, iar altul este nepunerea în aplicare a referendumului din 2009, în urma căruia poporul a votat cu 85% pentru Parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Obiectivul conjunctural este că premierul pe care l-aţi furnizat este cunoscut în Europa şi dincolo de Ocean ca prim-ministrul „copy/paste”. O altă problemă este CV-ul premierului”.

„Mulţi credeţi că instituţiile statului mai sunt ca în 2004. Vă înşelaţi amarnic. Sunt 8 ani de când cu migală, cu perseverenţă, s-a construit independenţa justiţiei faţă de politic. Ştiu că aveţi probleme de neînţeles legate de acest lucru. Am văzut afirmaţiile făcute de liderul spiritual al USL, Dan Voiculescu. Nu puteţi întoarce realităţile justiţiei”.

„Îmi reproşaţi angajarea publică şi declaraţiile făcute. Nu am văzut fapte incriminate, ci declaraţii. Şi eu sunt la fel de liber ca şi un parlamentar să fac declaraţii”.

„Am vrut ca majoritatea să înţeleagă că nu mă ascund la Cotroceni”.

„Aud că am tăiat eu pensiile pensionarilor. Ştiu că s-a reuşit propagarea acestei convingeri şi către pensionari. La referendum mi-aş dori mult să fiu votat de pensionarii cărora nu li s-a tăiat pensia sau cărora le-au crescut în timpul mandatelor mele”.

„V-aţi asumat provocarea ca un politician care a refuzat să-i mintă pe români să fie trimis în faţa electoratului ca să fie validat sau invalidat. Pentru mine a fost o obligaţie să le spun adevărul. Nu i-am minţit, le-am spus exact cum stăteam şi ce putea să facă Guvernul pentru ei.”

„Cred că în sală sunt oameni care participau la întâlniri ale coaliţiei, la care nu am fost niciodată. Nu am mers să bat cu pumnul în masă pentru un lucru sau altul”.

„Sper că voi avea ocazia să răspund, punct cu punct, obiecţiilor din sesizarea USL. Până atunci, vă atenţionez că nimeni nu va veni să facă ordine în România. Avem obligaţia să ne facem noi ordine în funcţionarea statului, iar procedurile aflate de Guvern, în ultimele 45 de zile, arată că sunt dispuşi să dea lovituri consistente funcţionării statului român”.

„Continuaţi şi finalizaţi procedura de suspendare a preşedintelui României respectând instituţiile statului, procedurile şi Constituţia, şi atunci nu veţi avea niciun reproş din partea mea. Obiectivul major al acestei suspendări este punerea sub control a justiţiei, a instituţiilor statului şi nerespectarea referendumului. A propos, nu aţi vrea cu ocazia referendumului de invalidare, să organizaţi un referendum pentru validarea unei noi Constituţii care să fie modificată doar pentru un Parlament unicameral şi 300 de parlamentari?”.

UPDATE 10.30: România TV informează că preşedintele Băsescu i-a cerut preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, să poată interveni în timpul dezbaterilor pe marginea suspendării sale.

UPDATE 10.18: Preşedintele comisiei juridice a Senatului, Toni Greblă (PSD), a dat citire cererii de suspendare din funcţia a preşedintelui. Şedinţa a fost prezidată de preşedinţii celor două Camere, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea. Şeful statului a stat singur în banca în care de obicei stau membrii Guvernului. Băsescu a ascultat discursul lui Greblă şi din când în când, şi-a făcut unele notiţe.

UPDATE 10.10: Pe holul Parlamentului, în timp ce se îndrepta spre sala de plen, preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat de jurnalişti dacă cererea de suspendare a sa din funcţie este constituţională. „Asta numai Curtea Constituţională poate decide. Nu spun nimic acum, vorbesc în plen”, le-a spus Traian Băsescu jurnaliştilor care l-au întâmpinat.

La intrarea în sală, parlamentarii PDL s-au ridicat în picioare şi l-au aplaudat.

UPDATE 10.00: Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Parlament. Şeful Statului a fost întâmpinat la intrarea în Senat de către preledintele Senatului, Crin Antonescu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

UPDATE ora 9.20: Preşedintele Traian Băsescu va venit, joi, la Parlament pentru a asista la citirea cererii USL de suspendare a sa din funcţie.

Potrivit Constituţiei, preşedintele poate da Parlamentului explicaţii privind faptele care i se impută.

Preşedintele Senatului Crin Antonescu a explicat că Traian Băsescu poate veni la şedinţa de joi pentru a-şi expune punctul de vedere, imediat după citirea cererii de suspendare, ori la şedinţa de vineri  în care se dezbate şi se votează solicitarea.

După şedinţa în care se dă citire cererii de suspendare, Parlamentul urmează să trimită documentul Curţii Constituţionale pentru un aviz consultativ.

Crin Antonescu a spus că Parlamentul va propune un termen de aproximativ 24 de ore Curţii pentru a elabora acest aviz, iar dacă judecătorii nu-l vor oferi în termenul fixat, procedura va continua în lipsa acestuia.

Vineri, ar urma să aibă loc şedinţa de dezbatere şi de vot asupra suspendării. Pentru ca solicitarea de suspendare a preşedintelui să fie considerată aprobată, aceasta trebuie să fie votată de majoritatea senatorilor şi deputaţilor.

CITEŞTE  ŞI Care sunt PAŞII pentru suspendarea lui Traian Băsescu

Potrivit Mediafax, această majoritate ar fi de 218 voturi, întrucât totalul deputaţilor este acum de 310, iar cel al senatorilor de 124. Numeroase mandate sunt vacante în ambele Camere. Grupurile USL numără cu patru parlamentari sub această cifră a majorităţii.

Grupurile UDMR au 28 de senatori şi deputaţi, grupurile progresiste – 24, grupul parlamentar al minorităţilor naţionale – 16 deputaţi. De asemenea, sunt 9 deputaţi fără apartenenţă la un grup parlamentar, precum şi un senator neafiliat – Mircea Geoană.

Preşedintele PDL Vasile Blaga – partid care are în grupurile parlamentare 142 de senatori şi deputaţi – a declarat, miercuri, că PDL „este alături de preşedintele Traian Băsescu clar şi fără comentarii” şi a făcut un apel „solemn” adresat UDMR, UNPR şi grupului minorităţilor „să se trezească” şi să nu participe la acte de „banditism politic”.

DailyBusiness
Nicușor Dan: Voi participa la orice dezbatere cu George Simion
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Bzi.ro
Câți ani are Ilinca, soția lui George Simion: Nimeni nu se aștepta la asta!
Fanatik.ro
Variantă surpriză de premier dacă George Simion câștigă alegerile. Sociolog: “Călin Georgescu iese din discuție”
Capital.ro
Se retrage permisul auto în România. Șoferii care vor pierde carnetul în 2025. Nu poți contesta
Playtech.ro
Pensia anticipată cu penalizări: când o poți solicita și ce reduceri se aplică
DailyBusiness
PNL a decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale
Adevarul
Un economist din BNR explică prăbușirea leului după alegeri: „După ce au împins baba pe scări, PSD-iștii se retrag”
wowbiz.ro
BREAKING! Fostul atacant al „Generației de Aur”, internat în stare critică, după ce a suferit un infarct! Va fi operat de urgență
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Evz.ro
Locul sfânt, pierdut în codrii Moldovei. Comuniștii au încercat să-l transforme în fermă agricolă
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Mai puțini bani, mai rar! Cum se schimbă voucherele de alimente pentru românii cu venituri mici
Cancan.ro
Noi DETALII în cazul Mariei, tânăra de 20 de ani găsită în stare gravă după o petrecere cu șeicii din Dubai: 'Șchiopăta, iar un paznic era în spatele ei' 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație. George Simion s-a răzgândit. Funcția pe care o va avea Călin Georgescu: Exclus premier!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Doi români plâng moartea fiului lor. Tânărul de 20 de ani a fost ucis cu sânge rece, pe o stradă din Italia: "De ce l-au omorât pe el? Fiul meu nu se va mai întoarce"
Când se măresc alocațiile copiilor. Ce trebuie să știe toți părinții
MediaFlux
Surpriză pentru pensionari: Statul oferă sume suplimentare lunare. Cine beneficiază și cât se acordă
Shtiu.ro
Ce se întâmplă dacă vreunul dintre candidați moare până la turul al II-lea? Cine ajunge președinte?
Puterea.ro
Alegerile în aer: contestația-bombă care aruncă România într-o criză democratică