Critici la CSM. Băsescu: „Sunt magistraţi predispuşi la a apleca urechea la influenţa politică”

Traian Băsescu a precizat, vineri, la şedinţa CSM, că judecătorii şi procurorii care ascultă comenzile politice o fac fie din cauză că sunt corupţie, fie din motive structurale. Conform şefului statului, magistraţii care nu sunt independenţi poartă întreaga responsabilitate.
Romania TV
04 ian. 2013, 09:45
Critici la CSM. Băsescu:

„Având acces şi în zona politică şi în justiţie vă pot spune că nu e uşor să ţii justiţia ferită de influenţa politică. Tu însuţi plăteşti uneori atitudinea de a nu lăsa oamenii politici să interfereze justiţiei sau să uşureze viaţa avocaţilor sau a unor politicieni mai mult sau mai puţin certaţi cu legea. Nu suntem încă la stadiul la care să spunem că independenţa justiţiei e un bun câştigat de România, dar România nu are nicio şansă să meargă înainte, să fie o ţară în care cetăţenii sunt mulţumiţi dacă justiţia nu va fi una neinfluenţată politic, o justiţie care să aibă stăpâni doar legea şi Constituţia, iar fiecare magistrat să fie convins că este independent”, a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele a făcut trimitere şi la activitatea judecătorilor şi procurorilor.

„Nu am întâlnit încă situaţia în care un magistrat care şi-a manifestat independenţa să suporte consecinţe pentru că nu se mai poate în ziua de azi. În schimb am văzut magistraţi care au fost predispuşi la a apleca urechea la influenţa politică”, a spus Băsescu, afirmând că un magistrat ar trebui să respingă în mod direct orice influenţă politică:

„Magistraţii trebuie să spună: Nu, nene politicianule, nu mă interesezează ce spui. Singurul meu criteriu e legea. Dacă nu e independent, e numai din cauza voinţei lui. Astăzi judecătorii şi procurorii nu sunt independenţi numai dacă nu vor ei, iar motivele sunt corupţia sau motive structurale”, a adăugat Traian Băsescu.

Băsescu a mai spus, la şedinţa CSM, că raportul MCV pe care Comisia Europeană îl va prezenta la sfârşitul lunii ianuarie va sancţiona Parlamentul pentru situaţiile în care a fost „abuziv” privind permiterea cercetării penale a unor parlamentari.

Părerea mea este că raportul MCV de la sfârşitul lui ianuarie va sancţiona Parlamentul pentru asta. Pentru că aici pare a fi vulnerabilitatea noastră, în înţelegerea funcţionării justiţiei şi pentru oamenii politici„, a afirmat preşedintele Băsescu.

Subiectul a fost ridicat de membrii CSM, care au remarcat faptul că Parlamentul a obstrucţionat anchetarea penală de către procurori a unor membri ai Legislativului.

„Nu avem niciun conflict din acest punct de vedere. Şi eu consider că Parlamentul a fost în câteva situaţii abuziv”, a spus preşedintele. El a adăugat că parlamentarii nu trebuie să oprească ancheta procurorilor şi trimiterea în judecată, unde cei vizaţi au şi şansa de a-şi dovedi nevinovăţia.

Traian Băsescu a făcut această declaraţie după ce judecătorul Horaţius Dumbravă, fost preşedinte al CSM, i-a sesizat şefului statului că există o problemă în ce priveşte parlamentarii faţă de care Parlamentul nu dă aviz pentru percheziţie, arestare, cercetare.

Judecătorul Horaţius Dumbravă a precizat că ar trebui să se intervină în sensul acesta, poate chiar în textul constituţional.

Judecătorul Mircea Aron şi procurorul Oana Schmidt Hăineală, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, candidează la funcţia de preşedinte al CSM. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) îşi aleg, vineri, noua conducere, întrucât mandatul preşedintelui Alina Ghica şi cel al vicepreşedintelui Oana Schmidt Hăineală expiră.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
Hendrik Klein, noul șef din Gruia, este în Cluj și a fost la club! Cum l-a cunoscut Varga: totul a pornit de la Cristi Bud și de la tatăl jucătorului de la CFR! Exclusiv
Capital.ro
Marius Budăi atacă PNL după prăbușirea investițiilor străine: Explicați-ne de ce România a pierdut banii care trebuiau să rămână și să fie reinvestiți aici
Playtech.ro
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Adevarul
„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
11 victime pe un drum din Timiș, după un eveniment rutier cu două autoturisme și un microbuz. Un bărbat și-a pierdut viața
iamsport.ro
Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul
MediaFlux
Se dau amenzi pentru românii de pe litoral! Cine riscă 1.000 de lei amendă direct pe plajă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat