Băsescu l-a „atenţionat” pe Iohannis că soţul lui Shhaideh a lucrat 20 de ani în Guvernul sirian: E tot ce pot spune public

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, joi, că în discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis l-a "atenţionat" pe şeful statului cu privire la faptul că soţul premierului propus de PSD, Sevil Shhaideh, a lucrat 20 de ani în Ministerul Agriculturii din Siria, dar nu a dorit să facă alte comentarii, pe motiv că este tot ce poate spune "public" acum.
Filip Stan
22 dec. 2016, 11:12
Băsescu l-a

„Are o reputaţie excepţională, în comunitatea turco-tătară din Dobrogea, de unde vine. Are un unchi în Statele Unite, un profesor de foarte largă recunoaştere, care a rămas legat şi de locul naşterii lui, de Babadag. Are un soţ care a lucrat 20 de ani în Ministerul Agriculturii din Siria, dar reputaţia profesională a domniei sale este excepţională în comunitate”, a spus Băsescu, despre premierul propus de PSD.

Întrebat despre îngrijorările sale cu privire la legăturile soţului lui Shhaideh cu autorităţile din Siria, Băsescu a confirmat că i le-a transmis şi lui Iohannis.

„Bineînţeles, inclusiv o atenţionare legată de faptul că este căsătorită cu un om care a lucrat 20 de ani în Ministerul Agriculturii de la Damasc am exprimat. Asta e maxim ce pot să comentez. (…) Am spus maxim ce pot să spun public”, a spus Traian Băsescu, la insistenţele jurnaliştilor.

Liderul PMP a afirmat că a discutat cu apropiaţi din comunitatea tătară, care i-au confirmat aceste lucruri, dar ştie şi că Sevil Shhaideh are „experienţă politică zero”, ceea ce face să apară riscul ca ea să fie controlată de liderii PSD.

„Nu este conectată la nucleul dur decizional al PSD şi din acest moment cred că riscul să fie doar o faţadă pentru domnul Dragnea şi oamenii puternici din PSD este major. România nu ar trebui să treacă la o conducere de stil islamist, cum e în Iran. E Guvernul, e preşedintele ales, dar în spatele lui decizia finală o au ayatollahii”, a explicat el, conform news.ro.

Băsescu a afirmat şi că Iohannis are acum o decizie grea de luat.

„Domnul preşedinte nu este în cea mai fericită situaţie în care se poate afla un şef de stat, trebuie să recunosc, din punct de vedere al opţiunilor”, a afirmat el.

Sevil Shhaideh, propusă de PSD-ALDE pentru funcţia de premier, are 52 de ani, este de religie musulmană, este absolventă de ASE, iar timp de aproape 20 de ani a lucrat în Consiliul Judeţean Constanţa, instituţie condusă, din 2004 şi până în vara acestui an, de Nicuşor Constantinescu. În ultima declaraţie de avere, ea a menţionat un apartament în Constanţa, precum şi mai multe proprietăţi din Siria ale soţului ei, Shhaideh Akram.

Akram Shhaideh este de origine siriană şi a absolvit în 1984 Universitatea Tishreen din oraşul sirian Lattakia, iar în 2010 şi-a luat doctoratul în Economie la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi pe cel în Ştiinţe Agronomice la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

Din anul 1988 şi până în 2010 a lucrat la Ministerul Agriculturii din Siria, unde a deţinut, între altele, funcţia de şef al Departamentului de Fructe tropicale şi subtropicale.

În paralel, în această perioadă, timp de trei ani a fost angajat al unei companii din Damasc, îndeplinând funcţiile de editor şi „comentator de documentare”.

El a venit în România în anul 2011, fiind consultant pe probleme de agricultură şi profesor la Universitatea ”Ovidius”, Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Agricole, între 2012 şi 2013. Timp de un an, din 2013 şi până în 2014, a fost consilier la cabinetul unui secretar de stat din Ministerul Agriculturii.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Donald Trump a interzis fanilor din încă două țări să intre în SUA pe durata Cupei Mondiale 2026. Ce alte națiuni au ajuns pe lista roșie
Capital.ro
Călin Georgescu a primit decizia definitivă privind controlul judiciar. Este și bun de plată. Ce sumă îl obligă Tribunalul București să achite
Playtech.ro
Ce venituri urmărește ANAF cel mai atent. Când apare riscul unui control
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Avertismentul economiștilor: România se îndreaptă spre o criză economică și socială uriașă
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”