Băsescu merge la Seul, la Summitul privind Securitatea Nucleară

Preşedintele Traian Băsescu va participa, în perioada 26-27 martie, la Seul, la cel de-al doilea Summit privind Securitatea Nucleară, la invitaţia omologului sud-coreean, Lee Myung-bak, informează Administraţia Prezidenţială.
Romania TV
23 mart. 2012, 22:27
Băsescu merge la Seul, la Summitul privind Securitatea Nucleară

La summit-ul de la Seul vor fi reprezentate peste 50 de state şi 4 organizaţii internaţionale, respectiv ONU, AIEA, UE şi INTERPOL.

„Summitul de la Seul va prilejui evaluarea progreselor globale în eforturile de consolidare a securităţii nucleare în scopul dezvoltării capacităţii statelor de a preveni şi combate terorismul nuclear”, menţionează comunicatul.

În cadrul sesiunilor de lucru, liderii de stat şi de guvern vor dezbate măsurile de cooperare necesare pentru întărirea condiţiilor de securizare a materialelor nucleare în vederea împiedicării accesului grupărilor neautorizate la aceste materiale şi la informaţia privind utilizarea lor.

Lucrările Summitului vor fi împărţite în trei sesiuni de lucru dedicate evaluării progreselor înregistrate după prima ediţie a Summitului privind Securitatea Nucleară (Washington, 2010), examinării politicilor naţionale în materie şi convenirii asupra unei agende de cooperare internaţională, respectiv abordării legăturii dintre securitatea nucleară şi siguranţa nucleară, ca urmare a accidentului produs în 2011 la centrala nucleară de la Fukushima, se mai arată în comunicat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Ultimul mesaj pe care MM Stoica l-a trimis colaboratorilor de la FCSB. Ce le-a transmis oamenilor după ce a plecat de la echipă
Capital.ro
Sacul lui Moș Crăciun: idei de cadouri pentru familie, prieteni și alte obligații. Cât costă darurile potrivite pentru fiecare
Playtech.ro
Sensul giratoriu, explicat pe înțelesul tuturor. Când ai prioritate și când trebuie să cedezi trecerea. Video
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România