Băsescu NU a votat. Ce a făcut preşedintele suspendat în ziua referendumului

Referendum 2012 - Demitere Traian Băsescu. Preşedintele suspendat Traian Băsescu nu a votat la referendumul pentru demiterea sa din funcţie, deşi anunţase că el va merge la urne, şi nici nu a fost la tradiţionala sesiune de cumpărături din ziua votului. Preşedintele suspendat a petrecut prima parte a zilei în locuinţa de protocol şi şi-a făcut apariţia publică în cursul după-amiezii, la sediul PDL Bucureşti. De două ori a venit Băsescu în Aleea Modrogan, iar în cursul serii s-a retras la sediul său de campanie.  Surse apropiate preşedintelui suspendat, citate de România TV, au declarat încă de la orele prânzului că Traian Băsescu ia în calcul varianta de a nu se mai prezenta la vot.
Romania TV
29 iul. 2012, 12:05
Băsescu NU a votat. Ce a făcut preşedintele suspendat în ziua referendumului

UPDATE 23.00 Traian Băsescu a declarat, imediat după închiderea urnelor, că le mulţumeşte românilor care au stopat „lovitura de stat”, promiţând că o dată cu întoarcerea la Cotroceni va încerca să genereze „un sentiment de împăcare în societate”.

UPDATE 20.30 Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, în faţa sediului său de campanie, că nu se aştepta de la cei din conducerea USL să fie atât de „josnici” şi „mărunţi”, arătând că oamenii sunt „minţiţi” că el îi cheamă la urne şi a adăugat că „asta arată că ce naşte din Iliescu rămâne Ponta”, scrie Mediafax. „Nu mă aşteptam să fie atât de josnici şi asta arată că ce naşte din Iliescu rămâne Ponta”, a declarat Băsescu la sediul său de campanie, unde a venit pentru a doua oară în cursul acestei zile, după ce a plecat de la sediul PDL din Modrogan 22.  Băsescu a acuzat conducerea USL că prin toate mijloacele de comunicare, Facebook, Twitter, SMS, sunt date mesaje cum că el i-ar chema la vot. El a repetat din nou mesajul său către alegători de a rămâne acasă şi de a nu merge la vot. „Conducerea USL s-a dovedit lipsită de caracter până la capăt. I-au minţit pe români că lovitura de stat este democratică şi acum îi mint pe Facebook, pe Twitter, prin SMS că îi cheamă preşedintele Băsescu la vot. Asta arată cât de mărunţi sunt oamenii ăştia”, a concluzionat Băsescu.

UPDATE 19.30 Traian Băsescu a plecat de la sediul PDL.

UPDATE 18.25 Traian Băsescu s-a întors la sediul PDL. „Cei 256 de parlamentari conduşi de domnul Ponta şi domnul Antonescu au chemat la urne. Foarte bine. Să respectăm toţi decizia urnelor şi în condiţiile în care eu am rugat electoratul meu să nu vină la vot şi să nu scoatem oameni în stradă. Este esenţial ca referendumul, indiferent ce rezultat va avea, să se încheie cu recunoaşterea acestui rezultat. Încă o dată eu îi rog pe cei care ar fi vrut să mă susţină să rămână acasă”, a spus Traian Băsescu. 

UPDATE 17. 35 Traian Băsescu a sosit la sediul de campanie.

UPDATE 17.20 Traian Băsescu a încheiat discuţiile cu liderii PDL.

În cursul dimineţii de duminică, Băsescu a stat tot timpul la reşedinţa sa oficială, de la Vila Lac 3, informează România TV

Deşi Băsescu a anunţat că el va vota, până la această oră nu a fost făcut nici un anunţ oficial dacă şi când preşedintele suspendat va merge la urne.

De asemenea, Traian Băsescu anunţase pentru ziua referendumului tradiţionala ieşire la cumpărături, însă şi aceasta lipseşte deocamdată din „programul” electoral al acestuia. 

Mai mult, Băsescu ar lua în calcul să nu voteze, alăturându-se astfel liderilor PDL care nu s-au prezentat la urne.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui suspendat, Bogdan Oprea, a declarat pentru ROMÂNIATV.NET că nu poate confirma dacă Traian Băsescu va merge duminică la vot şi nici care este programul acestuia pentru ziua referendumului. 

În cursul după-amiezii, Traian Băsescu a mers la sediul PDL Bucureşti din Aleea Modrogan 22, unde a avut o întâlnire cu liderii democrat-liberali.

Conform surselor RTV.NET, şefii PDL se vor afla la sediul PDL Bucureşti pentru monitorizarea votului de duminică, urmând să folosească sediul central din Aleea Modrogan nr. 1 doar pentru declaraţiile de presă. 

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, la postul public de televiziune, că va merge la vot duminică, precizând că înţelege totuşi decizia PDL de a-şi îndemna simpatizanţii să nu participe la referendumul din 29 iulie deoarece nu poate fi asigurată corectitudinea plebiscitului.

Întrebat dacă va merge la votul de duminică, preşedintele a răspuns: „Sigur că voi merge. Eu voi merge. Voi fi printre cei care merg la vot. (…) Fiind un singur votant, dar atâta timp cât nu se mobilizează PDL, nu am cum să schimb”, a spus Traian Băsescu.

De asemenea, Băsescu a spus că nu face niciun îndemn către electorat să meargă sau nu la vot.

„Eu nu fac românilor niciun îndemn, fiecare să-şi îndemne conştiinţa. Cine vrea să meargă, să meargă. Cine nu, nu, dar PDL a constatat că nu există garanţii ale corectitudinii votului”, a spus preşedintele.

„Vă spun că eu nu sunt cu sufletul împăcat pe această decizie a PDL. De aceea, eu şi spun ca fiecare să procedeze cum consideră. Nu mai pot juca la câştigarea referendumului cu un PDL care a spus că nu poate asigura securitatea votului din «n» motive. Şi au două pagini de motive…”, a argumentat Băsescu.

 

 

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cine au fost bărbații din viața legendarei Serena Williams. Unul dintre ei a părăsit-o pe sportivă pentru o româncă ce concurează astăzi la Asia Express
Capital.ro
Codul numeric pe permisul de conducere. Șoferii trebuie să treacă acest test pentru a putea conduce
Playtech.ro
Cea mai frecventă greșeală din limba română. Simplă la prima vedere, dar 9 din 10 români o fac
Adevarul
Un caz care zguduie America. Ce l-a împins pe Tyler Robinson să-l ucidă pe Charlie Kirk? Povestea studentului „rătăcit ideologic” crescut într-o familie MAGA
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
Bursele tăiate ar putea fi reintroduse în sistem. Anunțul făcut de ministrul Educației
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Dani Coman a sărit să bată un președinte de club: ”Am zis să văd dacă e greu biroul și dacă stă bine pe el”
MediaFlux
Ziua Crucii. Ce este interzis să faci pe 14 septembrie
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor