Băsescu a plecat la Bruxelles: PPE a câştigat alegerile. Opţiunea noastră, Dacian Cioloş la Agricultură

Preşedintele Traian Băsescu a plecat, marţi, la Bruxelles, unde va participa la dineul de lucru al şefilor de stat sau de guvern din statele membre ale Uniunii Europene, în formatul Consiliului European, anunţă Administraţia Prezidenţială. Şeful statului a declarat că participă la Consiliul European, unde se va discuta despre situaţia din Ucraina, dar şi despre rezultatul alegerilor europarlamentare.
Romania TV
27 mai 2014, 08:28
Băsescu a plecat la Bruxelles: PPE a câştigat alegerile. Opţiunea noastră, Dacian Cioloş la Agricultură

„Voi participa la un Consiliu European informal, care are trei subiecte: analiza situaţiei din Ucraina, în urma alegerilor prezidentiale. Al doilea subiect e planificarea legislativă pentru perioada 2014 – 2019. Aici vă pot spune că punctul nostru de vedere e că legislaţia trebuie să se axeze pe creşterea locurilor de muncă, a investiţiilor şi a economiei. Al treilea punct va fi legat de analiza rezultatului alegerilor pentru Parlamentul European”, a susţinut Traian Băsescu, într-o conferinţă de presă la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.

Preşedintele a mai declarat că PPE a câştigat alegerile europarlamentare, dar că partidele extremiste vor avea un cuvânt important de spus în Parlamentul European, dacă nu se realizează o alianţă între socialişti şi populari.

„Rezultatul alegerilor arată că PPE a câştigat alegerile fără a avea majoritatea absolută, dar este cel mai mare partid ca reprezentare în Parlamentul European, deci este previzibil ca în procesul de formare a noilor instituţii acest lucru să cântărească foarte greu în desemnarea preşedintelui Comisiei Europene. În timp ce popularii europeni au obţinut 214 locuri în Parlament, socialiştii au obţinut 190 de locuri, iar liberalii 64, restul fiind ocupate de partide extremiste, 9 la număr, care vor avea un cuvânt important, dacă nu se realizează o alianţă PPE cu socialiştii”, a mai spus Băsescu.

Şeful statului a precizat că marţi, la Bruxelles, începe un proces de reflecţie cu privire la desemnarea preşedintelui Comisiei Europene.

„Este un proces care va dura probabil până către sfârşitul lunii iunie. Prima şansă o are un reprezentant al PPE şi noi vom susţine acest lucru fără rezerve, iar în acest interval procesul de pregătire a desemnării preşedintelui Comisiei Europene trebuie gestionat şi în relaţia cu Parlamentul”, a afirmat şeful statului.

Şeful statului a mai spus că România îşi doreşte să continue cu Dacian Cioloş la Comisia pentru Agricultură.

„Opţiunea noastră e să continuăm cu Cioloş la Agricultură, dar mai avem şi alte opţiuni. Nu suntem singuri pe lume, să vedem ce-şi doresc şi celelalte ţări”, a mai spus şeful statului.

Băsescu a comentat şi scorul PMP la alegerile europarlamentare 2014.

Conform programului președintelui României, anunţat de Administraţia prezidenţială, la ora 17.00, şeful staului va participa la Summitul Partidului Popular European, la Academia Regală a Belgiei. De la ora 20,00 Traian Băsescu va participa la Dineul de lucru separat al șefilor de stat sau de guvern din statele membre ale Uniunii Europene, la sediul Consiliului European.

Şefii de stat şi de guvern din UE se întâlnesc marţi seara la Bruxelles pentru a discuta despre scrutinul european, marcat de absenteism şi de respingere, în special în Franţa, unde extrema dreaptă a devenit prima forţă politică a ţării, relatează AFP, citat de Agerpres.

După alegerile boicotate de mai bine de un alegător european din doi, Parlamentul European este mai fragmentat ca oricând. Marile partide proeuropene au rămas bineînţeles majoritare, dar toate au pierdut teren. Primul grup ca număr de membri, cel al PPE, care reuneşte partidele democrat-creştine şi de centru-dreapta, ar urma să aibă 213 locuri, respectiv cu 60 mai puţin decât în precedenta legislatură.

Cu 190 de locuri, socialiştii şi social-democraţii au pierdut şase mandate, în special din cauza derutei socialiştilor francezi şi spanioli, şi nu evită naufragiul decât datorită rezultatelor foarte bune ale Partidului democrat al lui Matteo Renzi în Italia, notează AFP.

Celelalte partide europene sunt şi ele în recul. Liberalii (64) pierd 9 locuri, în timp ce Verzii (53) limitează pierderile, în ciuda rezultatelor slabe înregistrate de ecologişti în Franţa, dar pierd patru deputaţi.

Stânga radicală, care a jucat jocul reînnoirii instituţionale prezentând un candidat la preşedinţia Comisiei, şi-a ameliorat lejer prezenţa în Parlament, datorită succesului listei SYRIZA în Grecia şi câştigă şapte mandate, cu 42 de locuri în total.

Pe hârtie, partidele proeuropene dispun de o majoritate de 520 de locuri din 751, dar ele sunt condamnate să se înţeleagă pentru a guverna.

Reprezentanţii partidelor proeuropene au început ‘negocieri pentru a avea o coaliţie a PE pe care să o impună şefilor de guvern evitând ca aceştia să-şi dea mâna’, a declarat pentru AFP un responsabil al PE sub acoperirea anonimatului.

‘Ei au totul de pierdut dacă Consiliul scoate un iepure din pălărie’, a spus el.

Jean-Claude Juncker şi candidatul socialiştilor, Martin Schulz, s-au întreţinut în noaptea de duminică spre luni, ‘dar întrevederea nu a decurs bine’, a precizat această sursă.

Candidatul liberalilor europeni, Guy Verhofstadt, a asigurat la rândul său că ‘dat fiind distanţa redusă între creştin-democraţi şi socialişti, rolul determinant al liberalilor se confirmă’.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
El e bărbatul prins cu focuri de armă, în timpul unei acțiuni de amploare, în București. Tatăl lui e un fost şef din serviciul secret al MAI
Fanatik.ro
Daniel Pancu a anunţat noul transfer de la CFR Cluj! Jucătorul dorit de FCSB semnează în Gruia: “E la Cluj! Face vizita medicală”. Exclusiv
Capital.ro
România poate înceta să existe. Pericolul pe care numai Călin Georgescu l-a observat: Până la jumătatea acestui secol!
Playtech.ro
Alocaţiile, virate mai devreme în februarie 2026. Motivul pentru care sunt daţi în avans banii de la stat
Adevarul
Un pensionar a fost chemat în instanță după ce și-a cumpărat umbrele de pe Temu: confuzia care i-a adus probleme
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Drum lin către stele, frățiorul meu!” Mesajul plin de durere postat de fratele lui Edi, tânărul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma accidentului din Suceava
iamsport.ro
Este pregătit să renunțe la miliardarii români pentru o echipă din SuperLigă!
MediaFlux
Un simbol industrial al epocii Ceaușescu renaște și devine hub urban. Clădirea e proiectată să reziste la un cutremur de 9,4 grade
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil