Băsescu: Prună, Kovesi nu este DNA! Ca orice analfabet instituţional, ministrul Justiţiei confundă persoanele cu instituţiile

Traian Băsescu a scris joi, pe Facebook, că ministrul Justiţiei, Raluca Prună, este "un analfabet instituţional" întrucât confundă persoanele cu instituţiile, el referindu-se la declaraţia făcută de Raluca Prună într-un interviu acordat news.ro, potrivit căreia atacurile sale la adresa Codruţei Kovesi reprezintă ”o întunecare temporară a raţiunii care se justifică numai prin implicarea, efectivă sau potenţială, în fapte penale”.
Iulian Tudor
29 sept. 2016, 19:00
Băsescu: Prună, Kovesi nu este DNA! Ca orice analfabet instituţional, ministrul Justiţiei confundă persoanele cu instituţiile

Prună să ştii şi tu, Kovesi nu este = DNA! Ca orice analfabet instituţional cu rădăcini educaţionale consolidate în anii comunismului, şi ministrul Prună confundă persoanele cu instituţiile. Şi atunci nu rămâne decât un lucru simplu: Prună o susţine pe Kovesi, iar eu susţin DNA-ul ca instituţie”, a scris Traian Băsescu, pe Facebook.

El a adăugat că prezenţa lui Kovesi la DNA este limitată în timp, pe când instituţia va rămâne şi după plecarea actualului şef. ”Fiecare are abordarea la care îl duce mintea. Dragă Prună, trebuie să înţelegi încă ceva: mai devreme sau mai târziu Kovesi va pleca. DNA-ul va rămâne”, a mai scris Băsescu.

Fostul preşedinte a atacat-o şi pe şefa DNA, despre care spune că are „pasiunea prezenţei la televiziuni, la fel ca politicienii”. „Doamna Koveşi are pasiunea prezenţei la televiziuni, la fel ca politicienii. Şi atunci de ce supărare că este atacată? Un procuror şef, într-o democraţie normală, apare public de două ori pe an”, a conchis Băsescu.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a spus, într-un interviu acordat News.ro, că recentele atacuri ale fostului preşedinte Traian Băsescu asupra şefei DNA Laura Kovesi sunt de neînţeles din moment ce tot el a numit-o la şefia Parchetului Anticorupţie şi că ia acest lucru ca pe o „întunecare temporară a raţiunii, care se justifică numai prin implicarea, efectivă sau potenţială, în fapte penale”.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Cât stă, de fapt, băiatul lui Adi Mutu pe telefon. ”Briliantul” a dat cărțile pe față
Capital.ro
Montajul instalației GPL pe mașină. Obligația legală impusă de RAR. Altfel, nu ai drept de circulație
Playtech.ro
Închiderea balcoanelor de la parter. Reguli de care să ţii cont în 2026
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Cum poți beneficia de un avocat gratuit. Cererea pentru asistență juridică se face și online
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj