Băsescu scrie Parlamentului: Legea GRAŢIERII nu este oportună

Legea graţierii nu este opotună, spune Traian Băsescu, în cadrul unei scrisori trimise Parlamentului. Iniţial, şeful statului i-a „rugat” pe parlamentari să nu aprobe Legea Amnistierii, dar fără nici un rezultat.
Filip Stan
10 dec. 2013, 12:02
Băsescu scrie Parlamentului: Legea GRAŢIERII nu este oportună

Potrivit unui proiect de lege întocmit de deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu, puşcăriaşii condamnaţi la până 7 ani de închisoare ar putea fi amnistiaţi sau chiar graţiaţi. Proiectul privind amnistierea şi graţierea unor pedepse va fi supus marţi votului în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional la acest act normativ, după ce Comisia juridică a adoptat luni seară raport favorabil cu amendamente. Unii dintre parlamentarii jurişti spun că legea îl va scoate de după gratii şi pe Gigi Becali.

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat că o eventuală adoptare a Legii pentru amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse „va decredibiliza eforturile de luptă împotriva corupției și va afecta încrederea în justiție având, în același timp, efecte catastrofale pentru următorul raport privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV)”.

Mai mult, Băsescu le scrie celor doi preşedinţi ai Parlamentului, Valeriu Zgonea şi Crin Antonescu, şi despre legea privind statulul parlamentarilor. El afirmă că modificarea acestei legi, prin acordarea unui tratament preferenţial pentru senatori şi deputaţi, va afectat activitatea Agenţiei pentru Integritate (ANI), dar se va răsfrânge negativ şi în raportul pe justiţie MCV.

Proiectul privind amnistierea şi graţierea unor pedepse urmează să fie supus marţi votului în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional la acest act normativ, după ce Comisia juridică a adoptat luni seară raport favorabil cu amendamente.

 Vezi şi: Băsescu cere RESPINGEREA Legii pentru amnistiere şi graţiere: Va avea efecte catastrofale pentru următorul MCV

Vă prezentăm textul scrisorii:

Stimate Domnule Preşedinte,

În temeiul Art. 80 alin. (2) din Constituția României, în calitate de Președinte al României și în virtutea atribuției constituționale de a veghea la buna funcționare a autorităților publice, vă rog să identificați, cu respectarea legislației și a procedurilor parlamentare, cele mai rapide căi pentru a permite instituţiilor statului, inclusiv autorității judecătorești să își desfășoare activitatea, în absența oricărei influențe sau obstrucții.

Am luat act că, în momentul de față, la Camera Deputaților se află în dezbatere Legea pentru amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse (PLX 162/2013), ce a fost respinsă de Senat în data de 22 mai 2013. Cu ocazia votului final, îmi exprim convingerea că parlamentarii vor da dovadă de responsabilitate și vor avea în vedere că o asemenea măsură nu este oportună, va decredibiliza eforturile de luptă împotriva corupției, afectând încrederea în actul de justiție.

De asemenea, față de propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor (PLX 656/2013), îmi permit să vă semnalez faptul că operarea unor modificări legislative prin care s-ar crea un tratament preferențial senatorilor și deputaților în raport cu ceilalți demnitari ai statului, în materie de integritate și incompatibilități, va afecta activitatea Agenției Naționale de Integritate și se va răsfrânge negativ în procesul de monitorizare a Comisiei Europene prin Mecanismul de Verificare și Cooperare.

Parlamentul a respins mai multe solicitări ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind încuviințarea începerii urmăririi penale față de domnii deputați (foști miniștri) László Borbély și Paul-Victor Dobre și față de domnul senator (fost ministru) Varujan Vosganian şi cererea Agenţiei Naţionale de Integritate privind încetarea mandatului domnului senator Mora Ákos-Daniel. Orice încercare de blocare ori tergiversare a activității autorității judecătorești, în perspectiva noului raport de țară (MCV), va conduce la neîndeplinirea de către România a condiționalităților asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.

Domnule Preşedinte, am convingerea că veţi depune toate diligenţele pentru consolidarea şi buna funcţionare a statului de drept.

Cu întreaga consideraţie,

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
De ce a jucat Craiova cu frică. Analiza lui Andrei Vochin: „Filipe ‘Coelhinho’ trebuia să facă ce a făcut Tromso cu CFR Cluj”
Capital.ro
Ai încă buletinul vechi? Data după care nu îl vei mai putea folosi, chiar dacă este valabil
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România