Băsescu: Statele Unite ale Europei reprezintă singura soluţie ca UE să fie competitivă global

Crearea Statelor Unite ale Europei printr-o mai mare cedare de suveranitate de către statele membre reprezintă singura soluţie pentru ca UE să rămână competitivă la nivel global, a declarat, joi, preşedintele Traian Băsescu.
Romania TV
02 feb. 2012, 10:57
Băsescu: Statele Unite ale Europei reprezintă singura soluţie ca UE să fie competitivă global

„Singura soluţie pentru ca UE să fie un conducător al politicilor globale este o integrare profundă. Soluţia corectă este realizarea Statelor Unite ale Europei. Va trebui mai devreme sau mai târziu să ne punem la un loc suveranitatea pentru a realiza o UE suverană capabilă pe ansamblul ei să stea în competiţie cu marii actori globali”, a spus Băsescu. El a recunoscut că această viziune a sa „depăşeşte limitele actuale ale Uniunii”.

Traian Băsescu  mai consideră că, în timp, va trebui să se realizeze un acord de liber schimb între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, pentru că, spune şeful statului, capitalismul, după criza economică, nu mai poate rămâne la fel.

„Eu cred că, în timp, va trebui să realizăm un acord de liber schimb între UE şi SUA, acord care să ne permită să concurăm împreună cu marile puteri economice ale lumii viitoare, pentru că, trebuie să recunoaştem, după această criză, capitalismul nu mai poate rămâne la fel. Vom avea un alt fel de capitalism. Un capitalism care trebuie să vizeze realizarea de echilibre în modul în care se distribuie bogăţia. UE are 23 de milioane de şomeri astăzi. Nu putem să spunem că avem dreptul, într-o Uniune pe care o vrem tot mai integrată, să spunem: nu îmi pasă, este capitalism, scapă cine poate! Această formulă nu poate funcţiona. Cum nu poate funcţiona nici Europa socială pe datorie. Şi atunci, pentru a privi către soluţii pentru cei 23 de milioane de şomeri de la nivelul UE, cred eu că nu avem decât o singură soluţie: să realizăm Europa performantă, Europa care poate crea bunăstare prin performanţe şi nu prin împrumuturi, Europa competitivă, Europa în care productivitatea este ridicată”, a spus Băsescu, joi, la o conferinţă dedicată marcării a cinci ani de la aderarea României la UE.

Şeful statului a remarcat că, de zece ani, diferenţa de productivitate între UE şi SUA creşte continuu în favoarea Statelor Unite.

„Trebuiau să ne fie suficienţi cinci ani ca să înţelegem că trebuie schimbat ceva în capacitatea noastră de a fi performanţi. Iată sunt deja zece ani, probabil or să mai treacă vreo câţiva ani până când vom decide să revenim la a pune pe primul palier al preocupărilor noastre competitivitatea UE. Deocamdată ne mulţumim să vorbim despre ea. Dar, sigur, o premisă a competitivităţii Uniunii este legată de integrare, o cât mai puternică integrare a statelor membre ale UE. Fără această integrare nu vom putea fi competitivi”, a completat şeful statului.

De asemenea, acesta a ţinut să precizeze şi faptul că inconsecvenţa politicienilor români care au „discreditat” România în UE prin acţiuni cum ar fi „înfiinţarea-desfiinţarea ANI şi a DNA” a fost plătită „extrem de scump” în ultimii cinci ani, de la momentul aderării la Uniunea Europeană.

El a subliniat că aceste inconsecvenţe au afectat inclusiv eforturile de ridicare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) în domeniul justiţiei. „Dacă România nu ar fi avut ezitări în două rânduri, probabil că în această vară s-ar fi încheiat monitorizarea”, a afirmat Băsescu.

În ceea ce-l priveşte pe Emil Boc, preşedintele a explicat că Emil Boc îi va fi în continuare un partener în ceea ce este de făcut pentru modernizarea statului şi atingerea standardelor europene de performanţă. ”Premierul Boc mi-a fost, îmi este şi îmi va fi în continuare un partener în ceea ce este de făcut”, a afirmat Băsescu, în contextul în care vorbea despre necesitatea modernizării instituţiilor statului şi a economiei pentru a continua procesul de integrare europeană şi de atingere a standardelor UE de performanţă.

Preşedintele Traian Băsescu a participat, joi, la conferinţa „România în UE. Cinci ani de la aderare”, organizată de MAE, MAEur şi Reprezentanţa CE în România. La eveniment au fost prezenţi şi premierul Emil Boc, ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Galerie foto. Atentat armat în Cracovia, orașul în care trăiesc Florentin Petre și Zeljko Kopic! S-a ajuns deja la 5 morți și peste 12 răniți. Video șocant
Capital.ro
Pensionarii vor afla în curând cu cât cresc pensiile în 2027. Luca Niculescu a anunțat când se stabilește procentul indexării și ce se întâmplă cu taxele
Playtech.ro
Greșeala făcută de mulți români când pleacă de acasă câteva zile iarna. La câte grade este mai bine să lași centrala
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT