Băsescu vrea sistem de comunicare directă cu ambasadorii. Corlăţean se opune VIDEO

Traian Băsescu vrea ca, la Palatul Cotroceni, să fie instalat un sistem de comunicare directă cu ambasadele României, pentru că vrea să evite situaţii pe care le-a "trăit", atunci când mesajele nu i-au fost transmise. Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, nu este însă de acord cu solicitarea lui Băsescu. 
Romania TV
04 sept. 2012, 09:51
Băsescu vrea sistem de comunicare directă cu ambasadorii. Corlăţean se opune VIDEO

„Probabil, în cel mai scurt timp voi lua decizia să se instaleze şi la Cotroceni un sistem de comunicaţii direct cu ambasadele, pentru a preveni întâmplări pe care le-am trăit în care mesajul preşedintelui nu se transmite către misiuni diplomatice. Dacă voi constata că se menţine această tendinţă, vom comunica direct. Sper să nu fie cazul, odată cu venirea domnului ministru Corlăţean, dar dacă va fi cazul o voi face fără reţineri”, le-a spus Traian Băsescu ambasadorilor români, exprimându-şi speranţa că nu vor mai fi cazuri de transfer de influenţă de la partid la misiunile diplomatice şi că nu va mai auzi de ambasadori şi consuli care răspund la comenzi de partid.

În replică, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a spus că instalarea unui sistem direct de comunicare la Cotroceni cu ambsadele României este „fără precedent” şi a arătat că nu este de acord cu o asemenea solicitare. 

Nu cred că atâta vreme cât intenţia este de a funcţiona instituţional corect, iar MAE este o instituţie care a funcţionat corect, trebuie să o ferim de bătăliile politice. Nu cred că dacă această instituţie îşi face datoria corect, nu cred că trebuie să recurgem la canale de comunicare separate. Este o chestiune fără precedent şi eu nu sunt de acord cu aşa ceva„, a declarat Corlăţean, potrivit Mediafax.

CITEŞTE ŞI Băsescu, primul atac: Majoritatea parlamentară a considerat că poate face ţăndări statul de drept

Băsescu: Drumul nostru nu e spre Est. Sub mandatul meu, România nu va merge înapoi

La reuniunea de la Cotroceni, Traian Băsescu a mai spus că ştie foarte bine că sunt capitale în care ambasadorii statelor membre UE se întâlnesc fără a-l invita şi pe ambasadorul român, „tocmai pentru a discuta deschis situaţia din România”.

„Este surprinzător pentru mine că politicieni de vârf din România nu au recunoscut Comisiei Europene un drept dat chiar de Tratatul UE, acela de a veghea la respectarea criteriilor politice în statele membre”, a spus Băsescu.

„Cred că prin atitudine ne-am făcut foarte mult rău şi ştiu că sunt capitale în care se întâlnesc ambasadorii statelor membre fără a mai invita şi ambasadorul României tocmai pentru a discuta deschis situaţia din România. S-a produs brusc o deteriorare a imaginii, e de datoria diplomaţiei să redeschidă dialogul cu statele membre şi instituţiile UE”, a susţinut Traian Băsescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Cine are dreptul să încaseze ultima pensie? Actele necesare. Termenul legal de depunere a cererii
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Rețetele nu se mai dau în fiecare lună. Toate schimbările pentru pacienți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România