Bashar al-Assad, SUPRAVIEŢUITORUL. Cine este cu adevărat liderul de la Damasc

Lideri mondiali, precum Barack Obama, au spus atunci că zilele îi sunt numărate şi că singurul deznodământ al crizei avea să fie răsturnarea regimului Assad. Totuşi, preşedintele sirian a ştiut să reziste, iar strategia lui a dat roade. Mai puternic ca oricând după acest război, el se află încă la cârma unei ţări distruse, cu peste 100.000 de morţi şi 6 milioane de refugiaţi.

În actuala situaţie în care Al-Qaida operează fără oprelişti în zona rebelilor, iar Naţiunile Unite notează că excesele nu sunt doar de partea regimului, în ochii vechilor săi duşmani Assad nu mai este doar răul cel mai mic, ci o garanţie că lucrurile nu se vor schimba în mai rău.

Un fost director al CIA, Michael Hayden, a recunoscut acest lucru săptămâna trecută. Regimul lui Assad este ‘cea mai bună variantă’ dintre multele ‘posibile, dar mai rele’, inclusiv ‘desfiinţarea completă a Siriei’. Nici Israelul nu-i vrea plecarea, deşi este de multe decenii în război cu familia Assad . Regimul său – declara recent un fost oficial al armatei israeliene – este ‘un regim rău, care nu ar putea fi înlocuit decât cu unul şi mai rău şi necunoscut’.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Al-Assad (născut la Damasc, în 1965) era un tehnocrat necunoscut când a fost chemat să conducă ţara după moartea fratelui său mai mare Basel, într-un accident de trafic în 1994. Era medic oftalmolog cu studiile terminate la Londra. La moartea tatălui său, Hafez, în 2000, a întreprins câteva reforme, precum accesul la Internet sau eliberarea a 700 de deţinuţi politici. Au fost suficiente pentru ca mulţi analişti să vorbească de ‘o primăvară siriană’. Însă florile s-au ofilit, iar în Siria totul a rămas la fel: acelaşi aparat de securitate şi o disidenţă redusă.

Alte articole

Explozii la Damasc în timpul vizitei președintelui francez Emmanuel Macron

Reuters: Avionul lui Bashar al-Assad a dispărut de pe radare. UPDATE: Liderul sirian s-ar afla la Moscova

În 2003, Casa Albă l-a acuzat că ‘acordă refugiu terorismului’ şi a autorizat sancţiuni care încă sufocă ţara. Însă Assad deja dădea semne că nu va schimba nimic. Politica regimului a rămas la fel, iar Siria a continuat să intervină în Liban prin miliţiile şiite Hezbollah. Dar, spre deosebire de alţi dictatori ca Gaddafi sau Saddam, lui Bashar al-Assad nu i-au lipsit niciodată prietenii.

S-a văzut acest lucru când a avut nevoie de arme cu care Iranul – via Hezbollah – l-a servit din plin. Cu ajutorul lor a recucerit localitatea strategică Qusair, care i-a asigurat ruta crucială spre nord-est. Acum a reluat ofensiva asupra oraşului Alep. Iar Rusia, singura ţară care are o bază navală în Marea Mediterană pe coasta siriană, a obţinut blocarea în Consiliul de Securitate al ONU a oricărei condamnări a lui Bashar al-Assad şi a mediat pentru a evita un atac cu rachete al SUA asupra Damascului, în urma folosirii armelor chimice împotriva populaţiei.

În august, rebelii au crezut că au terminat cu Assad când au atacat coloana prezidenţială, după ce în februarie mai multe rachete căzuseră în apropiere de palat. Însă după aceste atacuri, regimul prezenta invariabil imagini cu preşedintele teafăr şi nevătămat, cu o capacitate şi mai mare de rezistenţă. Este ceea ce i-a permis ca azi să reia controlul asupra unei mari părţi a ţării. O ţară devastată, este adevărat, şi unde clericii au permis populaţiei să mănânce câini şi pisici. Totuşi Assad continuă să reziste, încheie El Pais.