Băutura care îţi scurtează viaţa cu cinci ani. Dr Mihail Pautov: „E un drog care omoară de zece ori mai mulți oameni decât toate celelalte droguri laolaltă”

Medicul chirurg Mihail Pautov atrage atenţia asupra efectelor dăunătoare ale sucurilor acidulate care conțin mult zahăr. Reputatul doctor subliniază faptul că acest obicei le scurtează viața cu cinci ani.
Oana Anghel
21 ian. 2022, 15:42
Băutura care îţi scurtează viaţa cu cinci ani. Dr Mihail Pautov:

Băutura care îţi scurtează viaţa. Medicul Pautov explică faptul că organismul nostru nu este capabil să proceseze un pahar de zahăr odată, cât conţine o sticlă de suc acidulat. Neputând să-l proceseze, îl absoarbe. În consecinţă, în corp va apărea o furtună metabolică, ce va duce la epuizarea pancreasului, la distrugerea ficatului, apoi a creierului, a vaselor de sânge care efectiv „vor rugini„.

Aș vrea să vorbim despre un drog, un drog pe care îl cunoașteți cu toții și se află pe toate rafturile din toate supermarketurile posibile și un drog care omoară de zece ori mai mulți oameni în lume decât toate celelalte droguri luate laolaltă. Dacă iei laolaltă cocaina, morfina, marijuana și orice alt drog îți vine în minte, numărul persoanelor care suferă de pe urma lor este de 10 ori mai mic decât numărul de oameni care suferă real, zilnic, consumând un produs de pe raft care se cheamă Cola. Fie că vorbim de Coca Cola, de orice formă găsești, Cola este o otravă. Este cea mai mare otravă pe care o poți consuma astăzi, la un preț foarte mic, foarte avantajos, luat de pe raft. Imaginați-vă așa: o sticlă de suc conține un pahar de zahăr.

Punem un pahar de zahăr într-o sticlă, amestecăm și aia este sticla de suc pe care o bem. Corpul uman nu este capabil să proceseze atât de mult zahăr deodată, așa că el îl absoarbe și în corp apare o furtună metabolică. Acel exces de zahăr îți epuizează pancreasul, se duce în ficat, îți distruge ficatul, îți distruge creierul, are efecte negative asupra psihicului tău, îți distruge vasele, aceste țevi prin care îți curge sângele, ele sunt efectiv ruginite de un singur pahar de Cola pe zi. De fapt, dacă bei Cola în fiecare zi vei muri cu 5 ani mai repede decât ți-a fost scris să mori, iar problema este că ultimii tăi 15 ani vor fi în chinuri, în chinuri și în boală. Boli care se numesc diabet, boli cardiovasculare, boli de inimă, cancer etc. Și e curios cum drogurile sunt interzise, iar Cola este pe raft și nu are nici măcar accize, nu are nici măcar taxe, nu are un impozit special care să meargă spre sănătate.

Citeste si De ce dau, de fapt, cartofii prăjiți dependență. Zahărul, elementul nociv care ne pune sănătatea în pericol!

Există însă un singur moment în care un doctor îți poate recomanda Cola, în special la copii, și fac asta des și oamenii se miră. În momentul în care sunt răciți și au febră, și sunt deshidratați, și le spun să bea un pahar de Cola se sperie. Păi tu care ești răcit, ai o temperatură crescută, corpul tău se deshidratează. Corpul tău taie orice consum de energie de care crede că nu are nevoie, cum ar fi sistemul digestiv. De aceea, atunci când răcim și avem febră nu ne va fi foame și în special copiii nu vor să mănânce nimic. În plus, poate apărea greața și vărsăturile care duc la o deshidratare și mai accentuată.

De regulă, copiii nu vor să bea nimic, oricât nu le-ai explica că trebuie (…) Poate fi făcută o perfuzie cu glucoză care ne rehidratează și ne dă energie pentru lupta imunității cu virusul cu care avem de a face. Acest lucru poate fi făcut mai simplu cu un singur pahar de Cola pe care i-l dai copilului să îl bea. Copilul s-ar putea să renunțe o limonadă sau un ceai și sunt șanse foarte mari să accepte acel pahar de Cola care îi poate da energie și îl rehidratează. Deci iată cum un drog periculos e atât de rău, dar poate avea această utilitate atunci când suntem bolnavi„, a explicat medicul Mihail Pautov într-un video postat pe Facebook.

Citeste si Aceste alimente, un real pericol pentru sănătate dacă le reîncălzeşti. Dezvoltă toxine nocive pentru organism

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Câți bani plătește, de fapt, Dinamo pentru a juca derby-ul cu FCSB pe Arcul de Triumf: „Cel mai mic preț din țară!”
Capital.ro
SURSE: DIICOT extinde ancheta în dosarul Nordis. Prejudiciul suplimentar reclamat depășește 42 de milioane de lei și 14 milioane de euro
Playtech.ro
Analizele medicale gratuite s-ar putea face fără goana de la începutul lunii. Ce vrea să schimbe CNAS
Adevarul
Mister la Moscova: un avion militar american a aterizat în Rusia. C-17 a venit de la Riga, iar Kremlinul spune că „nu știe nimic”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
”Noua Nadia”, dezvăluiri despre momentul care i-a schimbat cariera: ”A fost mai dificil emoțional”
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat