Beatrice Rancea, acuzată de deturnarea fondurilor Operei de la Iași și din București. A fost pusă sub control judiciar

Beatrice Rancea, alături de alte zece persoane, a fost pusă sub control judiciar în dosarul în care este acuzată de deturnarea fondurilor Operei de la Iași și din București.
Loredana Brumă
02 mart. 2021, 08:43
Beatrice Rancea, acuzată de deturnarea fondurilor Operei de la Iași și din București. A fost pusă sub control judiciar

Beatrice Rancea, acuzată de deturnarea fondurilor Operei de la Iași și din București. După ce a fost audiată timp de mai multe ore, procurorii DIICOT au decis ca directoarea Operei de la Iaşi să fie pusă sub control judiciar.

Beatrice Rancea, acuzată de deturnarea fondurilor Operei de la Iași și din București

Directoarea Operei din Iaşi a fost pusă sub control judiciar alături de alte zece persoane implicate în dosarul în care procurorii cercetează pretinse fapte de delapidare

Pe durata controlului judiciar Rancea trebuie să respecte cu strictețe o serie de obligații stabilite de către anchetatorii DIICOT.

Citeşte şi Beatrice Rancea, dată în judecată de Opera Naţională Bucureşti

Reamintim că procurorii și jandarmii au descins luni dimineață la sediul Operei Naționale Române Iași. Aceștia au căutat documente, apoi i-au luat pe unii angajați, apropiați ai managerului Beatrice Rancea, și au mers împreună la locuințele acestora pentru noi percheziții.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de DIICOT, în cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2014, s-a constituit și a acționat, alternativ, în municipiile Iași, respectiv București, un grup infracțional organizat condus de către o persoană, în calitate de mananger al unor instituții culturale din municipiile Iași și București, grup la care au aderat ulterior și alte persoane.

„Membrii grupului au acționat în scopul de a obține sume mari de bani provenind din subvenții și alocări de la bugetul de stat, în speță de la bugetul Ministerului Culturii. Acțiunile acestora vizau delapidarea, în diferite moduri, a subvențiilor acordate de Ministerul Culturii pentru promovarea sistemului cultural prin intermediul Operei Naționale București și a Operei Naționale Române Iași.

Concret, scopul organizării grupului infracțional a fost cel al obținerii unor sume mari de bani din bugetul entității angajatoare pentru satisfacerea intereselor proprii și ale colaboratorilor grupării, prin folosirea, traficarea sau însușirea unei cote mari a subvențiilor oferite de stat prin Ministerul Culturii.

Investigația penală a scos în evidență faptul că activitatea infracțională a grupării a acoperit pe de o parte întreaga gamă a achizițiilor, iar pe de altă parte au vizat și cheltuielile cu colaboratorii și chiriile.

Gruparea a acționat, în diferite perioade, atât în municipiul Iași, cât și în București, activitatea infracțională din ultima perioadă fiind desfărată pe raza municipiului Iași.

Prejudiciul estimat în cauză, până în prezent, este de 5.000.000 de lei.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 14 persoane.

Acțiunea a fost sprijinita de ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.I.C.E. al IPJ Iași și al jandarmilor din cadrul IJJ Iași.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumţia de nevinovăție”, potrivit comunicatului de presă transmis de DIICOT.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT