BEC s-a întrunit de urgență. Votarea pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale trebuie oprită

Decizie fără precedent! Curtea Constituțională a României a anulat, vineri, 6 decembrie 2024, primul tur al alegerilor prezidențiale. Judecătorii CCR s-au întrunit astăzi în ședință și au decis că votul trebuie reluat complet.
Irina Dumitrescu
06 dec. 2024, 16:21
BEC s-a întrunit de urgență. Votarea pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale trebuie oprită

Membrii Biroului Electoral Central s-au reunit de urgență în ședință pentru a decide oprirea alegerile aflate deja în curs de desfășurare în Diaspora, în urma hotărârii CCR.

Primul tur al alegerilor prezidențiale, anulat de CCR

Judecătorii Curții Constituționale au decis azi anularea alegerilor prezidențiale. Este o decizie fără precedent, discutată într-o ședință convocată în această dimineață.

Astfel, procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitatea, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată. Asta înseamnă că alegerile vor fi luate de la zero, candidații trebuind să se înscrie din nou și trebuind să treacă prin procesul de validare de la Biroul Electoral Central.

Ședința CCR a avut loc după ce, miercuri, CSAT a decis să desecretizeze documentele de la serviciile secrete care arată interferența unui „actor statal” în procesul electoral din România. Totodată, documentele au dezvăluit rețeaua din spatele candidatului independent Călin Georgescu.

”În temeiul articolului 146 litera f din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României”, se arată în comunicatul CCR.

Judecătorii Curții Constituționale au avut o ședință de mai bine de cinci ore, întreruptă de două ori, pentru a analiza solicitările de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale. Ședința a fost convocată de către președintele CCR, Marian Enache, joi noaptea, pentru că ar fi apărut elemente noi legate de desfășurarea primului tur.

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a afirmat că nu intenţionează să facă o contestaţie la CCR a României. ”Suntem într-un moment atât de tensionat în societate încât e ca şi cum aş umbla cu o torţă, cu o flacără mare prin benzinărie”, a susţinut Lasconi. Ea a menţionat că instituţiile statului ar trebui întărite.

Elena Lasconi a fost întrebată, joi, la TVR, dacă va face contestaţie la CCR, deoarece judecătorii Curţii au anunţat că doar candidaţii calificaţi în turul al doilea pot face acest lucru.

”Nu intenţionez să fac nicio contestaţie pentru că suntem într-un moment atât de tensionat în societate încât e ca şi cum aş umbla cu o torţă, cu o flacără mare prin benzinărie. Mi se pare că deja e prea mult pentru cetăţeni. Să ştiţi că unele dintre instituţiile statului după desecretizare pare că au lucrat de ceva timp pentru a arăta faptul că există boţi, există ferme de troli, există nişte conturi. S-a urmărit câteva luni lucrul acesta. Nu ştiu ce au făcut cu informaţiile, dacă le-au dat mai departe la Parchet, dacă au ajuns la preşedinte şi preşedintele nu a făcut nimic. Eu cred că instituţiile statului trebuie întărite în sensul că ar trebui să ne spună dacă au nevoie de tehnologie de ultimă generaţie, poate le lipseşte ceva anumitor instituţii. Nu cred că se întâmplă asta în ceea ce priveşte SRI pentru că ei au tot ce înseamnă securitatatea cibernetică şi cred că sunt foarte bine dotaţi, dar acolo a fost ceva”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT