Beijingul ameninţă: cei care se joacă cu focul vor pieri prin foc

Beijingul ameninţă cu ”moartea prin” foc ”criminalii violenţi şi fără scrupule” din Hong Kong şi forţele străine care se ascund în spatele lor. ”Cei care se joacă cu focul vor pieri prin foc”, i-a avertizat marţi Beijingul, în cel mai ferm avertisment de până acum, pe manifestanţii de la Hong Kong care sfidează de două luni regimul comunist, avertizându-i cu privire la ”puterea imensă” a Guvernului central, relatează AFP.
Iulian Tudor
06 aug. 2019, 12:17
Beijingul ameninţă: cei care se joacă cu focul vor pieri prin foc

La o zi după haosul care a cuprins  în metropola din sudul Chinei, marcată de o grevă generală şi perturbări în transporturi, puterea de la Beijing a ridicat tonul, în speranţa de a-i convinge pe manifestanţii în favoarea democraţiei să rămână acasă. ”Nu subestimaţi niciodată hotărârea fermă şi puterea imensă a Guvernului central”, a tunat într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al Biroului Afacerilor Hong Kong şi Macao, Yang Guang, care a acuzat din nou o mână de activişti că se află la originea agitaţiei, cu sprijinnul unor forţe străine – neprecizate. ”Trebuie să le fie clar micului grup de criminali violenţi şi fără scrupule şi forţelor respingătoare care se ascund în spatele lor: cei care se joacă cu focul vor pieri prin foc”, a subliniat Yang. ”Până la urmă ei vor fi pedepsiţi”.

Acest avertisment este cel mai puternic lansat de Beijing de la începutul contestării, la începutul lui iunie, provocată de o respingere a legii vizând să autorizeze extrădările către China. Proiectul a fost retras, însă manifestaţiile continuă şi devin tot mai violente, iar contestatarii reclamă îngroparea definitivă a proiectului de lege şi capul şefei Executivului local Carrie Lam, potrivit news.ro.

Yang a reafirmat susţinerea Beijingului faţă de Lam şi de reprimarea maifestanţilor de către poliţia din Hong Kong. Regimul chinez, care nu tolerează contestarea în China continentală, a refuzat, pentru moment, să intervină la faţa locului, lăsând forţele de ordine din Hong Kong să gestioneze situaţia.

Săptămâna trecută, armata chineză a difuzat însă o înregistrare video ameninţătoare în care apar militari în timp ce reprimă o revoltă în metropolă, retrocedată Chinei în 1997.

Potrivit acordului retrocedării, semnat cu Londra în 1984, fosta colonie britanică continuă să se bucure de libertăţi necunoscute pe continent. Însă manifestanţii spun că se tem de o erodare a acestor libertăţi în faţa influenţei puterii chineze în oraşul cu şapte milioane de locuitori. Armata chineză, care dispune de o garnizoană de câteva mii de oameni la Hong Kong, ar fi de aşteptat să nu se amestece în afacerile acestui teritoriu. Însă comandantul garnizoanei a amintit, săptămâna trecută, că legea îl autorizează să intervină cu scopul de a restabili ordinea, la cererea autorităţilor locale, informează news.ro.

O asemenea intervenţie ar reînvia spectrul reprimării manifestaţiilor ”Primăverii de la Beijing”, soldate cu sute, eventual mii de morţi, în 1989, în Piaţa Tiananmen, în capitala chineză. Intervenţia ar putea, de asemenea, să provoace o catastrofă financiară pe una dintre cele mai pieţe din Asia.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT