Beizadeaua preşedintelui AVAS: trei ani şi jumătate de închisoare pentru deţinere de droguri

Andrei Popa, fiul preşedintelui AVAS, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani şi şase luni de închisoare pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.
Romania TV
18 ian. 2012, 07:07
Beizadeaua preşedintelui AVAS: trei ani şi jumătate de închisoare pentru deţinere de droguri

Fiul şefului AVAS a fost condamnat şi va executa 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru deţinere de droguri. Potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti, Andrei Popa a fost achitat pentru trafic de droguri de risc, dar condamnat la şase luni de închisoare pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu. El era cercetat din luna august, după ce a fost prins în flagrant, cumpărând 200 de grame de canabis.

Judecătorii i-au dat vineri o sentinţă de 6 luni, dar cum tânărul era recidivist şi fusese condamnat anterior la 3 ani cu suspendare, i-au fost cumulate pedepsele.

Fiul şefului AVAS se află în arest preventiv şi poate ataca decizia cu recurs. În 29 august 2011, fiul preşedintelui AVAS a fost trimis în judecată alături de Elias Popescu, ambii fiind acuzaţi de trafic de droguri.

O zi mai târziu, instanţa Tribunalului Bucureşti a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a lui Andrei Popa. Decizia a fost contestată de fiul preşedintelui AVAS la Curtea de Apel Bucureşti, care în 7 septembrie i-a respins ca nefondat recursul.

Ulterior, la termenul din 21 noiembrie al dosarului în care este acuzat de trafic de droguri, instanţa Tribunalului Bucureşti i-a respins o cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Andrei Popa a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, care în 24 noiembrie i-a respins ca nefondat recursul.

Deşi are puţin peste 25 de ani, tânărul are vechime în această afacere ilegală. În 4 ani, a vândut peste 30 de kilograme de droguri.

Mai mult decât atât, acesta împrumuta bani de la tatăl său ca să cumpere droguri.

„(…) în niciun moment nu am avut cunoştintă de faptul că fiul meu ar fi desfaşurat vreo activitate de natură infracţională. Am siguranţa şi convingerea că organele de cercetare penală, precum şi instanţele de judecată competente, vor analiza şi vor decide în conformitate cu prevederile legale. În calitate de părinte, îmi exprim regretul pentru faptele de care fiul meu este acuzat şi precizez ca el şi doar el este singurul răspunzător de cele întamplate şi singurul care trebuie să suporte consecinţele legale ale faptelor sale”, declara preşedintele AVAS, Aurelian Popa, într-un comunicat transmis presei.

 

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
David Popovici, calificări și semifinale la 200 m liber, LIVE la CE de natație Paris 2026. Program serii, ora la care intră în bazin și cine transmite la TV
Capital.ro
Regulă pentru românii care solicită buletin electronic. Când se predă vechiul act de identitate și până când poate fi folosit
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Cafeaua s-ar putea scumpi cu 332%, iar citricele cu 82%. Noile reguli pregătite de Bruxelles
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
Jucătorul pentru care ”ar fi bine să plece” de la FCSB: ”O să o zic direct”
MediaFlux
Executare silită de la ANAF. Românii află cum pot evita poprirea și sechestrul pe bunuri
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat