Beneficiile aderării României la Uniunea Europeană. Ministerul Proiectelor Europene: Peste 1.100 km de drumuri construite sau modernizate, servicii medicale de prevenţie pentru 1,5 milioane de români prin programele 2014-2020

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) prezintă, de Ziua Europei, un bilanţ care arată că România a primit, de la aderarea la Uniunea Europeană, suma totală netă de 56 de miliarde de euro. Astfel, 94.000 de companii au fost sprijinite, peste 1.100 de kilometri de drumuri au fost construite sau modernizate, 1,5 milioane de români au beneficiat de servicii medicale de prevenţie, doar prin programele aferente perioadei de programare 2014-2020.
Mircea Filipescu
10 mai 2023, 11:53
Beneficiile aderării României la Uniunea Europeană. Ministerul Proiectelor Europene: Peste 1.100 km de drumuri construite sau modernizate, servicii medicale de prevenţie pentru 1,5 milioane de români prin programele 2014-2020

”Din momentul aderării la Uniunea Europeană şi până în prezent, suma totală netă primită de România de la Uniunea Europeană se ridică la 56 de miliarde euro”, a transmis Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Cei mai mulți bani au venit prin Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii (FESI) şi Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD),  44,6 miliarde de euro. Mai exact, 16,9 miliarde reprezintă plăţile aferente perioadei de programare 2007-2013, 27 miliarde de euro sunt sumele plătite prin programele perioadei 2014-2021 şi 716 milioane de euro prefinanţări pentru 2021-2027. De asemenea, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, România a primit până acum 6,35 miliarde de euro prin cele două componente de asistenţă financiară rambursabilă şi nerambursabilă”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de MIPE.

Citește și: Marcel Boloș: Nu e niciun risc să nu primim banii pentru cererea de plată II din PNRR

Ministrul Marcel Boloş afirmă că, pentru perioada 2021-2027, România are la dispoziţie, doar prin Politica de coeziune, o sumă comparabilă cu cea primită în ultimii 16 ani.

”9 mai este o sărbătoare pe care o simţim acum mai aproape ca niciodată de identitatea noastră românească, după provocările ultimilor ani peste care am trecut cu bine alături de celelalte state membre ale Uniunii şi cu sprijinul lor. Ultimii ani au fost fără îndoială una dintre acele perioade în istorie care ne-a arătat că solidaritatea, valorile comune şi dorinţa de a ne clădi viitorul împreună ne fac cu adevărat mai puternici pentru că ne determină să fim mai responsabili şi mai creativi, să ne folosim mai bine resursele şi să identificăm noi oportunităţi de dezvoltare. Aş spune că, pentru România, Ziua Europei în 2023 înseamnă certitudinea unui viitor mai sigur şi mai bun pentru noi. Pentru perioada 2021-2027, ţara noastră are la dispoziţie doar prin Politica de coeziune o sumă comparabilă cu cea primită de România de la Comisie în ultimii 16 ani, de la aderare până în momentul actual, la care se adaugă fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. Mai mult, ritmul accelerat de accesare a fondurilor, investiţiile în infrastructură, în serviciile publice şi în productivitatea sectorului privat, la care aş adăuga preocuparea noastră de a nu îi lăsa în urmă pe cei vulnerabili, vor face ca, în scurt timp, România să arate cu totul diferit în anii care vin. Felicit pe această cale echipa din minister, care a avut un rol vital în acest proces de modernizare a României. Sunt convins că finalul acestui an ne va aduce mai aproape de ţinta de absorbţie de peste 95% prin politica de coeziune şi de realizarea reformelor şi investiţiilor asumate prin PNRR”, a declarat Boloş.

Citește și: România cere modificarea PNRR. Miza este uriaşă, aproape 30 de miliarde de euro

Primele apeluri de proiecte finanţate prin programele aferente perioadei 2021-2027 vor fi lansate în cursul lunii viitoare, potrivit news.ro.

Potrivit ministerului, pentru perioada 2014-2020, rata de absorbţie a fondurilor este în acest moment de 76% din totalul alocat României, prin programele operaţionale aferente acestei perioadei fiind realizate investiţii în sectoare esenţiale precum mediul de afaceri, transporturi, sănătate, educaţie, infrastructura de apă şi apă uzată, dar şi incluziunea socială a persoanelor dezavantajate.

Astfel, prin fondurile europene aferente perioadei 2014-2020, peste 94.000 de companii din România au fost sprijinite să devină mai productive prin investiţii în retehnologizare, automatizare, creşterea eficienţei energetice, formarea angajaţilor. De asemenea, noi IMM-uri au luat naştere datorită banilor europeni:

– Programul Operaţional Competitivitate: 73.840 companii sprijinite;

– Programul Operaţional Regional: 3314 companii sprijinite;

– Programul Operaţional Infrastructură Mare: 288 companii sprijinite;

– Programul Operaţional Capital Uman: 16.655 companii sprijinite.

Prin Programul Operaţional Regional şi prin Programul Operaţional Infrastructură Mare s-au realizat investiţii în construirea sau modernizarea a 1.149 kilometri de drumuri, au fost modernizate 14 aeroporturi şi au fost renovate sau modernizate 170 kilometri de căi ferate.

Totodată, 2 milioane de români au acces la reţeaua de apă la standarde conforme şi 3,4 milioane beneficiază de acces la reţeaua de apă uzată, prin investiţiile în extinderea şi reabilitarea reţelei de distribuţie a apei (1.066 kilometri) şi a reţelei de apă uzată (1.019 kilometri) finanţate prin POIM.

În domeniul sănătăţii, prin Programul Operaţional Regional au fost reabilitate, modernizate şi dotate 205 unităţi medicale, iar prin POIM a fost alocat un buget de peste 800 de milioane de euro prin care s-au făcut investiţii pentru dotarea unităţilor sanitare publice cu echipamente şi aparatură medicală, dispozitive medicale şi de protecţie medicală, echipamente pentru transport specializat, echipamente pentru decontaminare şi suport triaj necesare pentru tratamentul pacienţilor cu infecţie COVID-19 şi pentru gestionarea situaţiei de urgenţă provocată de criza COVID-19 la nivelul unităţilor sanitare publice. De asemenea, s-au făcut investiţii pentru structurile care utilizează fluide medicale pentru desfăşurarea actului medical terapeutic.

Prin Programul Operaţional Capital Uman, peste 540.000 de copii şi 30.000 de tineri şi adulţi au beneficiat de sprijin pentru a participa la programe de educaţie. Prin Programul Operaţional Competitivitate, 230.000 de elevi şi studenţi au beneficiat de echipamente IT şi 12.662 clase şi laboratoare au avut acces la echipamentele de ultimă generaţie necesare procesului educaţional.

De asemenea, fondurile europene din perioada 2014-2020 au sprijinit în mod substanţial românii vulnerabili, astfel încât peste 2,5 milioane de persoane au acces la carduri pentru alimente şi mese calde, 4 milioane primesc sprijin pentru plata facturilor la energie, iar preşcolarii şi elevii din familiile vulnerabile beneficiază de tichete pentru haine şi rechizite.

Prin cele 16 programe naţionale şi regionale aferente perioadei 2021-2027 vor fi deschise, în cursul acestui an, 490 de apeluri de proiecte în valoare de 36,4 miliarde de euro, primele ghiduri ale solicitantului pentru apelurile de proiecte fiind puse în consultare publică începând din luna aprilie, apelurile urmând a fi lansate luna viitoare. De asemenea, prin PNRR vor fi lansate în acest an 44 de apeluri de proiecte, în valoare de 4,27 miliarde de euro.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Zodiile care dau lovitura până pe 21 iunie. Patru nativi au noroc în viață și în plan financiar
Capital.ro
Se dau banii de taxe înapoi! Băncile trebuie să returneze banii. Peste 100.000 de clienți sunt vizați
Playtech.ro
Județul din România cu fenomene geologice unice în lume. Cei care ajung aici spun că peisajul nu pare de pe Pământ
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Donald Trump, anunț de ultimă oră. Ayatollahul Khamenei este o țintă ușoară. Update
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Ies la lumină noi detalii din ancheta crimei din Lipănești. De câte ori a apelat tânăra ucisă cu toporul la ajutorul autorităților
Cancan.ro
BREAKING | Delia Gaspar a murit într-un accident rutier cumplit, la doar 34 de ani 😢
Playsport.ro
Insula din România știută de puțini: locul ascuns cu cai sălbatici, cândva cuib al infractorilor, azi paradis uitat
Capital.ro
Taxă obligatorie în România. Șoferii care achită până la 5.315 lei. Decizia se aplică de la 1 iulie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Data la care vor fi reîncărcate cardurile sociale 2025: Suma de bani pe care urmează să o primească românii
MediaFlux
Ajutoare pe card pentru 3,5 milioane de gospodării. Anunț oficial de la Ministerul Energiei
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mugur Isărescu are probleme în afacerile familiei