Berceanu: Frunzăverde este un trădător. A negociat în 2002 cu Adrian Năstase să treacă la PSD

Preşedintele PDL Dolj, senatorul Radu Berceanu, afirmă că Sorin Frunzăverde este un "trădător", iar "USL a luat o mare ţeapă", întrucât candidatul pe care Uniunea îl susţinea anterior pentru şefia CJ Caraş-Severin avea mai multe şanse de a câştiga funcţia decât are fostul democrat-liberal.
Romania TV
03 apr. 2012, 18:43
Berceanu: Frunzăverde este un trădător. A negociat în 2002 cu Adrian Năstase să treacă la PSD

Berceanu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, la Craiova, că Frunzăverde „are tentaţia trădării” încă din 2002, întrucât a negociat cu conducerea PSD să intre în rândurile partidului pentru a deveni ministrul Apărării Naţionale.

El a mai spus că, la acea vreme s-a opus Ion Iliescu, iar acest lucru este cunoscut de un număr retrâns de oameni. „Domnul Frunzăverde a negociat în 2002 cu Adrian Năstase şi conducerea PSD de atunci ca să treacă la PSD şi să fie ministrul Apărării, dar domnul Ion Iliescu s-a opus, pentru că ministrul Apărării era Puiu Paşcu, care făcea parte din şcoala de partid şi grupul de la Trocadero la care dânsul (n.r. – Ion Iliescu) a ţinut şi ţine foarte mult. Un număr restrâns de colegi ştiu acest lucru şi dacă cumva domnul Frunzăverde nu îşi mai aduce aminte, îi aduc eu aminte acum şi pot să intru şi în detalii. Aşa că tentaţia trădării este mai veche. Nu cred că pot să spun nimic altceva decât acest cuvânt «trădător», despre un om care a fost de trei ori pus ministru de Partidul Democrat Liberal: la Mediu, Turism şi Apărare. Un om care totdeauna a fost în conducerea partidului în prima linie. Eu nu mai sunt din 2004 în nicio funcţie, dar Sorin Frunzăverde a fost pus de acest partid primul pe listă la alegerile europarlamentare, a fost stabilit reprezentantul nostru la Partidul Popular European, deci Sorin Frunzăverde nu poate să reproşeze absolut nimic acestui partid”, a declarat preşedintele PDL Dolj.

Radu Berceanu a mai afirmat că Sorin Frunzăverde nu poate să facă reporoşuri conducerii PDL întrucât el a avut funcţia de prim-vicepreşedinte care îi oferea posibilitatea „să ia măsuri”. „Am văzut un fel de reproşuri sau încercari stângace de reproşuri la adresa conducerii, însă când eşti prim vicepreşedinte nu poţi să faci reproşuri pentru că ţi le faci ţie, când unui prim-vicepreşedintele nu îi place ceva ia măsuri, spune, se luptă ca să se îndrepte lucrurile ălea. Nu poate să spună că nu am avut posibilităţi şi din cauza aia a plecat”, a mai spus Berceanu.

Preşedintele PDL Dolj consideră că „USL a luat o mare plasă” întrucât candidatul pe care îl susţineau la preşedinţia Consiliului Judeţean avea mai multe şanse decât Sorin Frunzăverde.

„Domnul Sorin Frunzăverde a făcut nişte sondaje care crede că le ştie numai dânsul, dar le mai ştiu şi alţii. Şi, în unele a fost pe locul doi, dar în altele pe locul trei, drept urmare a aplicat metoda, de altfel cunoscută, că dacă e altul mai bun să trec la partidul ăla, ca să mă pună pe mine partidul ăla şi să nu îl mai propună pe el, pentru că m-ar bate. USL a luat o mare plasă: dacă mergeau cu candidatul lor, aveau preşedinte de Consiliu Judeţean. Aşa, probabil că va merge cu Sorin Frunzăverde că, probabil, aşa au fost promisiunile în cadrul târguielilor respective, dar asta nu înseamnă că vor avea un preşedinte de Consiliu judeţean, pentru că cine a trădat o dată, de două ori, de trei ori, sau a încercat, mai face şi alte încercări”, a mai spus Radu Berceanu.

Fostul lider PDL Sorin Frunzăverde a declarat, luni, că a demisionat de la şefia CJ Caraş-Severin, menţionând că demisia intră în vigoare pe 4 aprilie.

Sorin Frunzăverde a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că a demisionat, sâmbătă, din PDL şi că luni va demisiona din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Săptămâna trecută el anunţa că va candida pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin din partea USL, în calitate de membru PNL.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT