Berceanu: Hrebenciuc îi jigneşte pe protestatarii din Piaţa Universităţii

Senatorul PDL Radu Berceanu susţine că insinuările lui Viorel Hrebenciuc referitoare la manipularea celor care au protestat în Piaţa Universităţii în cursul iernii sunt jignitoare pentru aceştia şi reprezintă, probabil, o tentativă de deturnare a discursului public concentrat pe deprecierea monedei naţionale, informează Mediafax.
Romania TV
17 mai 2012, 13:16
Berceanu: Hrebenciuc îi jigneşte pe protestatarii din Piaţa Universităţii

Berceanu a fost întrebat cum comentează declaraţia lui Viorel Hrebenciuc care a spus că nu ştie dacă oamenii s-au întrebat cum a apărut Piaţa Universităţii, sugerând că persoane care au manifestat în Piaţa Universităţii ar fi fost manipulate politic.

„Cred că ar trebui să-l întrebăm împreună pe domnul Hrebenciuc la care Piaţa Universităţii se referă, că domnul Hrebenciuc era şi pe vremea celeilalte Pieţe a Universităţii, mai consistente. Probabil că atunci a învăţat şi acum i-au venit idei şi, eu ştiu, a aplicat cine ştie ce. Mi-e greu să comentez ce spune domnul Hrebenciuc. S-ar putea să fie o temă lansată aşa, ca toată lumea să se arunce pe problema asta şi să nu mai observăm cursul de schimb. Domnul Hrebenciuc, pe care eu îl cunosc bine, are apucături din astea sau, dacă vreţi, îndemânări de tipul ăsta, mai vechi”, a spus Berceanu.

Radu Berceanu a arătat că personal se îndoieşte că persoanele care ieşeau în Piaţa Universităţii sau mare parte dintre ei ar fi fost manipulaţi de Hrebenciuc. „Eu, personal, mă îndoiesc că cei care ieşeau acolo sau mare parte dintre ei erau manipulaţi de domnul Hrebenciuc. Cred că îi jigneşte”, a adăugat Berceanu.

El a arătat că în Piaţa Universităţii erau oameni care aveau anumite nemulţumiri şi, aşa cum se întâmplă peste tot în lume, mai toate nemulţumirile se duc către guvern, către guvernanţi. „Sigur că pe acolo (în Piaţa Universităţii – n.r.) totdeauna mai vin şi personaje exotice şi s-ar putea ca printre ele să fi fost şi vreo doi pe care i-a trimis domnul Hrebenciuc cu internetul nu ştiu cum, s-ar putea. Dar nu cred că esenţa a fost asta”, a adăugat Berceanu.

El a apreciat că PDL a tratat cu toată seriozitatea manifestarea din Piaţa Universităţii şi a încercat să vadă ce s-ar putea face.

Presa a relatat că Viorel Hrebenciuc a făcut, miercuri, la conferința RoNewMedia, declaraţii care ar lăsa să se înțeleagă că unii dintre oamenii care au protestat în luna ianuarie în Piața Universității au fost manipulați politic.

„Uitaţi-vă la revoluţiile din nordul Africii. Am încercat şi noi ceva de genul ăsta în ianuarie, unele subiecte ne-au reuşit, altele, nu. Dar nu intru în detalii…”, a spus Hrebenciuc, citat de Adevărul.

Însă întrebarea care a semănat îndoială în rândul celor prezenţi a fost următoarea: „Nu te întrebi cum a apărut Piaţa?”. „O mulţime dacă stă 2-3 zile în piaţă, începe să-i placă. Apar chioşcurile cu băutură…”, a continuat deputatul, potrivit sursei citate.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
„M-am trezit plângând, nu pot să cred…!“ Dezvăluirea emoționantă a lui Vasile Mogoș după despărțirea de Universitatea Craiova
Capital.ro
Cât costă benzina și motorina miercuri, 24 iunie 2026. Unde găsesc șoferii cei mai ieftini carburanți din România
Playtech.ro
Taxa de vacanță despre care mulți turiști află abia la recepție. Cât se plătește în Grecia, Italia și Croația
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Prunea și Dănuț Lupu, dați jos din autocarul lui Dinamo și lăsați pe marginea drumului! Cum îl înfuriaseră pe antrenor: ”Noi am plecat”
MediaFlux
Horoscop 24 iunie: O zi a alegerilor inspirate și a întâlnirilor care pot schimba planuri de viitor
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?