Bibliotecă construită ilegal, în Palatul Parlamentului, pentru judecătorii CCR

Tupeu fără margini în Parlamentul României. Judecătorilor de la Curtea Constituţională a României li se construieşte, ilegal, o bibliotecă. Angajaţii de la Camera Deputaţilor s-au apucat de construcţie, fără să aibă aprobarea autorului și șefului de proiect al Casei Poporului, Anca Petrescu.
Romania TV
22 iul. 2013, 09:50
Bibliotecă construită ilegal, în Palatul Parlamentului, pentru judecătorii CCR

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a solicitat, la începutul lunii iunie, şefului Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, să-i amenajeze o bibliotecă în incinta instituţiei, potrivit ziuanews.ro. Solicitarea lui Zegrean către Zgonea a venit ca urmare a faptului că, la ora actuală, Curtea Constituţională a României îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu pus la dispoziţie de Camera Deputaţilor. După intrarea parlamentarilor în vacanţă, angajaţii Camerei Deputaţilor au început demersurile pentru amenajarea bibliotecii, dar fără să se respecte procedurile legale pentru o asemenea lucrare.

Proiectantul general al Palatului Parlamentului, arhitectul Anca Petrescu, a constatat că lucrările pentru realizarea bibliotecii se fac fără respectarea procedurilor legale.

„Din punct de vedere legal, banul public nu este gestionat cum trebuie. Orice fel de lucrare care se face din bani publici are nevoie de hârtii importante. Construcţia bibliotecii ar costa 100 de milioane de lei. Nu ştiu de unde a apărut, pentru că proiectantul, aşa spune legea, trebuie să facă aceste calcule. Ceea ce se întâmplă acolo este o lucrare după ureche, în spatele uşilor închise. De aceea, am solicitat ca lucrarea să fie sistată până când avem toate documentele tehnice”, a declarat Anca Petrecu, proiectantul general al Palatului Parlamentului.

Citeşte şi: Parlamentarii, în PERICOL în Casa Poporului. Vezi ce primejdie îi pândeşte pe aleşi

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
„Este marele regret al carierei mele!” Lucian Bute, adevărul la 46 de ani: de la meciul interzis din Anglia, scandalul de dopaj și „Gala Bute”, până la viața ca un nabab în Canada
Capital.ro
Adunări generale online și vot electronic la bloc. Avizierul de hârtie ar putea dispărea din România: Gata cu „plicul vieții”
Playtech.ro
Unde să nu pui termostatul centralei. Locurile care îl pot face să măsoare greșit temperatura
Adevarul
Autostrada conectată la Transfăgărășan, privită cu optimism. Două tronsoane A13 Sibiu - Făgăraș ar putea fi deschise în 2027
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
MediaFlux
Anunț oficial privind cardul de sănătate. CNAS le transmite pacienților cât îl mai folosesc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte