Casa Oamenilor de Știință, fosta Casă Assan – bijuteria ascunsă a Bucureştiului. Istoria tumultoasă a palatului de lux transformat în restaurant FOTO

Până în urmă cu un secol, Bucureştiul nu a avut un plan coerent de conservare a clădirilor istorice, iar zona centrală a Capitalei era un şantier pestriţ, în care case de secol XVII erau dărâmate pentru a face loc construcţiilor moderne în stil neoclasic francez. După nici jumătate de veac de acalmie, timp în care oraşul a înflorit sub finanţarea magnaţilor interbelici, a urmat marea demolare comunistă, care a îngropat istoria sub cupele pline cu moloz buldozerelor. Dar, cum şi după cel mai mare genocid există supravieţuitori, aşa s-a întâmplat şi cu o parte a clădirilor vechi ale oraşului. Unele au supravieţuit ca prin minune, altele, precum Casa Assan, au fost „graţiate” cu bună ştiinţă.

Una dintre bijuteriile salvate este Casa Assan, mai cunoscută sub numele de Casa Oamenilor de Ştiinţă. Mai mult decât atât, este una dintre puţinele clădiri vechi care poate fi vizitată oricând şi de oricine, pentru simplul fapt că aici funcţionează de zeci de ani un restaurant. Gastronomii avizaţi nu vă recomandă să mergeţi aici neapărat pentru mâncare, cât mai ales pentru arhitectura locului. Vorbim practic de un palat, unde încăperile au denumiri specifice, la fel cum au marile reşedinţe regale ale lumii. Avem aici Salonul Oglinzilor, cu pereţii îmbrăcaţi în oglinzi încadrate în bronz, Sala Candelabrelor, Sala de Șah, Sala Zodiac, care este luminată printr-un amplu vitraliu cu toate semnele zodiacale, Sala de Consiliu sau Sala Edison, care adăpostea un candelabru şi chiar o lampă Edison originală.

Citeşte şi Calea Victoriei va atrage investiţii de peste 300 de milioane de euro. Proiectul include şapte clădiri de birouri şi şase hoteluri

Casa Assan este situată în Piaţa Lahovari, lângă hotelul Sheraton şi foarte aproape de clădirea ASE. Un alt reper este Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice, aflat chiar vizavi. Construită între 1906 şi 1914, în stil neoclasic francez, ea a fost comanditată de inginerul și industriașul Bazil G. Assan, primul român care a efectuat o călătorie în jurul pământului. Moştenitor al unei averi uriaşe de la tatăl său, proprietarul primei mori cu abur din ţara noastră, Bazil Assan i-a cerut celebrului arhitect Ioan D. Berindei să conceapă planurile casei, de unde şi asemănările cu Palatul Cantacuzino (actualul Muzeu George Enescu), operă a aceluiaşi maestru. Deși intrarea principală pare a fi cea dinspre Piața Lahovari, nu vă lăsaţi înşelaţi şi exploraţi întreg spaţiul, pentru că priveliştea din spate este de-a dreptul maiestuoasă, curtea interioară ascunzând o scară monumentală din piatră ce leagă grădina de vară de clădirea în sine. În interior, sălile decorate cu vitralii şi picturi de Octav Băncilă, mobilierul din lemn masiv tapiţat cu piele de Cordoba şi mătase, oglinzile, aplicele şi candelabrele luxuriante s-au păstrat până în zilele noastre.

Imobilul este structurat pe trei nivele, cu săli elegante, unde până înainte de pandemie se organizau în mod obişnuit nunţi, botezuri şi conferinte. De asemenea, sunt şi trei apartamente pentru cazarea membrilor Academiei Române, pentru că imobilul a intrat după război în patrimoniul Academiei Române, ocazie cu care a devenit Casa Oamenilor de Știință.

Citeşte şi Clădire istorică, din centrul Clujului, cumpărată de guvernul Ungariei. Cum a fost posibilă tranzacţia

Arhitectul Alexandru Beldiman, fost preşedinte al Uniunii Arhitecţilor din România, afirma că datorită terenului generos pe care a fost amplasată Casa Assan, arhitectul Ion D. Berindey a putut să facă o intrare somptuoasă „bine depărtată de circulaţie şi a avut şi adâncime ca să poată să facă grajd de cai şi garaje lângă locuinţa vizitiului sau şoferului”.

Faţada casei are, potrivit acestuia, trei registre, şi anume: „un soclu, care cuprinde partea ieşită din pământ a demisolului şi tratat ca atare, cu bosaje, sugerând, conform unei logici constructive, o dimensiune mai mare a pietrelor; apoi registrul principal, parterul, cu un apareiaj simplu, tipic, şi partea superioară, mansarda propriu-zisă„. Se fac remarcate decoraţia dintre registre, „care vine din arhitectura neoclasică„, şi feroneria care se află atât la intrare, cât şi la gardul impresionant. Uşa masivă din metal, cu geamuri mate şi grele, se deschide în holul principal care este luminat de un vitraliu realizat în partea de sus. De asemenea, oglinzile imense care decorează pereţii aduc un plus de lumină naturală în interior. Urmează sera, cu vitralii, care se continuă cu o scară grandioasă ce face legătura cu parcul.

Alături de clădirea CEC şi palatul Kreţulescu, din apropierea Parcului Cişmigiu, Casa Oamenilor de Ştiinţă este una dintre cele mai frumoase clădiri ale Capitalei şi, ca bonus, singura deschisă publicului. Ca o ironie a sorţii, primul ei proprietar, Basil Assan, nu s-a putut bucura decât patru ani de ea, el murind în 1918, la vârsta de 58 de ani, la Montreux. Despre viaţa de familie a acestui afacerist ahtiat după lux şi aventură nu se cunosc foarte multe detalii. Se pare că ar fi fost căsătorit cu o ţigancă, împreună cu care a avut trei fete, pe care le-a botezat în funcţie de locul în care se afla el în momentul naşterii lor.

Astfel, pe când era la Atena i s-a născut prima fată, Athenaida, când era în Spania i s-a născut Consuella, iar pe fata care i s-a născut în timp ce naviga în Oceanul Pacific a botezat-o Pacifica. Nici acestea nu s-au putut bucura  prea multă vreme de maiestuoasa construcţie, zorii comunismului obligându-le să părăsească ţara şi să-şi trăiască vieţile în Parisul adevărat, în timp ce urmăreau cu durere cum se estompează umbrele Micului Paris.