Bilanţ coronavirus 22 ianuarie. A treia zi cu aproape 20.000 de noi cazuri COVID. Incidenţa în Bucureşti se apropie de 9 la mie

România este lovită în plin de tulpina Omicron. Numărul infectărilor COVID-19 a explodat la început de 2022. Iar scenariilor autorităţilor sunt mult mai sumbre. Potrivit celor de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, în februarie am putea avea 76.000 de cazuri pe zi, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Alina Andrei
22 ian. 2022, 13:17
Bilanţ coronavirus 22 ianuarie. A treia zi cu aproape 20.000 de noi cazuri COVID. Incidenţa în Bucureşti se apropie de 9 la mie

Bilanţ coronavirus 22 ianuarie. Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 22 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 19.371 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2, cu 278 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.906 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În Bucureşti au fost raportate 2948 de noi infectări, iar incidenţa COVID-19 a ajuns la 8,77.

n total, până astăzi, 22 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.003.041 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 29.809 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.819.315 pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 897 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 5.548, cu 143 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 582 de persoane, cu 18 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 582 de pacienți internați la ATI, 70 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 490 sunt minori, 486 fiind internați în secții, cu 13 mai mult decât în ziua anterioară și 4 la ATI, cu 8 mai puțin decât ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.564.022 de teste RT-PCR și 6.881.859 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.247 de teste RT-PCR (13.037 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.210 la cerere) și 50.345 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 103.360 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.542 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 80.590 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 53 de persoane.

 

Bilanţ coronavirus 22 ianuarie. Au fost raportate 48 decese

Până astăzi, 59.525 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 21.01.2022 (10:00) – 22.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 48 de decese (23 bărbați și 25 femei), dintre care 4 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Harghita, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 48 de decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 la categoria de vârstă peste 80 ani.

46 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 48 de pacienți decedați, 42 au fost nevaccinați și 6 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. Toți pacienți vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Au fost raportate 4 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județul Neamț, în luna decembrie 2021.

Citeşte şi: Alexandru Rafila: Încă există varianta Delta. Noi avem cazurile grave de la ATI cu această tulpină

Bilanţ coronavirus 22 ianuarie. Octavian Jurma, avertisment terifiant despre tulpina Omicron. „Este mai periculoasă decât Delta pentru copii şi pentru tineri”

Medicul Octavian Jurma susţine că, din punct vedere al spitalizărilor, varianta Omicron este este pentru copii şi tineri o variantă mai periculoasă decât Delta.

„De ce trebuie să fim extrem de prudenţi în a considera o versiune cu 50% mai puţin letală o veste bună chiar dacă aflăm în acelaşi timp că este cu 500% mai infecţioasă? Pentru că o versiune cu 50% mai infecţioasă produce de 11x mai multe decese decât una cu 50% mai letală. Aşadar o versiune mult mai contagioasă dar mai puţin letală poate înseamnă o veste bună individual, însă este o veste proastă pentru populaţie şi pentru sistemul public de sănătate. Iar colapsul sistemului de sănătate este o veste proastă pentru oricine are individual nevoie de spital”, a scris vineri seara Octavian Jurma, pe Facebook.

Medicul a ţinut să precizeze „într-o ţară ulta-individualistă ca România cu un guvern semi-negaţionist şi ultra-relaxat, o versiune mult mai infecţioasă este o veste foarte proastă pentru populaţie”.

De asemenea, Octavian Jurma a amintit că, potrivit datelor din Europa, valul Omicron poate produce mai puţine decese şi internări la ATI, însă internările au crescut vertiginos chiar şi în ţările mult mai bine vaccinate ca România şi pun o presiune uriaşă pe sisteme de sănătate mult mai performante.

Citeşte şi: COVID-ul se transformă într-o banală GRIPĂ. Deşi Omicron a pus stăpânire pe România, sunt mai puţine spitalizări şi cazuri grave decât în valul 4

Un alt aspect este numărul mare de infectări şi internări în rândul copiilor.

„Şcolile nu sunt simple focare, sunt noduri de reţea care conectează grupuri sociale care nu au alte conexiuni între ele. Chiar şi familii care lucrează în izolare de acasă şi nu au nici contact social direct cu lumea exterioară, se pot infectă prin intermediul copiilor obligaţi să meargă fizic în şcoli infestate de COVID-19. Din punct de vedere al spitalizărilor, Omicron este pentru copii şi tineri o variantă mai periculoasă decât Delta, chiar dacă din fericire nu este şi mai letală. Aşadar faptul că lăsăm virusul să circule nestingherit şi să producă de două ori mai multe cazuri decât Delta o să ne producă mari probleme atât pe termen scurt cât şi pe termen lung datorită long-covid”, a afirmat Jurma.

Cercetătorul a atras atenţia că mulţi au început să creadă politicienii care anunţă acum sfârşitul pandemiei chiar înainte de a trece valul 5. În opinia lui, toate aceste mesaje descurajează şi mai mult vaccinarea de care avem nevoie să îmblânzim varianta Omicron.

„Să nu uităm totuşi că aceiaşi politicieni ne-au mai anunţat odată că s-a terminat pandemia după valul 3-Alpha doar că să fie luaţi prin surprindere de valul 4-Delta. Pandemia se va termina doar dacă virusul se va plictisi de noi şi va pleca sau dacă ne vom plictisi noi de virus şi ne vom vaccina. Până atunci, aşa cum se vede, în România fiecare val care teoretic a terminat pandemia, a fost urmat practic de un val şi mai periculos”, a conchis medicul.

DailyBusiness
Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Declarații răscolitoare despre Mihai Leu. Amănunte neștiute au ieșit la iveală
Fanatik.ro
Vlad Pascu s-a panicat și își joacă ultima carte: ”Nu era atât de drogat”. Cererea bizară care îi putea aduce o pedeapsă mai mică
Capital.ro
Ilegal pentru proprietarii de case. Nu pot interveni. Lege dacă o altă mașină a parcat în dreptul curții
Playtech.ro
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Adevarul
Momentul în care o clădire din centrul Teheranului este spulberată de o rachetă lansată de armata israeliană
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Zi de coșmar în România. Temperaturi sufocante
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Ce a făcut Mihai Leu atunci când a aflat că are cancer. Campionul a sperat până în ultima clipă că va învinge boala
Cancan.ro
Detaliul ȘOCANT găsit în telefonul italianului ucis de urs, pe Transfăgărășan. Anchetatorii au rămas uluiți!
Playsport.ro
De ce a ajuns România datoare și fără bani? „Totul a început din 2016, când politica fiscală s-a...
Capital.ro
Se schimbă legea pentru șoferii pensionari în România. Restricție la permisul de conducere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
VIDEO Un bărbat a fost ucis de urs, pe Transfăgărășan. Animalul l-a târât zeci de metri într-o râpă. Imagini terifiante cu cadavrul victimei
Primele imagini de la înmormântarea lui Ion Cernea! Soțul Irinei Loghin este condus pe ultimul drum cu onoruri militare. Momente dureroase la cimitirul Bellu, înainte ca fostul sportiv să fie dus la groapă
MediaFlux
Scoți bani de la bancomat? Urmează o nouă schimbare majoră
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ionel, viermele de primărie care vrea să ”șteargă” realitatea și presa