Billboard 2012: Vezi ce artişti se află în top

Diva R&B Rihanna, cântăreaţa britanică Adele şi trupa nou lansată One Direction conduc celebrul top realizat la final de an de revista Billboard şi dat publicităţii vineri.
Romania TV
15 dec. 2012, 15:19
Billboard 2012: Vezi ce artişti se află în top

Astfel, trupa One Direction, care anul acesta a fost inclusă de două ori în topul Billboard 200 – în martie, cu piesa de debut „Up All Night”, şi în noiembrie, cu albumul „Take Me Home” -, s-a clasat pe primul loc în categoria „cel mai bun artist/ cea mai bună formaţie a anului”, informează Reuters.

De asemenea, britanica Adele, în vârstă de 24 de ani, prima artistă care, în 2011, a ajuns pe locul întâi simultan la categoriile „cel mai bun single”, „cel mai bun album” şi „cel mai bun artist”, şi-a confirmat supremaţia pe piaţa muzicală şi în acest an, când cel mai recent album al său, „21”, câştigător al premiului Grammy, a fost cel mai bine vândut material discografic în Statele Unite ale Americii – 10 milioane de copii vândute numai în SUA, de la lansarea în februarie 2011. Mai mult, pentru al doilea an consecutiv, Adele a fost desemnată de Billboard „artista anului”.

Tot în topul Billboard 2012, cântăreţul de rap şi R&B Drake a fost desemnat cel mai bun artist, iar trupa pop-rock Maroon 5 a fost numită cel mai bun grup.

Rihanna, în vârstă de 24 de ani, a fost plasată în fruntea topului Hot 100, după un an în care hiturile ei „We Found Love” şi „Diamonds” au stat săptămâni la rând pe primele locuri în Hot 100 Chart, care contabilizează, săptămânal, piesele cel mai bine vândute.

Însă Rihanna nu şi-a putut adjudeca şi primul loc în topul Hot 100 de single-uri, câştigător fiind anul acesta australianul Gotye, cu piesa „Somebody That I Used To Know”.

Billboard a realizat topurile acestui sfârşit de an pe baza performanţelor înregistrate de artişti sau de trupe – vânzări de albume şi număr de difuzări – în perioada 3 decembrie 2011 – 24 noiembrie 2012.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Brazilianul trecut pe la CFR Cluj, UTA și U Cluj a revenit în SuperLiga!
Capital.ro
Primăria Capitalei schimbă regulile pentru ajutoare. Vouchere eliminate, stimulente reduse și plăți suspendate
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Bătrâna, comuna uitată în munți, cu 50 de locuitori și pistă de biciclete. „Satele n-au apă și curent, iar pe pistă merg tractoarele”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața pe „Drumul Morții”, în județul Bacău. Alte trei persoane, printre care și un copil, au ajuns în spital
iamsport.ro
Dezastru în Superliga! După CFR Cluj, un alt club vrea insolvența
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat