BIOGRAFIE Ion Iliescu, ”nemuritorul” politicii românești, lasă în urmă trei mandate de președinte, o mulțime de controverse, replici antologice și un rol pe marele ecran VIDEO

Le-a trăit și le-a făcut pe toate. Așa poate fi rezumată viața lui Ion Iliescu. A fost martorul ultimilor ani ai României regale. A tremurat în al Doilea Război Mondial. A avut o funcții importante în România lui Ceaușescu și a fost personaj central al evenimentelor din decembrie 1989 care au dus la căderea dictatorului. Iar apoi, a rămas ani la rând în prim-plan, cu trei mandate de președinte al României care i-au cimentat statutul de cel mai influent politician român al ultimelor decenii și care, totodată, l-au pus la zid prin numeroase controverse. Cel mai urât schelet din dulapul său – Mineriada din 13-15 iunie 1990, ce i-a atras trimiterea în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii.

Iată, mai jos, câteva repere din biografia acestei figuri exponențiale pentru România de după 1989.

Ion Iliescu se naște la 3 martie 1930 lângă București, în Oltenița. La vârsta de un an, este abandonat de mama naturală, după care tatăl său, Alexandru, se recăsătorește cu cea care avea să-l crească, Maria P. Iliescu.

În siajul tatălui său – plecat clandestin la Moscova, pentru a participa la Congresul al V-lea al Partidului Comunist Român (PCR) -, Ion Iliescu prinde și el drag de comuniști. Astfel, în 1944, intră în Uniunea Tineretului Comunist (UTC), iar apoi, în 1953, în PCR, unde avansează rapid. Anul 1956 îl găsește secretar al Comitetului Central al UTC și membru al Comitetului Central al PCR.

Alte articole

Ilie Bolojan, după moartea lui Ion Iliescu. „Intră în istorie și sub analiza corectă a acesteia. Dispariția sa marchează finalul unei etape importante pentru România”

Președintele României, Nicușor Dan: „Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu”

Conduce, la moment dat, departamentul de propagandă al Comitetului Central al PCR și își face loc și în guvernul României conduse de Nicolae Ceaușescu, unde a fost ministru pe problemele legate de tineret în perioada 1967 – 1971.

În 1971, Ceaușescu ar fi dispus marginalizarea lui Iliescu, unii atribuind mișcarea unei temeri că ar fi putea fi detronat, pe care o avea dictatorul. Marginalizat, dar nu îndepărtat complet, pentru că Ion Iliescu primește funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, pe care o ocupă între 1971 și 1974, iar apoi cea de președinte al Consiliului Județean Iași, în care stat în perioada 1974-1979.

(trailer ”Medalia de onoare” – filmul în care Ion Iliescu a jucat alături de Victor Rebengiuc; sursa: youtube)

Citește și Suma uriașă cu care Călin Georgescu și-a vândut casa din Austria. Ce spune cumpărătorul. ”A încercat să mă ţepuiască”

Este numit apoi președinte al Consiliului Național al Apelor, funcție perfect compatibilă cu studiile sale de mecanica fluidelor, urmate la Politehnica București și Institutul Energetic al Universității din Moscova. La jumătatea anilor ’80, pierde și această funcție, și pe cea de membru al CC al PCR, fiind numit director al Editurii Tehnice.

Evenimentele din decembrie 1989 îl prind, așadar, șef al unei edituri. Din fotoliul de acolo, Ion Iliescu se catapultează rapid în vâltoarea mișcărilor ce au dus la căderea regimului Ceaușescu, pentru care, consideră unii, ar fi fost deja pregătit. Alții acceptă varianta apariției sale spontane în mijlocul Revoluției, alături de nume printre care Dumitru Mazilu, Petre Roman ori Gelu Voican-Voiculescu.

Fondează Frontul Salvării Naționale (FSN), alături de alți autointitulați disidenți politici, și propune ”democrația originală”, conceput nemaivăzut în România ultimei jumătăți de secol, cu mai multe partide și alegeri libere. Aflat la șefia FSN, Iliescu a fost astfel, de facto, primul șef de stat al României de după 1989.

Prezența sa continuă în prim-plan, discursul mobilizator și euforia încheierii epocii Ceaușescu îi asigură o popularitate uriașă, confirmată ulterior în alegeri. O parte a societății, formată în special din intelectuali, contestă însă prezența la conducerea țării a unor personaje care avuseseră funcții în vechiul regim. Vocile critice sunt alimentate și de unele declarații ale lui Iliescu, printre care cea despre Nicolae și Elena Ceaușescu  – ”S-au autointitulat comuniști, nu au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului științific. Au întinat numai numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care și-au dat viața pentru cauza socialismului în această țară”. Altfel spus, păcat de ”piesă”, pentru că era bună, dar au stricat-o ”actorii”.

Reacțiile critice la adresa lui Ion Iliescu și a noului regim culminează, în primăvara lui 1990, cu un protest desfășurat timp de 53 de zile în Piața Universității din București, cu participarea a zeci de mii de oameni. Pentru a restabili ”ordinea”, Iliescu cheamă în Capitală minerii din Valea Jiului, conduși de liderul sindical Miron Cozma. Minerii ascultă și descind în București, într-o acțiune de pedepsire violentă a protestatarilor (Mineriada din 13-15 iunie 1990), soldată cu șase morți (cifră oficială) și peste 700 de răniți.

”Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică”, le transmite Iliescu minerilor, sporindu-și capitalul de antipatie în rândul segmentului anti-comunist și democratic al populației. Popularitatea lui întrece însă antipatia, aducându-i două mandate consecutive de șef al statului.

La primul scrutin prezidențial de după 1989, în mai 1990, îi învinge pe Radu Câmpeanu (PNL) și Ion Rațiu (PNȚCD), obținând peste 85 la sută din voturi. Iar în octombrie 1992, îl învinge și pe Emil Constantinescu (CDR), cu peste 61 la sută din voturi.

Ulciorul nu merge la apă și în noiembrie 1996, când Iliescu pierde în fața aceluiași Constantinescu. Se revanșează însă în 2000, contra lui Corneliu Vadim Tudor (PRM), obținând aproape 67 la sută din voturi, pe fondul unei mobilizări masive a electoratului contra candidatului naționalist.

Mineriada din 1990 – în legătură cu care a fost trimis în judecată, în aprilie 2025, pentru infracțiuni contra umanității – nu a fost însă singura umbră majoră din biografia post-decembristă a lui Ion Iliescu. Mulți români l-au condamnat, printre altele, pentru că nu a permis revenirea în țară a Regelui Mihai, fostul suveran al țării fiind împiedicat inclusiv să participe la funeraliile liderulului țărănist Corneliu Coposu.

Și tot el, Ion Iliescu, a strâmbat din nas la condamnarea generalilor Victor Atanasie Stănculescu și Mihai Chițac în dosarul privind reprimarea Revoluției din 1989. Asta în timp ce milioane de români considerau că, măcar în parte, s-a făcut dreptate.

Una peste alta însă, Iliescu a fost, mulți ani la rând, cel care a făcut cărțile în politica românească. Practic, până în 2005, când a pierdut alegerile interne din PSD în favoarea lui Mircea Geoană, Ion Iliescu a fost, mai mereu, personajul de prim-plan din politica românească.

Iar apropo de Mircea Geoană, etichetat de Ion Iliescu drept ”prostănac”, primul președinte al României de după 1989 rămâne în amintire și pentru replici antologice care provoacă, și astăzi, hohote de râs. Una dintre acestea – ”The ducks come from the trucks”, prin care a probat că stăpânește engleza mult sub nivelul limbii ruse.

În 2009, a apărut în filmul ”Medalia de onoare” chiar în rolul ce i-a venit mănușă și în viața reală: cel de președinte al României. Ironia sorții și a scenariului a făcut ca ”actorul” Iliescu, în secvența de film în care apare, să aibă o întâlnire oficială, la Palatul Cotroceni, cu personajul interpretat de actorul Victor Rebengiuc – critic vehement al politicianului Iliescu și al comunismului.

Adulat și criticat, respectat și detestat, Ion Iliescu a avut apariții tot mai rare în ultimii 10-15 ani de viață. Motivele principale? Retragerea din politică și problemele de sănătate pentru care s-a aflat constant în grija medicilor.

Îi supraviețuiește soția, Nina, în vârstă tot de 95 de ani, cu care era căsătorit din 1951. Cuplul nu a avut copii, însă există, totuși, un moștenitor. Este vorba despre Mihai Bujor Sion, rămas orfan de mic, pe care Ion și Nina Iliescu l-au crescut deși nu l-au înfiat cu acte. Fostul președinte i-ar fi lăsat acestuia, prin testament, averea, adică vila de protocol a cuplului Iliescu, un apartament și opere de artă, în principal tablouri, în valoare de câteva mii de euro.

În ultima lui postare pe blogul personal, Ion Iliescu l-a felicitat pe actualul șef de stat, Nicușor Dan, pentru succesul de la prezidențialele din mai. Fostul președinte a spus despre victoria lui Dan că exprimă ”o aspiraţie profundă a cetăţenilor pentru o conducere responsabilă, onestă şi orientată spre viitor”.

Citește și Nicușor Dan la Chișinău. PRIMELE IMAGINI cu șeful statului român și Maia Sandu