Birchall: S-a aprobat constituirea mecanismului interministerial pentru pregătirea mandatelor României

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a anunţat, miercuri, că în şedinţa Executivului a fost aprobat, printr-un Memorandum, constituirea mecanismului interministerial pentru pregătirea mandatelor României şi urmărirea negocierilor pentru Brexit, precizând că România îşi propune ”să joace un rol constructiv în cadrul acestui proces”, având ca priorităţi protejarea intereselor românilor şi reducerea impactului asupra bugetului Uniunii Europene.
Romania TV
22 mart. 2017, 17:54
Birchall: S-a aprobat constituirea mecanismului interministerial pentru pregătirea mandatelor României

”Guvernul României a decis în şedinţa de azi adoptarea acestui Memorandum privind constituirea mecanismului interministerial pentru pregătirea mandatelor României şi urmărirea negocierilor pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Dialogul de până acum al României cu Comisia Europeană pe acest subiect, dar şi cu alte state cu care ne-am consultat a relevant importanţa organizării la nivel naţional a unei structuri de coordonare interministerială pe tema dosarului Brexit. Acest lucru va permite ca pe tot parcursul negocierilor România să fie pregătită la nivel politic şi tehnic pentru promovarea la nivelul instituţiilor europene a poziţiilor sale prioritare definite şi evaluate permanent în urma unui proces de coordonare interministerială şi validate la nivel politic”, a declarat Ana Birchall la finalul şedinţei Guvernului.

Ea a precizat că prin Memorandumul aprobat în şedinţă s-a dispus înfiinţarea unui mecanism interministerial care include ”mai multe dimensiuni”.

”Înfiinţarea unui Consiliu interministerial pentru Brexit care va oferi linii politice pentru definirea poziţiilor României. Acesta va fi condus de premier şi coordonat de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, un comitet de pilotaj care va pregăti mandatul general al României şi va urmări ansamblul procesului de negociere UE-Marea Britanie şi, la nivel tehnic, vor fi constituite grupuri de lucru interministeriale destinate fundamentării mandatelor sectoriale ale României în negocieri şi aici urmărim cu prioritate libera circulaţie a persoanelor, implicaţiile la nivelul bugetului UE şi relaţiile externe şi de securitate”, a arătat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Birchall a ţinut să îi asigure pe românii aflaţi în Marea Britanie că drepturile lor vor fi respectate şi că situaţia lor este ”tratată cu toată responsabilitatea atât de Guvernul României cât şi de instituţiile europene şi de Marea Britanie”.

Totodată, ea a precizat că relaţiile economice dintre România şi Marea Britanie vor fi păstrate şi consolidate şi după activarea oficială a Brexit.

”Negocierile nu trebuie să deturneze UE de la îndeplinirea obiectivelor şi priorităţilor sale politice. (…) România va continua să aibă un parteneriat strategic cu Marea Britanie care poate fi consolidat şi aprofundat”, a arătat Birchall, precizând că România îşi propune să aibă un rol constructiv în aceste negocieri.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a subliniat că indiferent de cadrul viitoarei relaţii UE-Marea Britanie, aceasta trebuie să rămână conectată ”cât mai puternic” la Uniunea Europeană.

”Acordul de retragere ar trebui să constituie o bază solidă pentru o cooperare strânsă reînnoită cu Marea Britanie în domenii de interes comun printre care aş enumera: comerţul, securitatea, apărarea şi politica externă”, a arătat ea.

Potrivit lui Birchall, România are trei priorităţi, respectiv protejarea cetăţenilor români care locuiesc în Marea Britanie, reducerea impactului asupra bugetului UE şi reducerea impactului asupra acţiunii externe, rolului global al Uniunii Europene, inclusiv în vecinătatea sa.

”Brexitul trebuie să fie un nou început al unei relaţii puternice între România şi Marea Britanie, între Uniunuea Europeană şi Marea Britanie, toate părţi ale aceluiaşi continet”, a arătat Birchall.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România