Black Friday 2021. 70% dintre magazinele online nu sunt pregătite pentru a face față creșterilor de trafic

Black Friday, perioada cu cele mai mari reduceri din an la magazinele online, aduce și un număr mare de vizitatori pe website-urile acestora, care, deși de dorit, poate cauza serioase probleme comercianților: de la încărcări greoaie ale paginilor, până la perioade mari de inactivitate, care se traduc prin pierderi semnificative în vânzări.
Filip Stan
10 nov. 2021, 20:09
Black Friday 2021. 70% dintre magazinele online nu sunt pregătite pentru a face față creșterilor de trafic
  •  De Black Friday 2021, traficul magazinelor online se dublează, de regulă, dar poate crește, în unele cazuri și de 10 ori
  •  Magazinele online ar trebui să ia în calcul accesarea de soluții scalabile, precum VPS sau servere dedicate, pentru a asigura un upgrade cât mai rapid

Perioadele de Black Friday 2021 dublează traficul înregistrat de majoritatea magazinelor online. În unele cazuri, traficul poate fi și de 10 ori mai mare, potrivit unei analize a MxHost, una dintre cele mai mari companii de hosting din România.

În acest context, specialiștii MxHost au pus la punct un ghid despre cum ar trebui să se pregătească magazinele online pentru perioada de Black Friday. Astfel, proprietarii de magazine online ar trebui:

  •  Să analizeze din timp obiectivele campaniei de Black Friday 2021;
  • Să facă un stress-test pentru a fi siguri ce nivel de trafic suportă propriul magazin online;
  • Să anunțe furnizorul de servicii de hosting că vor oferi reduceri de Black Friday 2021;
  • Să pregătească din timp resursele disponibile pentru Black Friday pentru a primi cât mai mulți utilizatori;
  • Să ia în calcul accesarea de soluții scalabile, precum servere private virtuale (VPS) sau servere dedicate, pentru a avea garanția unui upgrade cât mai rapid, în cazul în care nevoia apare.

„Problemele apar, în general, atunci când magazinele online fac schimbări în planul de găzduire web chiar în ziua de Black Friday, din cauza unor probleme de funcționare întâmpinate atunci, ca timpi măriți de încărcare a site-ului, căderi sporadice ale magazinului online, căderi masive etc. Chiar și atunci, în ziua de Black Friday, se pot opera schimbări, însă acestea pot necesita câteva ore de mentenanță, fapt care va genera pierderi în vânzări. Din această cauză, sfătuim toate magazinele online ce doresc să pregătească reduceri de Black Friday să facă aceste pregătiri de dinainte, astfel încât mentenanța să poată avea loc într-un moment cu trafic redus sau inexistent”, spune Adrian Chiruță, fondator MxHost, menționând că „doar aproximativ 30% dintre clienți ne solicită cu câteva săptămâni înainte să operăm schimbările necesare pentru ca magazinul lor online să facă față cu brio perioadei de Black Friday. Iar acest procent se extinde la nivelul întregii piețe”.

Cum trebuie pregătită infrastructura pentru a face față traficului mare de Black Friday 2021

Pentru magazinele online ce doresc să desfășoare campanii de Black Friday, specialiștii nu recomandă găzduirea de tip shared – acest tip de găzduire are o limită care, odată atinsă, poate face website-ul inaccesibil. Resursele de pe acest tip de găzduire sunt în general, limitate, iar scalabilitatea este redusă în cazul găzduirii shared, necesitând mai mult timp pentru a migra site-ul web pe o soluție scalabilă.

Magazinele online ar trebui să ia în calcul utilizarea de soluții scalabile, precum VPS (Servere private virtuale) sau servere dedicate, pentru a asigura un upgrade cât mai rapid.

Utilizarea serverelor private virtuale (VPS) este o soluție potrivită pentru magazinele online mici și medii care înregistrează un trafic mult mai mare în perioada de Black Friday. Serverele de acest tip pot reprezenta cea mai bună soluție, atât din perspectiva costurilor, cât și din perspectiva scalabilității.

În cazul magazinelor online de mari dimensiuni, care necesită mai multe resurse, specialiștii MxHost recomandă propriul server dedicat. Această soluție este recomandată magazinelor online importante, care vor să fie pregătite pentru orice nivel de trafic. Atunci când accesează o astfel de soluție, au o siguranță aparte: orice probleme ar apărea din perspectiva resurselor, shop-urile online le vor putea depăși cu ușurință.

Odată ce magazinele online și-au pus la punct toate serviciile necesare pentru campania de Black Friday, se pot concentra din nou pe partea de business, lăsând în sarcina furnizorului de găzduire web funcționalitatea magazinului online în perioada de Black Friday.

„Este foarte importantă relația dintre magazinele online și furnizorul de servicii de hosting. Aceasta nu  trebuie  să  fie  întreținută  doar  de  probleme – proactivitatea  este cheia  în cazul unei relații sănătoase de business”, mai spune Adrian Chiruță, adăugând că, „pentru a anticipa această perioadă încărcată, suplimentăm echipa pe partea de suport și pregătim servere în plus, pentru a ne asigura că suntem pregătiți, indiferent de cerințele clienților”.

Cât privește investiția din partea comercianților online, aceasta este foarte mică și se recuperează rapid. În medie, o astfel de investiție se ridică la aproximativ 100 de euro, pentru luna noiembrie, atunci când vorbim de servere VPS, și poate ajunge până la 300 de euro, în cazul serverelor dedicate. Mai mult, spun specialiștii MxHost, pregătirea magazinului online pentru perioada de Black Friday trebuie să fie văzută ca orice altă investiție și inclusă încă de la început în bugetul de pregătire a evenimentului de Black Friday.

Citiţi şi Black Friday 2021. Şemineul electric, vedeta reducerilor. Iată magazinele unde găsiţi cele mai mici preţuri

Citiţi şi Black Friday 2021. Produsele-vedetă puse la bătaie de eMAG în acest an. Televizor Samsung Smart Ultra 4 K, la doar 1300 de lei!

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un asistent medical a fost găsit mort în camera de gardă, în Bicaz! Bărbatul avea 35 de ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș și Eugen Neagoe i-au făcut primul „11” lui Gică Hagi. Niciunul nu l-a ales pe Ianis Hagi! Exclusiv
Capital.ro
Bani pentru pensionari în decembrie 2026. Vârstnicii cu pensii sub 3.000 lei vor primi maxim 500 lei. Care sunt condițiile
Playtech.ro
Ce amendă riști dacă nu asiguri mașina după ce ai parcat. Regula valabilă și pentru automobilele cu transmisie automată
Adevarul
Mamă amendată cu 1.200 de euro după ce și-a dus cei patru copii în vacanță în Grecia, în timpul școlii: „Nu regret nimic. Aș face-o din nou”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
MediaFlux
Anunțul lui Ilie Bolojan după consultările de la Cotroceni. PNL nu exclude posibilitatea să voteze viitorul Guvern: Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziție Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte