Blaga, despre Voinescu: Nu mă preocupă să dăm afară pe nimeni din partid VIDEO

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, întrebat dacă va discuta despre excluderea lui Sever Voinescu din PDL, că nu este preocupat să dea afară pe nimeni din partid, el menţionând totodată că sunt şi alte sancţiuni şi că PDL are nevoie de toţi oamenii.
Romania TV
21 ian. 2013, 10:22
Blaga, despre Voinescu: Nu mă preocupă să dăm afară pe nimeni din partid VIDEO

„Nu mă preocupă să dăm afară pe nimeni din partid. O să am o discuţie şi cu domnul Sever Voinescu, organizaţia de la Constanţa şi-a menţinut punctul de vedere, o să am o discuţie cu domnia sa, sunt şi alte sancţiuni, avem nevoie de toţi oamenii”, a precizat Vasile Blaga, înainte de şedinţa PDL, întrebat în legătură cu o eventuală excludere din partid a lui Sever Voinescu.

El a adăugat că nu l-a invitat pe Sever Voinescu la şedinţa BPN deoarece acesta nu mai este membru şi că o să aibă o discuţie cu acesta.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, declara, joi, la Constanţa, că Sever Voinescu nu este o ţintă pentru partid, dar că situaţia acestuia va fi analizată în cadrul Biroului Permanent Naţional după ce democrat-liberalii constănţenii l-au acuzat că a făcut campanie unui contracandidat al liderului PDL Constanţa, Gigi Chiru.

„Pentru noi nu este o ţintă Sever Voinescu, nu asta este problema. Problema este, şi surprinderea şi durerea chiar că am sesizat un coleg de-al nostru, chiar din conducerea partidului, la un moment dat vicepreşedinte, a făcut campanie pentru un contracandidat de-al nostru ceea ce nu s-a mai întâlnit, nu s-a mai văzut în viaţa politică românească. Am luat datele necesare, o să discutăm cu domnia sa, atât vă putem spune astăzi şi o să discutăm în Biroul Permanent Naţional”, a spus Blaga.

El a spus că documentele care îl încriminează pe Sever Voinescu sunt materiale promoţionale şi ziare de campanie în care susţine un alt candidat decât pe cel al partidului din care face parte.

De asemenea, prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, prezent la conferinţa de presă, a afirmat că Sever Voinescu a făcut politică mai mult pe reţele de socializare decât printre oameni şi că nu doreşte să comenteze afirmaţiile acestuia.

Săptămâna trecută, prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat pentru ROMÂNIATV.NET că Sever Voinescu de este vinovat de „trădarea” partidului şi a susţinut că singurul lucru pe care îl poate cere acesta este să fie dat afară, Voinescu replicând: „Cine e acest Cezar Preda? Ca să-l pot băga în seamă trebuie întâi să mă asigur că există. Există?”.

Preda l-a acuzat pe Voinescu de faptul că în campania electorală a susţinut candidatura fostului deputat PDL Maria Stavrositu chiar şi după ce aceasta a decis să candideze din partea PPDD.

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc i-a sfătuit pe membrii partidului să se adune, nu să se excludă, şi le-a reamintit că adversarii sunt în afara PDL, nu în interior.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Gigi Becali a vorbit despre ruptura dintre căpitanul Tănase și Marius Baciu. „Mă interesez și o să intervin”. Exclusiv
Capital.ro
Pensii 2026. Nu te găsește poștașul acasă? Ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără bani
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România