Blaga: Nicolăescu e exaltat. PSD are declaraţii contrare. Cred că e o problemă între PSD şi PNL

Vasile Blaga, consideră că deputatul PNL Eugen Nicolăescu este "exaltat" atunci când afirmă că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu ar fi motiv pentru o nouă suspendare.
Romania TV
04 sept. 2012, 13:28
Blaga: Nicolăescu e exaltat. PSD are declaraţii contrare. Cred că e o problemă între PSD şi PNL

„Am văzut în acelaşi timp puncte de vedere ale unor importanţi lideri PSD în contradicţie totală cu cele spuse de domnul Nicolăescu. Eu cred că aici sunt probleme, de altfel, între PSD şi PNL, nu vreau să le adâncesc eu”, a adăugat Blaga. Întrebat despre declaraţia lui Traian Băsescu referitoare la faptul că actuala majoritate parlamentară a făcut „îăndări” statul de drept, Vasile Blaga a răspuns: „Aţi văzut toate reacţiile internaţionale şi noi, ca democrat-liberali, ne-am pus întrebarea dacă această coaliţie mai urmăreşte parcursul euro-atlantic al României, pentru că, doar din declaraţiile domnului Antonescu, doar că nu a dat foc drapelului american, cum s-a întâmplat în piaţa centrală din Cairo”.

„Antonescu şi-a declarat ca principal adversar Departamentul de Stat al SUA şi, iată, domnul Ponta pune sub semnul întrebării declaţiile comisarilor europeni în funcţie de cum îi convine”, a adăugat preşedintele PDL.

El a menţionat că nu poate exista un om de bună-credinţă în România care să se îndoiască de faptrul că credibilitatea externă a ţării nu au avut de suferit în ultimele două luni.

Viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, marţi, că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu ar fi un motiv pentru a fi din nou suspendat, el arătând că „lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Cine are dreptul să încaseze ultima pensie? Actele necesare. Termenul legal de depunere a cererii
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Rețetele nu se mai dau în fiecare lună. Toate schimbările pentru pacienți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România