Blaga, trist după plecarea lui Frunzăverde. Vezi de ce l-au dezamăgit Boc şi partidul

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că are "o dublă dezamăgire" privind plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL, spunând că îi pare rău pentru acest lucru şi că s-ar fi aşteptat "ca o parte importantă din conducerea partidului să fi fost azi-dimineaţă la Reşiţa".
Romania TV
28 mart. 2012, 09:57
Blaga, trist după plecarea lui Frunzăverde. Vezi de ce l-au dezamăgit Boc şi partidul

„Sunt trist, ca după plecarea fiecărui coleg din partid. Vedem ce facem. Vedem”, a comentat Vasile Blaga demisia lui Frunzăverde.

El a completat că lideri ai PDL ar fi trebuit să fie prezenţi, miercuri, la Reşiţa, pentru a prelua organizaţia judeţeană Caraş-Severin de la Sorin Frunzăverde.

„Cineva trebuia să fie acolo, să vedem la cine rămâne cheia şi ştampila organizaţiei. Lucrurile acestea nu s-au întâmplat, deci sunt şi lucruri de corectat şi în activitatea noastră. Domnul Boc sau domnul Oltean ar fi trebuit să fie astăzi (miercuri – n.r.) la Reşiţa, pentru că, până la urmă, cu dânşii a negociat domnul Sorin Frunzăverde atunci când a acceptat şi a intrat în Biroul Permanent Naţional ca prim-vicepreşedinte”, a declarat Vasile Blaga.

Preşedintele Senatului a adăugat că este de două ori dezamăgit de plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL.

„Eu încerc o dublă dezamăgire, ca să îi spun aşa. Chiar dacă pot fi de acord cu foarte multe dintre cele spuse de Sorin Frunzăverde, şi nu le spune pentru prima dată. Dacă ţineţi minte, lucrurile acestea el le-a spus şi în timpul campaniei interne din partid, deci nimic nou, despre centralizarea bugetului şi o spune că pe de-o parte vrem descentralizarea, pe de altă parte în unele ministere bugetul s-a centralizat chiar mai rău decât pe vremea lui Văcăroiu, sunt de acord cu el aici. În sfârşit, cred că nu trebuia să plece din partid şi că puteam contribui la renaşterea partidului şi el ar fi putut să o facă. Eu cred că îi datorăm mult Partidului Democrat, şi eu, şi el, şi alţii. Până la urmă, şi Sorin Frunzăverde a ajuns de trei ori ministru promovat de Partidul Democrat şi de aceea, pe de-o parte, îmi pare rău că a plecat”, a afirmat Blaga.

Potrivit sursei citate, acum este nevoie „ca partidul să se adune”.

„Acum, fiecare pe drumul lui. Eu cred că e nevoie mai mult decât oricând ca partidul să se adune, să fim mai uniţi ca niciodată. Am şi o a doua dezamăgire. Totuşi, Sorin Frunzăverde a fost până astăzi (miercuri – n.r.) prim-vicepreşedinte al partidului, or, ştiindu-se această situaţie a problemelor pe care el le are sau le ridică, m-aş fi aşteptat ca o parte importantă din conducerea partidului să fi fost azi-dimineaţă la Reşiţa. Să ne înţelegem, bun, pleacă Sorin, nu ştim cine o să mai plece, sigur, are o influenţă mare în judeţ, probabil că vor mai pleca şi parlamentari şi primari. Nu cred că toţi, pentru că, în sfârşit, aşa sunt anunţurile astăzi, viaţa o va arăta cine rămâne şi cine pleacă”, a declarat Blaga.

Întrebat dacă Emil Boc ar trebui să demisioneze din funcţia de preşedinte al PDL, Blaga a spus că fiecare decide pentru funcţia sa.

„Nu eu hotărăsc asta. Fiecare poartă răspunderea funcţiilor pe care le are”, a declarat preşedintele Senatului.

Blaga a comparat plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL cu cea a lui Bogdan Niculescu Duvăz.

„Aş compara plecarea lui Frunzăverde cu plecarea lui Duvăz, dar la altă scară. Duvăz a fost unul dintre colegii noştri serioşi, cu multă notorietate, un om foarte cult, care făcea faţă oricărei dezbateri publice. Numai că ştiam noi lucrurile astea, în interiorul partidului, dânsul nu avea o foarte mare susţinere în teritoriu tocmai pentru că a candidat într-o altă organizaţie decât cea din Bucureşti, unde era născut. La Sorin Frunzăverde, situaţia a fost alta. Sorin a fost un om foarte iubit în partid şi asta mă miră, nu ştiu cum va construi el dreapta în USL pentru că, să nu uităm, sunt oameni de stânga acolo, foarte puternici”, a spus Blaga.

Vasile Blaga se află la Timişoara pentru a participa la lansarea volumului „Turbine cu apă şi gaze” al profesorului Gavril Creţa de la Universitatea Politehnică din Timişoara, care i-a fost profesor lui Blaga.

Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat, marţi, că va candida ca membru PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin, din partea USL.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT