Blestemul interlopilor din Iaşi. Doi fraţi au murit în condiţii similare, la exact 3 ani distanţă FOTO

"Bădia", un tânăr din Păcureţi foarte cunoscut în lumea interlopă, a murit într-un grav accident rutier la Bacău, la fel ca şi fratele său, "Ministraş Bombardierul", acum trei ani. Ambii erau apropiaţi ai lumii interlope, cu legături în zona prostituţiei. În întreg cartierul de la marginea Iaşului este doliu în aceste zile.
Romania TV
09 ian. 2019, 13:33
Blestemul interlopilor din Iaşi. Doi fraţi au murit în condiţii similare, la exact 3 ani distanţă FOTO

Coincidenţă macabră într-o familie ce locuieşte în cartierul ieşean Păcureţi, scrie scrie zdi.ro. Al doilea membru al familiei a murit, acum două zile, într-un accident rutier, la trei ani după ce fratele său mai mare a decedat în condiţii similare.

Cel care a murit acum două zile se numeşte Florin Bobocel, zis „Bădia”, şi avea 28 de ani. El şi-a găsit sfârşitul pe DN2, în judeţul Bacău, după ce ar fi adormit la volan. Membrii familiei Bobocel cred că la mijloc e un blestem, mai ales că, acum trei ani, fratele lui Bădia, Constantin Bobocel, zis „Ministraş Bombardierul”, a murit şi el, în Italia, tot într-un accident rutier.

Citeşte şi Accident teribil, poliţia a avut un şoc când a aflat cine este victima de 27 de ani

Florin Bobocel a decedat într-un accident în care şi-a mai găsit sfârşitul un alt şofer. Alte două persoane, de 18 şi 19 ani, sunt internate la spitale din Iaşi după ce au fost rănite în urma aceluiaşi impact. Conform reprezentanţilor Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Iaşi, accidentul a avut loc în apropiere de localitatea Răcăciuni. Pe sectorul respectiv carosabilul era umed ca urmare a ninsorilor.

Moartea lui Bădia i-a şocat pe membrii familiei sale, dar şi pe ceilalţi locuitori din Păcureţi, cunoscut în Iaşi ca fiind locuit în special de persoane de etnie romă, multe implicate în activităţi infracţionale. „Bădiţă, nici de tine nu ne-am bucurat, cum nu ne-am bucurat nici de Ministraş. Dumnezeu să te ierte Bădiţă, şi pe tine, şi pe Ministraş. Nu o să vă uit niciodată, unchii mei”, a scris, pe Facebook, un nepot de-al celor doi fraţi morţi. „Bădioooo, unde eşti?? Aşa mi-aş fi dorit să nu trăiesc să aud asta. De ce tu?? Oare cum aş putea eu să mai trăiesc când omul pe care l-am iubit cel mai mult nu mai e? Pentru mine erai tot şi vei rămâne până ne vom revedea”, a scris şi partenera de viaţă a lui Florin Bobocel. Pe Facebook, acesta scria că locuieşte în Londra, oraş în care ar fi derulat afaceri specifice lumii interlope. În trecut, Bădia a avut probleme cu legea după ce s-a bătut alături de alţi prieteni cu membri ai clanului Gologan şi Moloman.

În vara anului 2018, el a scăpat de acuzaţii urmare a retragerii plângerii. De asemenea, pe rolul instanţelor a mai fost înregistrat un proces prin care autorităţile au cerut confiscarea unui cuţit de la Bădia. Fratele său, Ministraş Bombardierul, era considerat în 2015, an în care a murit, unul dintre cei mai importanţi proxeneţi din Iaşi. De altfel, el a fost pus sub acuzare într-un dosar al DIICOT, însă nu a mai apucat să fie trimis în judecată într-o cauză în care mai mulţi tineri din Păcureţi au fost acuzaţi de proxenetism, după ce ar fi trimis zeci de tinere să se prostitueze în Roma, capitala Italiei. Ministraş lucra înaintea morţii sale, provocată de un accident rutier ce a avut loc în Roma, alături de celebrul interlop Raj Costache.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Cât costă cele mai ieftine bilete la Campionatul Mondial. FIFA a luat decizia după ce și-a pus fanii fotbalului în cap
Capital.ro
Se folosesc de Călin Georgescu. O nouă înșelătorie profită de fostul candidat. Oamenii cad imediat în plasă
Playtech.ro
Ce pensie primeşti după 40 de ani de muncă: modalitate simplă de calcul în funcţie de salariu Social
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Leontin Chiorpec, fost fotbalist de doar 39 ani, și-a pierdut viața în drum spre serviciu. Era tatăl unui băiețel și doar ce se căsătorise: „Un soț bun și cel mai minunat tată”
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde