Boala cu transmitere sexuală pe care poţi să o ai de ani de zile fără să ştii. Cum îţi dai seama dacă o ai

Unul din motivele bacteria Chlamydia trachomatis este atât de răspândită este lipsa simptomelor la persoanele infectate. Odată descoperită, infecţia se tratează relativ uşor. Problema este că de foarte multe ori este descoperită prea târziu, când deja a produs complicaţii.

Care sunt simptomele

În stadii incipiente, infecţia venerică cu Chlamydia nu prea da simptome. Atunci când ele apar, se întâmplă la una-trei săptămâni de la contactul sexual vinovat, dar adesea sunt atât de uşoare încât cei bolnavi le trec cu vederea. Posibilele simptome sunt scurgerile vaginale de culoare gălbuie, mâncărimi şi usturime în zona genitală, dispareunie (durere la contactul sexual), dureri la urinare.

Oricare din aceste simptome ar trebuie să fie de ajuns ca să te trimită la medic, chiar dacă sunt foarte uşoare. Chlamydia este un inamic foarte tăcut.

Trebuie, de asemenea, să faci un control când partenerul este infectat cu Chlamydia, chiar dacă tu nu ai niciun simptom. La bărbaţi, infecţia se manifesta prin scurgeri, dureri testiculare, urinare dureroasă.

Care sunt cauzele

Bacteria Chlamydia trachomatis se transmite prin contact sexual vaginal sau anal. Bacteria poate să atace zona vaginului sau uretra şi dacă nu este eliminată prin tratament adecvat se extinde pe tot tractul reproducător.

Chlamydia este una din principalele cauze ale bolii inflamatorii pelvine (anexita). Aceasta este o inflamaţie a ovarelor şi trompelor uterine care se produce atunci când bacteriile din vagin urcă pe tractul genital. Ca urmare a acţiunii lor, pe trompe se formează ţesut cicatricial, ce duce la infertilitate.

O altă complicaţie gravă este transmiterea bacteriei la nou-născut, în timpul naşterii, cu posibilitatea ca el sa facă pneumonie sau infecţii oculare.

Cum se tratează

Prin analize de laborator ale secreţiei prelevate de pe col sau prin teste imunologice se stabileşte dacă ai sau nu boala. În continuare, medicul prescrie antibiotice, de obicei azitromicină, doxacilină sau eritromicină. Important este să urmezi întregul tratament prescris şi să nu renunţi la antibiotce după primele semne de îmbunătăţire. La fel de important este tratamentul partenerului, chiar dacă el nu are simptome. Pe timpul tratamentului şi până la dispariţia infecţiei (una sau două săptămâni) medicii, interzic, de obicei, contactele sexuale.