Bobby Brown şi-a mai pierdut un copil. Fiul său a murit la doar 28 de ani

Bobby Brown Junior, fiul în vârstă de 28 de ani al cântăreţului Bobby Brown, a fost găsit decedat într-o locuinţă din Los Angeles, a precizat departamentul de poliţie din oraşul american.
Daniel Spătaru
19 nov. 2020, 15:26
Bobby Brown şi-a mai pierdut un copil. Fiul său a murit la doar 28 de ani

Jeff Lee, purtător de cuvânt al departamentului de poliţie, a declarat că poliţiştii au răspuns unui apel de urgenţă în jurul orei 13:50 în complexul 5200 de pe White Oak Avenue, din cartierul Encino, Los Angeles. ”La sosirea agenţilor, au găsit o persoană întinsă la pământ”, a spus Lee, citat de tmz.com. Moartea lui Bobby Brown Junior a fost pronunţată la faţa locului, iar anchetatorii nu cred că este vorba despre un act criminal, a precizat poliţia.

Decesul tânărului este cel mai recent eveniment dintr-o serie de tragedii produse în familia lui Bobby Brown. Bobbi Kristina Brown, fiica acestuia cu legendara cântăreaţă Whitney Houston, a decedat în 2015, la 22 de ani, după ce a fost găsită în stare de inconştienţă în cada de baie. În urma autopsiei, au fost descoperite mai multe droguri şi medicamente care se eliberează pe bază de reţetă, inclusiv marijuana, alcool şi medicamente sedative sau contra anxietăţii. Cauza morţii a fost stabilită ca fiind ”scufundare în apă asociată cu intoxicaţie cu droguri”.

Citeşte şi MOMENT GROAZNIC pentru un cunoscut jurnalist. Fiul său a fost accidentat grav, salvarea a venit după 26 de minute

Cu câţiva înainte, Whitney Houston, care a fost căsătorită cu Brown timp de mulţi ani şi s-a luptat cu consumul de droguri şi abuzul de alcool, a fost găsită decedată după ce s-a înecat accidental în cada de baie a unei camere de hotel din Beverly Hills în noaptea de dinaintea Grammy Awards. Potrivit medicului legist, consumul de cocaină a exacerbat problemele cardiace al cântăreţei ducând la decesul acesteia.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Ruptură între MM Stoica și Gigi Mustață: „Acolo s-a pus capacul!” Ce spune despre Bogdan Apostu la FCSB
Capital.ro
Gravidele pot beneficia de program redus la locul de muncă. Ce se întâmplă cu salariul și ce obligații are angajatorul
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă radarul te prinde cu 60 km/h unde limita este 50. Regula pe care mulți șoferi o înțeleg greșit
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România