BOBOTEAZA are semnificaţii diferite în cultul catolic faţă de cel ortodox. În timp ce Biserica Ortodoxă celebrează în această zi botezul lui Iisus în râul Iordan de către proorocul Ioan Botezătorul, în Biserica Catolică de rit latin sărbătoarea Epifaniei Domnului aminteşte de vizita magilor la Pruncul Iisus. Totuşi, ambele Biserici celebrează pe 6 ianuarie recunoaşterea lui Iisus ca Mesia.

BOBOTEAZA. În credinţa ortodoxă, sărbătoarea BOBOTEZEI reaminteşte de botezul Domnului în apa Iordanului la vârsta de 30 de ani, înainte de a păşi în viaţa publică. Potrivit tradiţiei, la Bobotează se săvârşeşte slujba de sfinţire a apelor, „Agheasma Mare”, care are semnificaţia simbolică de act de regenerare cosmică (pământul primeşte germenii noii creaţii, transfigurată prin sfinţirea apelor).

Alte Articole

Monica Bîrlădeanu le-a transmis credincioșilor ce să facă ...

S-a încins atmosfera în bucătăria „Chefi la cuțite”. ...

Alina Eremia, dezvăluiri despre marele moment în care a fost ...

În unele zone ale ţării, episcopii locului aruncă în râuri sau în mare o cruce pe care mai mulţi bărbaţi se întrec să o aducă la mal, învingătorul bucurându-se de o imunitate sporită faţă de boli.

BOBOTEAZA. Sărbătoarea Bobotezei a mai primit şi numele de sărbătoarea luminilor sau a luminării, pentru că prin contactul cu apa sfinţită creştinii îşi asumă o umanitate pozitivă, rin înnoirea Duhului Sfânt, botezul fiind rânduiala iniţierii în creştinism şi primirii în Biserică.

Obiceiuri de Bobotează

La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. În unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an.

La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului şi se consideră că va avea noroc tot anul.

BOBOTEAZA. Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul ţării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplator pe drum, îi luau cu forţa la râu, ameninţându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.

BOBOTEAZA. Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc şi pun busuioc sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.

De Bobotează se crede că se deschide cerul şi animalele vorbesc şi că oamenii, în ofensiva împotriva spiritelor rele, sunt ajutaţi de lupi, singurii care văd aceste spirite, care le aleargă şi le sfâşie cu dinţii.

BOBOTEAZA. Tot în această zi are loc Chiraleisa, obicei de purificare a spaţiului şi de invocare a rodului bogat, organizat de copii după modelul colindelor. În ajun sau chiar de Bobotează, mici grupuri de băieţi intră în curţile oamenilor şi înconjoară casele, grajdurile, adăposturile pentru fân, sunând din clopoţei şi tălăngi, rostind în cor: ‘Chiraleisa, /spic de grâu /până-n brâu, /roade bune, /mană-n grâne!’. Colindătorii poartă la căciuli busuioc, brad, vâsc, salcie, plante cu multiple semnificaţii. În alte zone, copiii poartă colaci şi lumini aprinse în mâini, ocolesc casele de trei ori, cerându-i lui Alexie, răspunzător cu încălzirea timpului în luna martie, grâne bogate în noul an.

Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.

Istoricul sărbătorii de BOBOTEAZA

Începutul acestei sărbători datează cel puţin din secolul al III-lea, ea fiind atestată pentru prima dată la Alexandria de Clement Alexandrinul. ‘Constituţiile Apostolice’ o menţionează printre primele sărbători creştine. O altă scriere, ‘Testamentum Domini’ (sec. IV) o aminteşte ca singura sărbătoare existentă, alături de Naşterea şi de Învierea Domnului.

Botezul Domnului era prăznuit întotdeauna cu mare solemnitate. Pe la anul 400, împăraţii Honorius şi Arcadius au interzis spectacolele de circ în această zi. Cel mai de seamă eveniment legat de această sărbătoare în vechime era botezul solemn al catehumenilor (cei care doreau să devină creştini), care voiau să imite astfel botezul Mântuitorului în Iordan.

La români, sărbătoarea a fost, alături de cea a Naşterii, una dintre cele mai populare. În fiecare an, în cetăţile de scaun ale Ţărilor Româneşti, Botezul Domnului se serba cu deosebit fast iar sfinţirea Agheasmei Mari se făcea întotdeauna de mitropolitul ţării, în prezenţa domnitorului şi a Curţii.