Boc: Constituţia USL este Constituţia repetenţilor în democraţie şi drept constituţional

Fostul premier Emil Boc critică noul proiect de Constituţie, despre care spune că este al repetenţilor în democraţie şi drept constituţional, transmite Agerpres.
Romania TV
03 iul. 2013, 10:12
Boc: Constituţia USL este Constituţia repetenţilor în democraţie şi drept constituţional

El a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că pentru un asemenea proiect, studenţii la drept ar primi nota 2.

„Această Constituţie propusă de USL este Constituţia repetenţilor în democraţie şi în drept constituţional. E vorba de repetenţi în democraţie pentru faptul că ignoră voinţa oamenilor, dată printr-un referendum validat. (…) Iar dacă vorbim de repetenţi la Constituţie, sunt greşeli pentru care un student în anul I la drept nu ar lua nota 4, ar lua nota 2”, a subliniat Emil Boc.

El a enumerat câteva prevederi pe care le consideră greşite. Printre altele, a spus că în ceea ce priveşte dizolvarea parlamentului, la un articol se vorbeşte de respingerea unei singure solicitări de învestitură pentru dizolvare, iar la un alt articol se vorbeşte de trei solicitări de învestitură respinse pentru dizolvare.

De asemenea, el a spus că în privinţa prefectului se spune că va funcţiona în unităţi administrativ-teritoriale, dar fără să se precizeze în care.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Nu s-a văzut la TV: Ianis Hagi, certat de Mircea Lucescu! „Chiar la schimbare i-a făcut observațiile!”
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Administratorul de bloc nu poate fi obligat. Proprietarii de apartamente pot face cerere
Playtech.ro
Doar 13 țări din lume mai au aer curat şi trei dintre ele se află în Europa. Cum stă România la acest capitol
Adevarul
Ordonanța invizibilă de combatere a creșterii prețurilor la carburanți: „Scade riscul penuriei, dar efectele sunt inexistente”
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie și-a găsit sfârșitul după ce a mâncat același mic-dejun. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Legenda Stelei acuză că un coleg al său a fost ”lucrat” pentru a i se face loc lui Gică Hagi: ”Întrebați-l pe Iordănescu!”
MediaFlux
Iranul pregătește bomba nucleară. Răsturnare de situație în războiul din Orientul Mijlociu
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj